Primăvara începe cu ce vrea PSD, la Craiova. Ultima ședință a Consiliului Local din această iarnă a pornit cu un refuz categoric. Doi cetățeni au dorit să ia cuvântul, dar consilierii din partea Partidului Social Democrat s-au împotrivit. Astfel, s-a trecut la ordinea de zi. La fel ca la majoritatea ședințelor, a fost vorba doar despre o formalitate, pentru că s-a votat doar așa cum au dorit consilierii PSD.
Dacă administrația PSD Craiova vrea căsuțe noi din lemn, ele se cumpără. Dacă aceeași administrație consideră că SC Piețe și Târguri are nevoie de un împrumut, acesta se aprobă, la fel și când RAADPFL vrea să se împrumute pentru a cumpăra bizoni și pentru a se apuca de fabricarea de brichete. Orice intervenție a consilierilor ce nu fac parte din raza de acțiune a Partidului Social Democrat nu este luată în seamă sau este trecută cu vederea când se ajunge la vot. Craiovenii pot ajunge la concluzia că ședințele de Consiliu Local au loc doar pentru a se îndeplini criteriile legale și pentru ca fiecare consilier de la PNL sau USR să afle ce decizii vor mai lua cei de la PSD, pentru orașul Craiova.
Consilierii din partea PNL și USR încearcă, lună de lună, să propună proiecte, amendamente sau să ceară explicații. Nu de puține ori, cererile sunt refuzate, iar răspunsurile nu fac altceva decât să anuleze în mare parte întrebările puse. Așa s-a întâmplat și în ședința ce a avut loc în data de 23 februarie 2023. Cezar Drăgoescu a luat cuvântul, în legătură cu rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli. Chiar dacă a avut observații de făcut la acest punct, consilierul a subliniat faptul că nu are cum să voteze împotrivă, pentru că ar fi în defavoarea cetățenilor: „Pentru că ne pasă de cetățenii municipiului vom vota pentru, pentru că este vorba despre subvenția de 6 milioane de lei. Însă, avem cheltuieli aberante. Bani care se cheltuie pe căsuțe și ornamente. Doamna primar, în loc să investească în lucruri care aduc valoare orașului, se ocupă cu pietricele și alte lucruri”, a spus Cezar Drăgoescu, care a fost susținut de Teodor Sas: „Și noi vom vota pentru rectificare de buget, tot pentru subvenția de căldură. Dar nici noi nu suntem de acord cu suma cheltuită pentru decorațiuni”, a explicat consilierul din partea PNL.
Social-democratul Cezar Spînu a replicat: „Cheltuielile care se fac, așa cum spun colegii: cu pietricele, sunt cheltuieli necesare pentru imaginea orașului nostru. Așa putem să atragem turiști. Toate aceste cheltuieli nu se fac în detrimentul cetățeanului. Noi am făcut investiții în străzi, școli și spitale. Înfrumusețăm parcurile pentru că este o chestiune care privește cetățeanul care dorește să meargă într-un parc frumos”.
Consilierii PSD aprobă credite pe bandă rulantă
Cezar Drăgoescu a cerut explicații în legătură cu creditul cerut de CS Piețe și Târguri și a solicitat cifre în legătură cu magazinul deschis în Piața Chiriac: „Ni se solicită acordul pentru un credit de un milion de lei, pentru o perioadă 3 ani. Însă, la punctul următor, acolo unde ni se solicită să aprobăm bugetul pentru Piețe și Târguri, observăm o creștere cu salariile de 1,5 milioane de lei. Nu văd nicio necesitate de ce ar trebui să împrumute un milion de lei Piețe și Târguri și să crească atât de mult cheltuielile cu salariile. Noi vom vota împotriva acestui punct. Ar putea să diminueze cheltuielile de la acea gaură neagră din bugetul Piețe și Târguri, care este magazinul din Piața Chiriac. Acolo se plătesc 10-11 salarii, curent și așa mai departe. Totuși, magazinul este pe minus. Noi așteptam cal a buget să vedem cât de mare este minusul generat de acest magazin în 2022. Probabil situația este catastrofală”, a spus consilierul.
Viceprimarul orașului, Aurelia Filip, i-a răspuns acestuia, dar pe lângă subiect, atât cât s-a putut: „Piețe și Târguri se autofinanțează. Nu primește nici măcar un leu de la Primăria Craiova. Este o societate comercială de sine stătătoare. Administrează piețele municipiului și pentru asta livrează Primăriei, anul acesta, 11,2 miliarde de lei redevență, pentru că le folosește. Din restul de venituri, în fiecare an au făcut renovări, dotări și tot ce a trebuit. Acest credit se angajează să și-l achite în 3 ani. Vor să facă o investiție cu banii jos, nu să stea 3 ani să termine o investiție”, a explicat Aurelia Filip.
Reacția lui Drăgoescu nu a întârziat: „Nu ni s-a răspuns la ce am întrebat. Cum stă magazinul pe anul 2022? Cât au fost venituri și cât cheltuieli”. Viceprimarul Aurelia Filip i-a dat o replică destul de clară, din care se înțelege că nu va avea parte de un astfel de răspuns în ședință și că orice astfel de încercare pe marginea acestui subiect nu-și are rostul: „Haideți să nu facem circ în ședința Consiliului Local. Puteți cere oricând aceste lucruri în comisii. Avem destule hârtii de la dumneavoastră și vă răspundem, iar CS Piețe și Târguri, ca orice instituție din subordinea Primăriei, are multe departamente. Iată că, prin magazinul din Piața Chiriac, nu a dat faliment. De aici nu politizăm acest lucru. Decizia îi aparține domnului manager. Dacă tot politizăm, mergeți la Piețe și Târguri în Timișoara, unde este primar USR. Mereu v-am trimis poze de acolo în privat. Dacă vreți vi le trimit public, să vedeți”.
Un alt credit le-a stârnit interesul consilierilor din partea USR. Eduard Cîrceag s-a declarat surprins de faptul că RAADPFL vrea să împrumute bani pentru a produce brichete, dar și pentru a cumpăra doi bizoni, pentru grădina zoologică.
„Se ia un credit jumătate de milion de euro pentru investiții. Investiția care necesită cei mai mulți bani este acea linie de brichete, de fabricare. Aici, principial, dacă RAADPFL își acoperă din cheltuieli nu văd probleme. Pe lângă această linie de asamblare, mai este o investiție. Vorbim despre cei doi bizoni americani. Mă gândesc că este pentru grădina zoologică din Parcul Romanescu. Noi știm că acea grădină zoologică a fost făcută și proiectată într-o vreme în care bunăstarea animalelor nu era luată în considerare. Animalele erau un bibelou. Noi încă ținem animale chinuie acolo. Nu văd unde ar mai fi spațiu pentru bizoni. Evident că o să fie într-un țarc, în mocirlă, cum stau majoritatea animalelor de acolo. De ce mai facem lucrul acesta? De ce mai chinuim animale? Haideți să nu mai luăm animale doar pentru a le chinui. Haideți să îmbunătățim situația animalelor pe care le avem deja”, a declarat Eduard Cîrceag.
PSD – cel mai mare angajator din Craiova
Cezar Drăgoescu a mai atins un subiect delicat. Acesta le-a atras atenția reprezentanților PSD din Consiliul Local asupra faptului că partidul lor a devenit cel mai mare angajator din oraș. Observația a fost făcută după ce Primăria a decis că ar fi cazul să aibă mai muți angajați în anumite departamente.
„Observ că PSD se pregătește de alegeri. Mai bine puneați un anunț că PSD angajează. Oricum sunteți cel mai mare angajator din Craiova. Nu vedem absolut deloc oportunitatea și necesitatea de a se angaja oameni. Avem așa: la urbanism – 51 de angajați, cu 15 în plus față de anul trecut. Direcția de investiții – achiziții. 31 de angajați cu 10 în plus. Mai e una tare: direcția imagine: nouă funcționari. Nu au firme mari atâția oameni cât are Primăria Craiova pentru imagine”, a subliniat Cezar Drăgoescu.
Marin Nicoli, consilier din partea PSD, a ținut să explice foarte clar că pentru el și colegii lui este o mândrie faptul că PSD este cel mai bun angajator: „În democrație e foarte important să alegi ce spui. Trebuie să spui ce oamenii își doresc și să votezi ceea ce trebuie. O organigramă al entitatea pe care noi o gestionăm în calitatea de consilieri se dorește un aparat care să poată fi funcțional pentru provocările acestea de după pandemie. Urbanistul are nevoie de mai mulți oameni pentru a se reduce timpul în care se dă un răspuns. Vor fi noi provocări. Faptul că suntem cel mai bun angajator e o mândrie. Solidaritatea noastră politică prin votul de azi arată că noi susținem angajarea atât în mediul pe care îl gestionăm prin administratorii noștri, cât și în zona privară. Craiova trebuie să aibă salarii bune. Banii aceștia pe care îi vedeți dumneavoastră nu sunt ai cetățenilor sunt o mică cotă parte din ceea ce se numește buget consolidat”.