vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

O aplicație gratuită de citit pentru copii, lansată în România

NABU, aplicația gratuită de citit pentru copii, a fost lansată oficial în România marți, potrivit unui comunicat de presă. Aplicația se adresează copiilor din medii vulnerabile, dar și copiilor ucraineni, refugiați împreună cu familiile lor în România după invazia rusă.

Aplicația NABU este gratuită și funcționează chiar și cu o viteză mică a internetului, fără a necesita un smartphone performant. În plus, cărțile digitale pot fi descărcate în biblioteca virtuală și apoi citite fără conexiune la internet.

Cărțile disponibile în aplicație, de la texte și până la ilustrații, sunt special concepute pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. După descărcarea aplicației, aceștia au acces la peste 100 de cărți bilingve în română – engleză, organizate pe niveluri de fluență la citit, ce conțin subiecte actuale și relevante într-o societate multiculturală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la finalul anului, numărul cărților disponibile copiilor și familiilor lor va ajunge la aproximativ 160, scrie g4media.ro Există, de asemenea, o colecție de 40 de cărți în limba ucraineană, special concepută pentru a veni în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina.

România este a cincea țară în care aplicația este lansată, iar organizațiile partenere sunt NABU, UiPath Foundation și OvidiuRO.

NABU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play.

Politica