luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Adrian Năstase scapă de mai multe interdicţii primite după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admis, marţi, cererea fostului premier Adrian Năstase de a fi reabilitat, acesta urmând să scape de mai multe interdicţii primite după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare în august 2014. Dacă decizia rămâne definitivă, acesta poate alege și poate fi ales în funcții publice.

„Admite cererea de reabilitarea judecătorească formulată de petentul Năstase Adrian. Dispune reabilitarea judecătorească a petentului Năstase Adrian (…). După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare se fac menţiuni despre aceasta pe hotărârile prin care s-a pronunţat condamnarea. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, potrivit Agerpres.

Fostul premier a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna august 2014, după ce a executat o parte din cei patru ani şi jumătate primiţi cumulat în două dosare: „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”. După ce a fost eliberat condiţionat, instanţele i-au impus lui Năstase o serie de interdicţii, printre care şi dreptul de a candida la o funcţie publică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Adrian Năstase a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

Ulterior, pe 6 ianuarie 2014, el a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul „Zambaccian” şi a fost eliberat în august 2014.

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2002 – 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În cel de-al doilea dosar, Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de „influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid” pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii” cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale la care urma să participe.

Politica