Solstițiul de vară are loc în România la 21 iunie 2022 la ora 12:14, un eveniment astronomic ce are legătură cu mișcările Pământului de revoluție în jurul Soarelui și de rotație în jurul propriei axe. Este momentul în care începe vara astronomică, iar oamenii se bucură de perioada din an cu cea mai lungă durată de lumină naturală a Soarelului.
Cel mai târziu apus de Soare se va produce în 2022 în perioada 24 iunie – 1 iulie, când acesta va apune la ora 21:04 pentru București, potrivit calendarului publicat de astro-urseanu.ro. Zilele în care se produce cel mai târziu apus sunt aceleași și pentru alte regiuni ale țării, doar că diferă ușor orele de apus/răsărit.
Denumirea de solstițiu („Soarele stă”) este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52′ deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15 ore și 32 de minute, durata nopții fiind de numai 8 ore și 28 de minute. Din același motiv, și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate (cu cât ne apropiem mai mult de Pol), crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor „nopți albe”.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei iluminate de Soare începe să scadă, iar cea a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, când este momentul solstiţiului de iarnă.
Între cele două solstiții intervin și momentele de echinocțiu („echi” înseamnă „egal”), cel de toamnă, respectiv de primăvară, când ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ.
În jurul datei de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 de grade. Solstițiul de vară (respectiv de iarnă) nu se produce în fiecare an la aceeași dată și la aceeași oră. În anii bisecți, solstițiul de vară se poate întâmpla să se producă la 20 iunie.
Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereștri. Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Axa polilor păstrează însă (în primă aproximație) o poziție fixă în spațiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor.
Pentru un observator terestru fenomenul se materializează pe sfera cerească prin miscarea anuală aparentă a Soarelui în lungul eclipticii cu aproximativ 1° pe zi, planul eclipticii fiind înclinat față de cel al Ecuatorului ceresc cu 23° 27′.
La momentul solstițiului de vară, Soarele se va afla la 23° 27′ distanță unghiulară nord față de Ecuatorul ceresc, el descriind mișcarea diurnă pe un cerc paralel cu Ecuatorul, numit Tropicul racului. La solstițiul de vară, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90°, explică www.astro-urseanu.ro.
Tradiţia şi superstiţiile privind solstiţiul de vară au rădăcini străvechi, fiindcă cea mai lungă zi (iluminată de Soare) a anului este considerată punct de balanţă, de răscruce, de schimbare, o zi a absolutului, înscrisă sub semnul focului, care este simbolul Soarelui, scrie Agerpres.
În această perioadă va avea loc și sărbătoarea Sânzienelor, asociată cumva, în tradiția populară românească, solstițiului de vară. În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută drept ziua de Sânziene sau Drăgaica. Tot pe 24 iunie, credincioșii creștin ortodocși sărbătoresc naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult al soarelui, iar în unele zone, sărbătoarea se mai numeşte şi „Cap de vară”. În imaginaţia populară, Sânzienele sunt nişte fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii, cel mai adesea, dansând. Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele „dau îndărăt”, adică nu mai cresc deloc.
În noaptea de 23 iunie, fetele obișnuiesc să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite îşi înfăşurau mijlocul cu flori de sânziene, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.
Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.
Atotputernicia soarelui de la solstiţiu se celebrează, la români, prin focurile de Sânziene, aprinse pe locul cel mai ridicat. Încinşi cu brâuri de pelin, oamenii se rotesc în jurul focului, apoi aruncă aceste brâuri ca să ardă odată cu toate posibilele necazuri care ar fi să vină. Din cele mai vechi timpuri, solstiţiul de vară a constituit un mare prilej de bucurie şi sărbătoare, fiind legat de momentul strângerii recoltei. La început, serbarea coincidea cu data solstiţiului, adică 21 iunie. Mai târziu, ceremonialul fiind considerat de către biserică drept păgân, a fost mutat pe 24 iunie – ziua dedicată Sfântului Ioan Botezătorul.
În timp, Noaptea de Sânziene – cum este denumită în folclorul românesc – a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional, ce se desfăşoară diferit în funcţie de ţara respectivă şi chiar de regiunea respectivă. Pentru ţărani, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii. În credinţa populară, se crede că, dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure şi salată va fi distrusă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, în volumul „Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român” (2000), scrie Agerpres.
