luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mititelu după ce instanța a decis ca FCU să își schimbe numele și sigla: „Decizia e în afara adevărului”

Tribunalul București a decis marți, 12 iulie, că FCU Craiova va trebui să-și schimbe numele și nu va mai putea folosi leul pe echipamentul de joc.

Patronul clubului, Adrian Mititelu, într-o intervenție la DigiSport, a declarat că „decizia e în afara adevărului”.

„Vreau să scot în evidență faptul că această decizie nu are la bază vreun proces cu clubul lui Mihai Rotaru. Acest proces este o acțiune pe care am intentat-o împotriva Clubului Sportiv, condus de Pavel Badea.
Clubul lui Mihai Rotaru nu este parte din proces, pentru că nu are legătură cu fotbalul craiovean, doar a încheiat un parteneriat cu CS-ul. A intrat în fotbal în anul 2013 pe baza unui loc dat de FRF.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bătălia juridică am avut-o cu clubul sportiv de drept public. N-am pierdut, e vorba despre o primă instanță. Mai e calea atacului. Decizia e în afara adevărului.

N-au trecut decât 45 de zile de când clubul nostru a fost recunoscut definitiv ca succesorul legal și oficial al clubului Universitatea Craiova. Instanța nu are nicio legătură.

Noi suntem fosta Universitatea Craiova, fosta Știința. Eu am avut litigiu pentru mărcile FC Universitatea 1948 și FC U Craiova 1948, care conțin leul. Ei spun că au creat notorietate mărcii cu leul până în 1990. Noi spunem că am dus mai departe din 1991, aceste desprinderi nu s-au făcut că a vrut cineva, ci statul a impus.

Obligația de a nu folosi FC U nu se referă la nume, ci la marca ce are leul. Ei nu pot revendica denumirea de FC U. În motivare se va vedea că face referire la leul, pe care l-a folosit Clubul Sportiv în anii ’80.
Despre nume, probabil că judecătorul spune că U Craiova e tot una cu Universitatea Craiova. Dacă va rămâne așa, se va ajunge într-o situație în care să nu mai folosim litera U”, a spus Adrian Mititelu, la Fotbal Club.

Decizia instanței nu este definitivă, FCU având termen de 30 de zile pentru a face apel. În cazul în care reprezentanții FCU nu contestă decizia sau dacă decizia rămâne neschimbată și după apel, atunci FCU Craiova va trebui să-și schimbe numele înregistrat la ONRC, la Judecătorie, dar şi în registrele federaţiilor, în termen de 15 zile.

Politica