În lunile astea, care trecură și deveniră o altă parte, teribilă, de Istorie a omului, Mântuitorul a spălat iar picioarele alor săi ucenici, s-au întâmplat Cina cea de Taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani, dar şi vinderea Domnului de către Iuda, Moartea şi Învierea şi alte multe. Până şi postmodernii, ateii, ori cei care ignoră sau nu ştiu de toate acestea, se „gătesc” şi se pregătesc de zilele libere şi le trăiesc cu intensitate la fiecare sărbătoare a anului. E o mare întâlnire. Intră cu toţii, şi Credincioşii şi Necredincioşi, în logica pregătirii unor zile de „stat pe gânduri”. Ce mă aşteaptă? Ce fac eu cu mine? Încerc să înţeleg şi nu înjur, nu denigrez, nu mă/laud, gândesc corect. Căci noi, ca fiinţă, individ, Om, trăim mereu o aventură spirituală, o experienţă a minţii noastre, o căutare a propriei identităţi, dar tot noi suntem cei care ne lepădăm de noi și de căutarea de sine. Caută-te pe tine, caută-l pe Celălalt. Şi, găsindu-L, te găseşti. Ca Om, pentru tine, şi pentru prieteni, şi pentru alţii.
Despre prieteni DEX zice: prieten,-ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. Dar ,,AMICUS PLATO, SED MAGIS AMICA VERITAS (lat.). Adică, prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul. Ori, bolnavi de personalitatea proprie (pleonasm!) facem, unii dintre noi, o eroare nedemnă de „om” crezând că ADEVĂRUL e doar adevărul tău (care e, de fapt, o crasă şi mare minciună în care ajungi să crezi şi să nu mai ţii cont de atât de gravele consecinţe ale ei dacă o plasezi în spaţiul public) mai ales dacă nu eşti în plenitudinea capacităţilor psihice şi-ar trebui să rogi un prieten să-ţi aducă un doctor în noaptea asta, că mâine e prea târziu. Astfel putem ajunge să vorbim, în loc de prieteni, despre neprieteni, chiar despre nebuni, mai ales că nu poți pricepe de ce-o fac şi ce rost are totul, căci „adevărul” lor e o „minciună” sfruntată, care ne trimite spre nebunie, din moment ce „lucrezi” cu termeni lingvistici pe care nu-i înţelegi, indiferent de limba în care-i foloseşti (vezi scălâmbăielile lingvistice ale deja nebunului putin) spre a-şi explica „ideologia” lui măreaţă în slujba „maicăi rusii”, la fel de ignorantă şi imorală ca „marele conducător”. Marii scriitori ruşi au scris mari cărţi în care spun clar că „marele popor rus” e, genetic, nevindecabil de „inumanitate”, trăitor în vecii vecilor în „bula adeneică a răului gratuit” – blestem!, soartă!, dat istoric! dereglare psihică!, prostie crasă în plin secol XXI! Căci ce e mai rău decât să omori Oameni cât cuprinde, să schingiuieşti oameni (vezi ultimele crime ruse) pentru ce? pentru câţiva „ruşi” care trăiesc bine merci pe bucăţi de pământ care nu mai sunt pe harta ta. Nici dac-ai fi Dumnezeu n-ar trebui să faci asta. Nebunie! Nu ştiu!
Dar ce e nebunul şi ce e nebunia? DEX zice: Nebunie sau alienare, alienație, demență, sminteală, smintire, țicneală, boală mintală, a fost şi este considerată, la om, comportarea neobișnuită ce nu se încadrează în normele de manifestare în societate. Termenul definea în trecut o aberație, o deviere de la comportarea unui om normal (latinul delirare). Curios, din respect pentru noţiunea de „om”, dicționarele nu vorbesc despre „nebun” ci, doar, despre nebunie. Nu-mi permit să continui, mai ales că nici ei, bolnavii, altfel, la primă vedere, sănătoşi tun, nu vor să fie aşa. Dar aş aminti de ceva metode medicale aplicate acestora, în trecut, metode care nu au fost mai fără durere decât acțiunile punitive ale educatorilor lor spre normalitate: flebotomie pe organele genitale cu lipitori, ambutisare, chirurgia urechii (de unde şi expresia „este-ntr-o ureche” – e nebun, urechea fiind un organ al echilibrului), șoc electric.
Dacă nebunii nu sunt băgaţi în seamă, adică trimişi la doctor sau la biserică, şi „sunt băgaţi în samă” şi lăsaţi să se zbenguiască prin la fel de dezechilibrata noastră societate, devin, că sunt cameleonici, javre ori lichele, despre care dicţionarele zic: javră, javre, s. f. 1. Câine slab și prăpădit; jigodie, potaie, cotarlă; 2. Epitet pentru un om lipsit de caracter; 3. fig. om flecar, ființă târâtoare. lichea, s. derbedeu, lepădătură, netrebnic, pușlama, scârnăvie, secătură, (pop. și fam.) cioflingar, (înv. și reg.) pujlău, (reg.) orbete, oșiștic, postoroncă, pujlă, (Mold.) nandralău, poghibală, (Transilv. și Maram.) techergheu, (înv.) ștrengar, (fam.) cutră, marțafoi, (fig.) căzătură, otreapă, zdreanță, (reg. fig.) loază, (arg.) sichimea. (E o ~ fără caracter.). Sau, cum zic eu, scârbit dar şi mâhnit și revoltat de ipochimeni, tratamentul corect spre vindecarea imediată e „un şut în cur”.
Vă zic astea în zi sfântă (orice zi dată de Domnul Dumnezeu e Sfântă), ca o curăţire a mea şi o rugă a mea să n-ajung aşa, mai ales că, în cursul vieţii mele, atâta şi aşa cum a fost, „am avut parte (şi mai am)”, din plin, de oameni „demni” de aceste nume comune, ţicnit, javră, lichea, alipite, ca un dat, tot de la Domnul Dumnezeu, de scurta şi vremelnica lor existenţă. Iar societatea, în care încă trăim, geme de astfel de fiinţe. Apoi, mi-amintesc ca acum că, tânăr fiind şi fiinţă socială fiind şi în rândul lumii fiind, aveam mulţime de prieteni cu care puneam „ţara la cale” şi ne puneam, de fapt, „viaţa la cale”. Şi eu, ca unul care scria şi publica aforisme când n-avea timp să-şi scrie viaţa și poeziile vârstei aceleia frumoase, am „scăpat” către prietenii cu care beam o bere la „Orizont” (cârciumă), „aforismul” al cărui blestem mă urmăreşte şi acum: „prietenii nu există decât în măsura în care ne sunt necesari”. Sau, altfel zis, „fereşte-mă Doamne de… Aşa o fi?”