marți, noiembrie 26, 2024

Ultima ora

Sport

Zeci de mii de turiști pentru Târgul de Crăciun din Craiova și doar 8 WC-uri

Târgul de Crăciun din Craiova s-a clasat pe locul 3, într-un top realizat de un site de travelling. Chiar evenimentul de deschidere fost unul de colecție. Peste 100.000 de oameni au mers să vadă luminițele, dar și concertul organizat. Foarte mulți dintre aceștia au fost turiști, după cum au precizat autoritățile locale. Un număr mare de oameni sunt prezenți în centrul Băniei și în weekend-uri, unii impresionați de ce au văzut, alții curioși să vadă cu ochii lor târgul.

Zeci sau sute de mii de oameni ajung în centrul Craiovei săptămânal, majoritatea pentru Târgul de Crăciun. Totuși, aceștia se pot bucura de luminițe doar până în momentul în care au nevoie să meargă la baie. Doar norocoșii sau cei mai răbdători dintre craioveni sau turiști prind un loc la toaletă. Chiar dacă oamenii sunt chemați din toate colțurile țării în Bănie, să vadă milioanele de beculețe, un aspect important a fost trecut cu vederea sau lăsat nerezolvat, momentan.

La începutul acestei săptămâni, în centrul Craiovei existau doar 8 toalete publice, o cifră optimistă, oricum, la numărătoare fiind puse și WC-urile plasate la o distanță considerabilă față de Târgul de Crăciun.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Toaletele din centrul orașului:

  • Toaleta publică situată în English Parc
  • Toaleta publică situată în vecinătatea Judecătoriei Craiova
  • Toaleta ecologică situată pe platoul Teatrului Marin Sorescu
  • Două toalete ecologice situate în spatele Bisericii Sf. Treime
  • Două toalete ecologice situate în Centrul Vechi, pe str. Olteț
  • Toaleta smart situată pe strada Ştirbei Vodă

Tot de aceste toalete se folosesc și comercianții care activează în Târgul de Crăciun din Craiova. Aceștia mai au o șansă, la fel ca vizitatorii: să intre în Mercur, acolo unde se pot folosi de toaletele centrului comercial.

În luna octombrie a acestui an, Primăria Craiova a pornit demersurile pentru achiziționarea a 20 de toalete ecologice noi. Acestea au ajuns în Bănie și, potrivit RAADPFL, urmează să fie amplasate în locurile stabilite de reprezentanții Primăriei. Tot în toamnă, în întreg orașul mai erau doar 37 de toalete ecologice funcționale, după cum transmiteau reprezentanții primăriei. Cele noi vor fi amplasate acolo unde autoritățile locale au avut sesizări că ar trebui să fie instalată o astfel de toaletă, dar și unde este cazul ca cele vechi să fie înlocuite.

Politica