Abuzul de antibiotice ar putea răpune un om la fiecare trei secunde, până în 2050, avertizează specialiştii. Dacă le luăm nejustificat, bacteriile vor deveni imune la terapii, iar infecţiile ar putea cauza 10 milioane de decese pe an, spun aceștia.
În pandemie, în România aproape că s-a triplat consumul unor antibiotice. S-a dovedit însă a fi un tratament inutil pentru Covid. Abuzul de antibiotice, în schimb, întăreşte microbii periculoşi. Experţi din mai multe ţări, care de un deceniu luptă împotriva rezistenţei bacteriilor la terapii, au venit la Bucureşti să tragă un nou semnal de alarmă şi să ofere îndrumare.
România este la coada clasamentelor privind consumul responsabil de antibiotice şi în top cu multe bacterii rezistente. Nu de puţine ori, chiar medicii prescriu imediat antimicrobiene şi le dau din start pe cele mai tari, scrie stiri.tvr.ro
De multe ori, pacienții insistă să primească antibiotic și pentru o simplă răceală, chiar fără reţetă.
70 la sută dintre părinţi recunosc că au dat tratament copiilor după ureche. Mulţi cred că antibioticul îi scapă de febră pe cei mici.
De la abuzul de antibiotice riscăm nu doar să rămânem fără tratamente pentru infecţii grave, în viitor. Sunt şi alte riscuri care pornesc încă din copilărie. Cei trataţi inutil cu antimicrobiene pot să ajungă la alergii şi la alte boli autoimune, să devină obezi şi să aibă şi alte probleme.
Infecțiile rezistente la antibiotice au ucis peste 1,2 milioane de oameni în 2019 și se numără printre principalele cauze de deces la nivel mondial.