luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Șoferii care au mers cu mașinile la cabana Capra vor avea permisele suspendate pentru 60 de zile

Costurile intervenţiei de evacuare a turiştilor surprinşi de două avalanşe mari la cabana Capra, intervenţii la care au participat pompieri din patru judeţe, dar şi angajaţi ai mai multor instituţii, vor fi suportate de stat.

”Este o situaţie de urgenţă, cu cetăţeni români, statul român are grijă de cetăţenii lui şi prin urmare cheltuielile sunt suportate de statul român. Nu vor fi, să spun aşa, acţiuni în regres, cel puţin la momentul de faţă gândim aşa. E posibil ca situaţia să se schimbe, dar în principiu cam aşa cred că va fi”, a afirmat prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, citat de News.ro.

”Sfătuindu-mă cu ISU pe problema asta, pentru că am deschis-o şi eu încă de la ora 8 dimineaţa, răspunsul a fost următorul: este o situaţie de urgenţă, cu cetăţeni români, statul român are grijă de cetăţenii lui şi prin urmare cheltuielile sunt suportate de statul român. Nu vor fi, să spun aşa, acţiuni în regres, cel puţin la momentul de faţă gândim aşa. E posibil ca situaţia să se schimbe, dar în principiu cam aşa cred că va fi”, a afirmat prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, întrebat de jurnalişti cine suportă cheltuielile pentru intervenţia de evacuare a turiştilor care au ajuns la cabana Capra cu maşina, încălcând Codul Rutier şi intrând pe un tronson de drum care este închis de la finalul lunii octombrie a anului trecut.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a subliniat că „evident că vor exista sancţiuni contravenţionale în privinţa părţilor care nu au respectat legea”.

Prefectul a precizat că Poliţia face cercetări cu privire la şoferii care au urcat pe Transfăgărăşan cu încălcarea Codului Rutier.

Reprezentanţii Poliţiei judeţene Argeş au declarat, duminică seară, pentru News.ro că urmează a fi identificaţi şoferii care au urcat cu maşinile pe Transfăgărăşan deşi drumul este închis. Conform legii, termenul pentru sancţionarea acestora este de şase luni. Şoferii care au intrat pe drumul închis vor avea permisele suspendate pentru 60 de zile şi pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare.

Drumul pe care turiștii au mers la cabana Capra era închis din 30 octombrie. Erau puse indicatoare, dar și o barieră la kilometrul 102 al DN 7C, adică pe drumul care duce spre cabana lovită, în noaptea de 4 spre 5 februarie, de o avalanșă puternică.

Duminică, maşinile aflate în parcarea cabanei sunt încă prinse sub zăpadă. Unele au fost răsturnate pe plafon, altele au fost luate de valul de zăpadă şi ridicate peste maşinile parcate alături.

Pompierii din patru judeţe, respectiv Argeş, Olt, Dâmboviţa  şi Vâlcea, jandarmi, salvamontişti s-au mobilizat pentru evacuarea turiştilor blocaţi în cabană. La faţa locului a fost trimisă o autofreză de zăpadă multifuncţională şi au fost trimise două microbuze, dar şi ambulanţe.

Două avalanşe de mari dimensiuni s-au produs, sâmbătă seară, în Munţii Făgăraş, valul de zăpadă lovind cu putere cabana Capra, unde a produs pagube şi a acoperit maşini aflate în parcarea cabanei care este situată în apropierea Transfăgărăşanului, la aproape 1600 de metri altitudine. Nu au existat victime.

A doua avalanșă a fost observată la Bâlea Lac, dar nicio persoană nu a fost rănită, transmite Agerpres. Arpoximativ 60 de turiști blocați la cabană au cerut ajutorul autorităților.

Politica