luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Propunerile de proiecte USR pentru bugetul Craiovei în anul 2022

Bugetul Craiovei a intrat în dezbatere publică, iar consilierii locali din partea USR au propus proiecte pentru municipiu, pe care vor să le susțină în cadrul proiectului de buget al Craiovei pentru anul 2022, care va fi votat în luna februarie. Cezar Drăgoescu, președintele USR Dolj și consilier local, spune că Bănia trebuie să pună accent pe absorbția de fonduri europene în acest an.

Este un moment cheie pentru orașul nostru. Nu am vrea să mai fim puși în fața situației de acum un an de zile, în care am constat că pentru Craiova s-a alocat o sumă foarte mică pentru investiții, undeva la 14%. Am lansat și în rândul cetățenilor o dezbatere pentru a identifica proiectele de care are nevoie municipiul nostru în 2022. Ceea ce vom prezenta este o listă scurtă de priorități. Degeaba propunem proiecte dacă acestea nu îmbunătățesc, în mod real, viața cetățenilor. De doi ani de zile suntem în pandemie și mulți români se lovesc de probleme financiare. Ar trebui să fim uniți, ca și comunicate, și nu ar trebui să mai tratăm cetățenii care locuiesc la periferia orașului ca pe niște cetățeni de rang 2. Noi vom propune executivului un program pe minim 5 ani de zile, pentru cartierele aflate la periferie, pentru ca toți craiovenii care locuiesc acolo să aibă acces la apă, canal, grădinițe. școli, părculețe și alte lucruri necesare pentru a trăi într-un oraș normal. Al doilea pilon pe care se bazează viziunea noastră pentru municipiul Craiova se referă la tinerele generații. Cum creștem tinerele generații ale Craiovei. Trebuie să ne întrebăm dacă aceștia au acces la piste de biciclete, dacă se simt în siguranță, dacă au acces la servicii de sănătate de calitate. Toate aceste elemente ar trebui să se reflecte în viziunea executivului pentru bugetul local, dar constatăm că nu există. Cea mai mare problemă, pe lângă lipsa investițiilor, este lipsa absorbției fondurilor europene. Dacă Brașovul a reușit anul trecut să își crească procentul de absorbție a fondurilor europene cu 74%, anul 2021 pentru Craiova a fost unul dintre cei mai slabi ani în acest sens. Acest lucru trebuie să se schimbe, mai ales că anul 2022 ne oferă accesul la cel mai important proiect de țară și singurul care poate să ne ajute în dezvoltarea noastră, anume PNNR”, a spus președintele USR Dolj.

cezar dragoescu

Cezar Drăgoescu a vorbit despre o parte a proiectelor pe care consilierii locali din partea USR le vor propune pentru municipiul Craiova și pentru bunăstarea cetățenilor: „Voi enumera o serie de proiecte pe care noi le vedem utile atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung pentru cetățenii municipiului Craiova: O propunere care este eligibilă pentru PNNR se referă la educația copiilor și tinerilor din Craiova, prin care dorim să încurajăm crearea mai multor programe de tip școală după școală, pentru a spori nivelul de educație și pentru a combate abandonul școlar. Suntem foarte preocupați și de siguranța cetățenilor. În perioada următoare vor fi la dispoziție fonduri europene pentru diverse proiecte, printre care treceri de pietoni smart, care să diminueze spre 0 riscul de accidente și montarea de camere de supraveghere în zona locurilor de joacă pentru copii și în zona școlilor”, a mai declarat Cezar Drăgoescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Cosmin Teodorescu

Consilier Local USR, Cosmin Teodorescu, a prezentat și el câteva dintre proiectele pe care USR vrea să le implementeze în Craiova, punând accentul pe zona de investiții pentru persoanele cu dizabilități: „În Craiova este nevoie să facem investiții. Putem să creștem. Una dintre investițiile majore pe care cred că ar trebui să o facem este în sistemul de termoficare. Locuitorii orașului nostru plătesc una dintre cele mai mari facturi la termoficare, acest lucru se întâmplă din cauza mai multor factori, iar unul dintre factori este lipsa de investiții în sistem. Vom veni și cu o propunere care se numește Termoficare de la Soare și presupune achiziția și implementarea unor sisteme moderne și eficiente de a produce agent termic. Un alt capitol despre care oiam să vorbesc este cel pe care noi l-am denumit Grija pentru semeni. În orașul nostru, persoanele cu dizabilități sunt aproape uitate și nu s-au făcut investiții în acest sens. Nu avem facilități pentru aceste persoane. O să propunem un centru de tip respiro, în care persoanele cu dizabilități să poată fi găzduite în caz de urgență. În Craiova este nevoie de acest lucru. Oamenii aceștia au nevoie de susținerea noastră. Vrem să implementăm în Craiova și un serviciu de transport al persoanelor cu dizabilități”, a transmis Cosmin Teodorescu.

Eduard Circeag

Eduard Cîrceag, consilier local USR, a pus accentul pe situația trotuarelor din municipiul Craiova, în oraș existând zone pe care pietonii pot circula cu greu din cauza mașinilor parcate: „În ceea ce privește capitolul de mobilitate urbană și accesibilitate, în Craiova nu prea există. Au fost inițiative, dar în realitate suntem un oraș sufocat de mașini, care necesită investiții în transportul alternativ și în transportul în comun. Din acest motiv, vrem să propunem mai multe priorități, iar printre acestea se află măsuri care să redea trotuarele pietonilor. În Craiova avem multe trotuare care sunt pline de mașini parcate, iar pietonii nu pot să circule. Pe lângă investițiile care sunt necesare pentru parcări, avem nevoie de investiții care să prevină parcarea pe trotuar. Trebuie să alocăm buget în acest sens. Tot la capitolul accesibilitate, Craiova nu stă foarte bine în ceea ce privește măsurile ce pot face mai accesibile trotuarele și străzile pentru persoanele cu handicap. Este nevoie să alocăm resurse în acest sens. În ceea ce privește transportul alternativ, ne dorim ca începând cu anul acesta să fie bugetate cel puțin 10 kilometri noi de piste pentru biciclete. În ceea ce privește transportul în comun, în primul rând, este inadmisibil ca în Craiova, stațiile de autobuze să nu fie amenajate. Ar trebuie alocate resurse în acest sens. Pe lângă amenajarea stațiilor, ne-a dori ca orașul să fie printre orașele care implementează programul Vinerea Verde, la un nivel avansat. Transportul public ar putea fi gratuit, pentru toată lumea, în zilele de vineri. În felul ăsta putem încuraja utilizarea transportului în comun și de cei care nu o fac”, susține Eduard Cîrceag.

Manuel Bortoi

USR se preocupă și de mediu, în anul 2022, iar consilierul local Manuel Borțoi a vorbit despre proiectele care ar putea fi implementate: „Tranziția verde este o prioritate la nivel european, iar prin PNNR avem o serie de măsuri care trebuie implementare pentru reducerea poluării. Până în anul 2024, toate orașele vor trebui să aibă centre de colectare a deșeurilor. Aceste centre vor asigura colectarea separată a deșeurilor menajere, care nu pot fi colectate într-un sistem de tipul din ușă în ușă. Noi, la Craiova vrem să aducem proiectul <Petrică>, proiect care a fost implementat cu succes la Brașov. Este vorba despre un automat care colectează ambalaje și în schimbul acestora, oamenii primesc bilete de călătorie RAT. Tot în cadrul acestui proiect încercăm să conștientizăm toți craiovenii de importanța colectării selective a deșeurilor”.

lucian sauleanu

Lucian Bernd Săuleanu, consilier local din partea USR PLUS, spune că gunoaiele din Craiova și de la marginea orașului devin o problemă din ce în ce mai mare și că nu este suficient să fie curat doar în centrul municipiului: „Suntem preocupați de îmbunătățirea calității vieții craiovenilor. Toate proiectele pe care le vom propune tind către acest obiectiv, anume, craiovenii să aibă o viață mai bună. Una din direcții vizează mediul înconjurător. Trebuie să încercă să trecem la o strategie nouă. Nu este suficient să fie curat doar în centrul Craiovei. Trebuie să mergem către celelalte cartiere și în special către periferia Craiovei. Craiova, este împrejmuită de mii și mii de tone de deșeuri, în special din construcții. Nu mă interesează să identificăm un vinovat. Cert este că nici partea de educație și nici cea de administrație nu au ajutat până în acest moment. Pe lângă soluțiile propuse, anume: a aduce respectivele deșeuri la groapa de gunoi, propunerea USR Dolj este de a monta containere mari la periferia orașului. Realitatea este că, singura soluție este de a oferi un ajutor concret. Trebuie puse gratuit la dispoziția locuitorilor. Este un proiect concret, viabil și nu cu costuri foarte mari. Dorim ca toți tinerii să aibă o calitate mai bună a vieții, a sănătății, așa că trebuie să ne preocupe. Vrem să propunem ca și în parcul Romanescu să se amenajeze o pistă de alergate cum este în Grădina Botanică. Sunt proiect simple, multe venite de la cetățeni. USR Dolj este preocupat și de sectorul cultură și patrimoniu cultural. Preocupările trebuie să continue în această zonă”, a spus Lucian Săuleanu.

Politica