M. Eminescu: „… Indicatorul esenţial al „omului – elită” este caracterul şi nicidecum capacităţile intelectuale, astfel în orice ramură de activitate socială, acolo unde înmulţesc intelegenţele în dauna caracterelor este un simptom de decadenţă. Aceasta începe ca orice epidemie, numai pe ici colea, apoi se generalizează… Intelegenţa poate duce la o hotărâre bună, iar voinţa la o executare bună. Dar şi hotărârea şi executarea pot fi păgubitoare altora şi obştei, dacă sunt lipsite de caracter”.
Sorina Pintea, fost ministru la sănătate acum ceva ani: „Cred că suntem un popor de infractori”. S-a-ntâlnit hoţul cu prostul! Gura păcătosului adevăr grăieşte! Dacă este ceva de admirat la psd-işti este consecvenţa, iar la pnl-işti, prostia, de care nu duc lipsă nici psd-iştii. Se taie cu flexu’ la mână, au boli autoimune, vine încălzirea globală, Greta plânge că se dezgheață ghețarii, panica coronavirusului cuprinde globul, ruşii bombardează lumea cu ameninţări ţariste de secol XXI (lumea normală visează cucerirea Universului – Luna, Marte, etc., ei sunt preocupaţi de Crimeea, Ucraina, România, nefiindu-le de ajuns Bucovina, Moldova, etc.,), bursele se prăbuşesc, economiile se prăbuşesc ca niciodată, oamenii normali se reped să își facă provizii de pateu și hârtie igienică, oamenii săraci mor de foame și frig, „elitele” îşi fac plinul din plin în conturi din „paradise fiscale”, ei, preamulţii noştri politicieni, ca o stâncă în calea tuturor vicisitudinilor naturii și umanităţii, nimic nu-i mişcă, nimic, fură din orice poziție, indiferent că sunt la putere sau în opoziție, la Stat, sau în Privat, bolnavi sau sănătoși, nu contează, ei fură cu nonşalanţă şi cu sârg, fără milă. N-avem timp azi să facem un istoric al hoţiilor politice ori al hoţiilor politicienilor în nume propriu. Ne-au furat Romanii şi Traian, Hunii şi Attila, Turcii, Austro-Ungarii, Ruşii, Americanii (Bechtel), etc. Noi, tot timpul ne-am furat singuri căciula, ca proştii. Pe scumpele noastre plaiuri se poartă, de ceva vreme, ca-ntr-o pre(a)lungă „gâlceavă a Înţeleptului cu Lumea”, câteva crâncene „războaie” care, pare-se, „s-au transferat”, de la sine, ori pe bani frumoşi, ori alte interese, în vestul democratic (care are, şi el, „războaiele lui”, ale căror consecinţe, când se vor termina, nu le putem ghici, că nu ştim cum se vor termina). Dacă adunăm şi cele câteva „războaie clasice”, că avem şi de astea prin diverse „zone de conflict”, am putea zice că Lumea începutului de secol XXI nu stă bine deloc, stă chiar pe un butoi cu pulberi multiple (sanitară, economică, politică, militară, alimentară…). A uitat toată lumea de „populaţii”, popoarele devenind o banală anexă a guvernelor. Şi totuşi „Boborul” urmăreşte cu emoţie, desfăşurările de forţe de pe câmpurile de bătălie, stupefiat, neînţelegând nimic, şi se retrage-n vizuina vieţii amărâte, soartă tristă, să moară de foame şi frig.
Primul care şi-a luat raniţa la spinare şi armamentul din dotare, împreună cu vorbele prin care se bagă singur în seamă, în domenii care nu-i aparţin (guvern, relaţii externe, justiţie, etc.) e, cine altul decât, Marcel CIOLACU, ditamai preşedinte, cel care declară război „pe viaţă şi pe moarte” populaţiei, înfiinţând „Alianţa lui peşte prăjit”, fostul USL crino-pontist, ori FSN iliescian. Vai nouă! Ce să vorbeşti şi ce să taci din moment ce România e în prima linie a bramburelii universale? Cineva trebuie să-și facă datoria dar, cine, într-un război ciudat, atipic, dar război, războiul româno-român. Ca la noi, la nimeni! Căci, războiul este ştiinţa distrugerii, ospăţul morţii, unealta finală a politicii, purgaţie indigestă a politicienilor, în care cel mai bun om e cel mort. Războiul e treaba barbarilor.
„Oamenii trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”, zicea J.F. Kennedy. Toată lumea cea vestită a „politichiei” româneşti, în fond „neşte dobitoci”, analfabeţi funcţionali doctoranzi, e-ntr-un război teribil pe teme false, care n-au nimic de-a face cu „boborul” de care-i doare undeva, ori cu Ţara.
Cert e că „nu-i e bine caprei noastre”, vorba ţăranului de mai demult. Fiindcă ăştia, aflaţi în capul trebii, aleşii noştri, furaţi de cv-ul lor, de multe ori fals, ori de rahat, au uitat că mai există şi poporul care i-a ales. Atât au uitat de poporul care i-a ales, furaţi de ei înşişi, că, de ani de zile, au uitat să calculeze, nu să şi asigure, „coşul existenţial” al unui trăitor/muritor de pe nemuritoarele noastre plaiuri (altă formă de cinism, despre care am mai scris), „pentru că putem”.
Amintindu-mi de declarația viitorului „Preşedinte Crin”, „…eu am o comisie care se ocupă de Constituţie, iar în comisia mea, eu sunt Merkel…”, mă-ntreb cu groază încotro ne îndreptăm acum, când discursurile de azi încep cu „noi”. Parcă liberalul Crin devenise deja proprietarul României, parcă acum „noi” (adică ei) sunt la un pas de restaurarea comunismului cel drag nouă, tuturor, comunism în care, totuşi, toată nomenclatura, în frunte cu Ceauşescu, n-aveau bani nici măcar cât unul din cei mai mărunţi baroni de care tot vorbim, ce să mai zicem de grei, comunism în care, la o Adunare generală a Uniunii Scriitorilor, Nichita, de la tribună zice: „Noi nu suntem de acord cu…, Noi nu credem că politica dv., tovarăşe Ceauşescu, e corectă, etc. … la care conducătorul Adunării generale, preşedintele Uniunii Scriitorilor (Z. S.), întreabă: „Care Noi, Nichita?”. Răspuns ferm al acestuia: „Noi, Nichita Stănescu”! Aşa comunism şi libertate aş vrea să văd şi să apuc în „capitalismul” deşănţat de la noi. „…să te cruceşti, să te cutremuri/ de câte vezi în aste vremuri”!
