luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Apă cu porția, din cauza secetei! ”Sunt măsuri necesare pe care multe orașe le adoptă”

Orașele italiene Verona și Pisa, locuite de peste 350.000 de oameni cumulat, au început raționalizarea apei potabile începând de sâmbătă, ca urmare a unei secete istorice în regiunea nordului Italiei, relatează Euronews. Măsurile vin după ce starea de urgență a fost declarată în nordul Italiei.

Astfel, până la data de 31 august, apa potabilă nu mai poate fi folosită pentru udarea grădinilor, terenurilor de sport, pentru spălarea mașinilor, pentru umplerea piscinelor sau pentru orice altă activitate care nu implică o nevoie umană strictă, au anunțat autoritățile regionale din ambele orașe.

Folosirea apei pentru spălare și igienă corporală rămâne permisă în ambele orașe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei descoperiți că încalcă aceste restricții pot fi amendați cu până la 500 de euro în Verona și în Pisa. Restricțiile au fost promulgate de primarii celor două orașe – Damiano Tomasi în Verona și Michele Conti în Pisa.

„Sunt măsuri necesare pe care multe orașe din Toscana și Italia le adoptă, pentru a asigura că există suficientă apă de băut într-o perioadă de vară critică, din cauza temperaturilor crescute, nivelului redus de precipitații și creșterea consumului produsă de activitățile turistice”, a spus Conti.

Peste 100 de municipii din nordul Italiei au adoptat măsuri similare de conservare a apei, însă Verona și Pisa sunt cele mai mari orașe care adoptă astfel de restricții.

 Italia se confruntă un val de căldură extrem de puternic și timpuriu, care cuplat cu o scădere semnificativă a cantității de precipitații a provocat cea mai grea secetă din 1952 în Valea Padului, regiune care produce 40% din consumul alimentar al țării, scrie digi24.ro

În ultimele patru luni a plouat extrem de puțin, iar cotele fluviului Pad, cel mai mai mare din Italia, au scăzut cu 7 metri sub medie.

„Această secetă este unică în istorie din cauza combinației a două anomalii – lipsa ploilor și temperaturile foarte ridicate, legate de schimbările climatice”, a spus Luca Mercalli, președintele Societății Meteorologice Italiene.

Un alt efect al lipsei de apă este scăderea producției de energie hidroelectrică, în condițiile în care nu este suficientă apă care să treacă prin baraje. Instalațiile hidroelectrice, aflate în zonele muntoase ale nord-vestului Italiei, produc aproximativ 20% din consumul țării.

Politica