Sfârșitul acestui an pandemic aduce cu sine multe alte întrebări, noi răspunsuri și o serie întreagă de evenimente la care am fost martori. De la haosul din educație, agitația de pe scena politică și până la noile tulpini de virus apărute. Toate acestea au făcut din 2021 un an mai mult sau mai puțin bun.
Pentru mulți, situația epidemiologică din ultimii ani reprezintă neprevăzutul, nemaivăzutul și poate că un ghinion absolut. Însă totul este doar o perioadă ce s-a mai repetat de-a lungul istoriei și care în mod inevitabil trebuia să se întâmple. În pandemia actuală am fost avantajați, ne spune medicul craiovean Mirela Ciucu, specialist în Boli Infecțioase. Am avut metode de prevenție, însă oamenii „nu au știut să asculte”.
Cea mai veche pandemie indicată de izvoarele istorice este reprezentată de Pandemie din Atena (430 î. Hr.). Dacă o luăm în ordine cronologică urmează Ciuma lui Justinian (541-750 d. Hr.), Ciuma sau Moartea Neagră (1347-1351), Pandemia de variolă (secolul XV-XVII), Ciuma lui Caragea şi cele 90.000 de victime (1812), Cele 7 Pandemii de Holeră (1817-prezent), A treia pandemie de Ciumă (1855), Gripa Rusească (1889), Gripa Spaniolă (1918-1920), Epidemia de tifos exantematic (1914-1922), Gripa Asiatică (1957), Gripa din Hong-Kong (1968-1970), SIDA (1981-prezent), SARS (2002-2003), Gripa porcină (2009-2010), Ebola (2014-2016) și Covid-19 (2019-prezent).
În spațiul românesc, oamenii s-au confruntat cu mai multe maladii. Cea mai cruntă epidemie a făcut peste 300.000 de victime. Cele mai cunoscute şi cele mai ucigătoare au fost cele de ciumă, holeră şi tifos exantematic. Au murit sute de mii de oameni mai ales din cauza condiţiilor de igienă precară dar şi a măsurilor ineficiente ale autorităţilor de la aceea vreme. Din secolul al XIX lea şi până dincolo de jumătatea celui de-al XX lea, România a fost bântuită de mari epidemii, cauzate în special de lipsa de igienă a populaţie din mahalalele oraşelor dar şi de la sate. Totodată aglomeraţiile de case şi densitatea mare de populaţie din suburbiile marilor oraşe şi târguri a dus la răspândirea bolilor ucigătoare cu o viteză uluitoare. În urma a trei mari epidemii, au murit sute de mii de oameni, Bucureştiul fiind aproape depopulat la începutul secolului al XIX lea.
”Ciuma lui Caragea” şi cele 90.000 de victime
În luna decembrie a anului 1812, pe tronul Ţării Româneşti, la Bucureşti, era înscăunat, evident, cu acordul Porţii otomane, Ioan Vodă Caragea. La nici 48 de ore de la începerea domniei, în ţara peste care domnea Vodă Caragea a izbucnit cea mai devastatoare epidemie din istoria ţării. A rămas cunoscută drept ”Ciumea lui Caragea”. Era evident vorba despre o epidemie de ciumă bubonică, adusă, se pare din zona otomană, de câţiva însoţitori ai voievodului. De altfel domnia lui Caragea a fost marcată numai de dezastre. Chiar din prima zi de domnie palatul domnesc a ars complet.
Numai ce s-au stins flăcările că a izbucnit epidemia de ciumă. A fost atât de violentă încât a făcut ravagii în tot Bucureştiul. Se spune că mureau câte 300 de oameni pe zi iar boala era extrem de contagioasă. „În timpul «ciumei lui Caragea» au murit până la 300 de oameni pe zi. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într‑o familie întreagă şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort”, scria Ion Ghica.
Epidemia a fost scăpată rapid de sub control şi din cauza igienei precare mai ales în mahala, dar şi a densităţii mari de case şi de oameni în suburbii. Vodă Caragea a fugit încă de la începutul epidemiei şi a lăsat Bucureştiul în haos. Disperaţi oamenii încercau să se trateze cu leacuri băbeşti şi consumau alcool în neştire sperând să omoare microbii. Într-un oraş devastat de boală, violurile, tâlhăriile şi omorurile erau la ordinea zilei. Abia la un an de la izbucnirea epidemiei, Caragea a fost de acord să evacueze oraşul. Era prea târziu. Timp de un an boala a secerat peste tot în împrejurimi.
La aceea dată în Bucureşti existau doar două spitale care nu făcea faţă bolnavilor. Se presupune că au murit 90.000 de oameni. Cei care îngropau morţii erau recrutaţi din rândul ciumaţilor vindecaţi şi comiteau abuzuri fără precedent. Pentru a scăpa mai repede, îngropau de vii pe muribunzi sau pe cei bolnavi. Mai mult decât atât, se spune că răspândeau intenţionat boala aruncând pe case cu hainele morţilor de ciumă.
Românii în vremea holerei
Holera este o boală infecţioasă mortală care a lovit teritoriul României în câteva valuri importante, inclusiv la începutul anilor 90. Principala cauză a fost mizeria din sate şi mahalale. Apare, aşa cum spun specialiştii de obicei în ţările sărace unde nu se respectă normele elementare de igienă. Printre cauze se numără şi apa infestată mai ales în zonele în care apa din canalizările improvizate intră în apa de băut.
Boala este provocată de virbionul holeric, se localizează în intestinul subţire şi se manifestă prin diaree gravă, vomă, febră, erupţii ducând în cele din urmă la deshidratare, comă şi moarte. În numai 24 de ore, din cauza holerei, corpul uman pierde 20 de litri de apă. Prima epidemie de holeră a izbucnit în anul 1831, fiind extrem de contagioasă şi provocând mii de de decese.
Holera a izbucnit la Iaşi, fiind zona cea mai afectată. Peste 5000 de oameni au murit la Iaşi. Holera a ajuns şi în Ţara Românească unde au murit, tot în 1831, peste 7000 de oameni. În total în cele două Principate s-au îmbolnăvit peste 30.000 de oameni. A doua epidemie a izbucnit în perioada 1847-1848, holera fiind adusă de un vas turcesc, ancorat la Galaţi. Au murit şi de această dată mii de oameni. A treia epidemie a lovit în anul 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, dar de această dată, medicii români au încercat să i-a măsuri ştiinţifice.
Dacă la 1831 şi în 1847, oamenii se ”tratau” cu rachiu, praf de puşcă, oţet şi măsline în 1913 medicul Ioan Cantacuzino a descoperit un vaccin antiholeric şi i-a vaccinat pe soldaţi, având în vedere că în taberele militare a izbucnit epidemia. Au urmat şi alte epidemii în anii 50 şi anii 70, la Sulina, în plină perioadă comunistă. Evident epidemia a fost ţinută la secret de autorităţi, dar a făcut mult mai puţine victime ca în secolul XIX. Ultima epidemie de holeră a avut loc în 1990-1991, tot la Sulina, iar cauza a fost apa infestată de la bloc. La ultima epidemie, Sulina a fost păzită de armată.
Dezastrul adus de tifos
O altă epidemie care a zguduit România a fost cea de tifos exantematic. Boala a izbucnit în perioada primului război mondial pe fondul mizeriei şi malnutriţiei. A debutat în 1914, în Serbia, odată cu începerea războiului cu Austro-Ungaria şi distrugerea oraşelor din această ţară. Din cauza aglomeraţiei provocată de trupe şi refugiaţi, de mizerie, lipsa surselor proaspete de apă dar şi a lipsei hranei, oamenii au devenit ţinta bolii. Tifosul era adus de păduchele de corp, iar boala a făcut ravagii în Serbia ucigând peste 100.000 de oameni în primii ani ai Primului Război Mondial.
S-a extins cu repeziciune pe tot frontul de est. România a fost şi ea lovită începând cu anul 1916. A fost cea mai mare catastrofă epidemică din România. În anul 1916, România devastată de atacurile Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei, a capotat. Am pierdut Bucureştiul şi tot sudul ţării, ocupate de armatele Puterilor Centrale. Armata română se retrage cu tot cu 1.5 milioane de refugiaţi plus 20.000 de răniţi şi bolnavi în Moldova. Fără mâncare, fără medicamente, apă potabilă şi cu locuinţe improvizate, tifosul a lovit violent în rândul soldaţilor şi al civililor.
Au murit peste 300.000 de oameni, printre care şi 250 de medici care îngrijeau pacienţii. A murit inclusiv, Jean Clunet un medic francez venit în România, în cadrul Misiunii Franceze. Tifosul a fost eradicat abia după anul 1938, în România. Doar intervenţia medicului Cantacuzino în Primul Război Mondial a limitat catastrofa. Tifosul este o boală infecţioasă, foarte contagioasă transmisă la om, de la păduchi. Se manifesta prin febră foarte mare, delir, erupţii cutanate dar şi cu tulburări nervoase şi circulatorii.
Rolul vaccinului într-o pandemie
Printre factorii care au contribuit la încheierea epidemiei de gripă spaniolă se remarcă imunitatea parțială de turmă. Aceasta este un tip de gripă care a apărut în timpul Primului Război Mondial, fiind, se pare, similară cu gripa aviară de astăzi. S-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată. Virusul a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și 1919. Se crede că a fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea neagră, din istoria umanității.
„Sfârşitul pandemiei a depins de fiecare ţară în parte: de informaţia şi de pregătirea specialiştilor şi de interesele clasei politice”, spune istoricul Jaume Claret Miranda. Specialiştii sunt de acord asupra faptului că sfârşitul pandemiei a avut loc în 1920, când societatea a reuşit să dezvolte aşa-numita „imunitate de turmă”, chiar dacă virusul nu a dispărut niciodată în totalitate.
„Au fost găsite urme ale aceluiaşi virus în alţi viruşi gripali. Gripa spaniolă a continuat să apară, să sufere mutaţii şi să dobândească materialul genetic al altor viruşi”, spune Dr. Benito Almirante, şeful unităţii de boli infecţioase din cadrul spitalului Vall d’Hebron din Barcelona, potrivit zf.ro.
Imunitatea se poate dobândi și prin vaccinare. În acord cu vremurile pe care le trăim astăzi, academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici spune că „Vaccinul este un stimulator al fabricii de medicamente pe care noi o avem în organism – sistemul imunitar”.
Acesta precizează că împotriva virusului nu există un medicament care să îl distrugă, nu există antibiotic eficient. El poate fi atacat doar cu anticorpi, pe care organismul nostru îi creează prin vaccinare. „Pentru a crea anticorpi, stimulăm. Şi vaccinul nu este altceva decât o proteină cu anumită formă sau un ARN cu anumită construcţie, care stimulează şi îl învaţă (pe organism – n.r.) care este virusul pe care trebuie să îl atace. Nu e altceva. Vaccinul a fost înţeles greşit ca medicament. Nu e medicament, e un stimulator al unei fabrici de medicamente pe care le avem în corpul nostru – sistemul imun şi care face ca această imensă îngrămădire de anticorpi pe care o lansează în sânge să poată să combată, să distrugă şi să anihileze. Alt instrument nu avem”, a mai spus medicul academician.
Cu toată istoria în spate și cu atâtea minți luminate care au dezvoltat, de-a lungul anilor, tratamente și terapii, iar acum vaccinuri, pandemia actuală, de Covid-19, face, ca și cele din trecut, ravagii. În lume, de la debutul pandemiei s-au infectat 281.876.724 oameni și au murit 5.423.031. În România, numărul infectaților a ajuns la 1.803.311, iar cel al deceselor legate de coronavirus 58.575. În județul nostru, 45.442 oameni s-au infectat, iar numărul deceselor se apropie de 1.331.
„Ne-am adaptat din mers”
În ceea ce privește situația din Craiova, pandemia de Covid-19 și-a pus amprenta și anul acesta. Medicul specialist, Dr. Ciucu Mirela, a răspuns la câteva curiozități pentru Jurnalul Olteniei. Întrebată despre necesitățile oamenilor din acest an pandemic si despre cum s-a adaptat la noua realitate, medicul a spus că „Nevoile medicale ale oamenilor au fost aceleași, doar că din păcate o bună perioadă de timp nu au mai avut acces la serviciile medicale ca într-o situație normală. De adaptat ne-am adaptat din mers, totul fiind nou pentru toată lumea”.
Viitorul este neclar și situațiile anterioare ne-au făcut să ne dăm seama că totul se poate schimba rapid, însă prin ochii unui medic se observă clar că speranța și optimismul sunt la ele acasă: „Luna ianuarie cred că va fi destul de aglomerată din punct de vedere al adresabilității către serviciile medicale, al creșterii numărului de cazuri cu Covid-19. Însă, iulie sper din suflet să fie mai liniștit și să revenim ușor, ușor la normal. Totul depinde de populație!”, a mai precizat medicul.
Întrebată ce a învățat în această perioadă, Dr. Ciucu Mirela a răspuns scurt și la obiect că „am învățat sa apreciez ceea ce am, să mă bucur mai mult de cei dragi, ca oricât am avea totul poate dispărea într-o clipa, că lumea în care trăim nu va fi niciodata mulțumita cu ceea ce are, că foarte puțini sunt dispuși să ajute, că sistemul medical este depășit și populația nu are încredere în el”.
De-a lungul timpului omenirea s-a confruntat cu o mulțime de pandemii, însă medicul atrage atenția unui aspect extrem de important. Deși situațiile anterioare sunt extrem de asemănătoare cu ceea ce confruntăm astăzi, noi suntem mult mai avantajați: „Au fost perioade similare, însă doar pentru faptul că s-au numit pandemii, altfel nu le putem compara. Fiecare au avut ajunsurile și neajunsurile sale. Ideea este că noi în această perioadă am fost avantajați prin faptul ca am avut la îndemână multe metode de prevenție, dar din păcate lumea nu a știu să asculte și astfel lucrurile au scăpat de sub control. În zilele noastre atât prevenția cât și variantele de tratament sunt net superioare comparativ cu pandemiile trecute. Oamenii ar fi trebuit sa profite mult de pe urma acestei pandemii, sa devina mai buni, mai umani, mai înțelepți, dar din păcate, cu regret am constatat ca este exact invers”.
Epidemiile au lovit în trecut spațiul românesc cu forță devastatoare și oamenii au știut să le facă față. Astăzi, în lumea tehnologică în care trăim, ne imaginăm cu ușurință un viitor aseptic însă microbiologia nu și-a spus ultimul cuvânt.
