Germania alege duminică noua componență a celui de-al 20-lea Bundestag, Parlamentul federal al țării. Peste 60 de milioane de alegători sunt așteptați la urne pentru a vota viitorul cancelar al Germaniei, care o va succede pe Angela Merkel.
Astfel, 60,4 milioane de alegători germani eligibili, cu vârsta peste 18 ani, dintre care aproximativ 2,8 milioane de alegători care votează pentru prima dată, aleg duminică componența noului parlament federal. Deși votul în persoană are loc în ziua de 26 septembrie, votul prin corespondență a început deja.
Este primul scrutin de la înființarea în 1949 a Republicii Federale Germania când un cancelar în funcție nu mai candidează. Acest lucru coincide cu o altă premieră, care constă în faptul că, pentru prima oară în 72 de ani, niciun partid nu depășește 30% în sondajele de opinie înainte de vot, după cum notează Financial Times, citat de digi24.ro
În ultimele săptămâni, majoritatea sondajelor de opinie au acordat social-democraților (SPD) un avans electoral în fața creștin-democraților (CDU-CSU), partidul din care face parte și Angela Merkel. La distanță considerabilă, pe locul trei, s-a clasat Partidul Verzilor. Indiferent de partidul care se va clasa pe primul loc în preferințele electoratului german, niciuna din formațiunile politice prezente în cursă nu va obține majoritatea calificată. Prin urmare, viitorul guvern al Germaniei va fi format tot dintr-o coaliție, care va fi negociată după alegeri.
Uniunea Creștin Democrată (CDU), partidul politic al Angelei Merkel, a dominat politica germană în ultimele decenii, alături de aliații din Bavaria, Uniunea Socială Creștină (CSU). Liderul CDU, Armin Laschet, în vârstă de 60 de ani, considerat inițial de o parte din societatea germană drept succesorul natural al cancelarului Merkel, s-a străduit să cucerească alegătorii germanii, mai ales după ce a fost surprins râzând în timpul unei vizite într-un oraș afectat de inundații în luna iulie. Chiar dacă liderul formațiunii CSU, Markus Söder, este mult mai popular, s-a considerat ca viitorul succesor al cancelarului Angela Merkel să fie tot un membru al CDU. Numai că Armin Laschet a ajuns acum să conducă un partid care are în sondaje un scor electoral la jumătate față de cel pe care îl avea în urmă cu aproape 10 ani. De asemenea, o parte importantă din partid îl consideră deja învins.
Partidul Social Democrat (SPD) face parte din actuala coaliție de guvernare pe care o conduce Angela Merkel. Tradițional, este partidul de opoziție de centru-stânga, care își are rădăcinile în republica de la Weimar. Este singurul partid în afară de CDU care a oferit un cancelar al Republicii Federale a Germaniei în ultimii 72 de ani.
Olaf Scholz, în vârstă de 62 de ani, actualul ministru de Finanțe și candidatul partidului pentru funcția de cancelar, a reușit să ducă SPD în fața CDU pentru prima dată în 15 ani. Printre principalele puncte de pe agenda planului guvernamental se numără creșterea salariului minim la 12 euro pe oră, aborgarea scutirilor de taxe pentru cei bogați, extinderea programului de locuințe sociale și accelerarea economiei naționale către neutralitate din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. În acest moment este cotat cu cele mai mari șanse de a deveni cancelar al Germaniei.
Partidul Verzilor din Germania este o forță politică mai puternică decât partidele similare din alte țări. Datorită sistemului electoral reprezentativ al Germaniei, aceștia formează de obicei un bloc politic substanțial în Bundestag, iar între 1998 și 2005 au făcut parte din coaliția guvernamentală împreună cu SPD-ul, pe care a condus-o Gerhard Schröder.
Anul acesta, propunerea partidului Verzilor pentru funcția de cancelar este Annalena Baerbock, în vârstă de 40 de ani. Dacă rezultatul alegerilor va fi asemănător cu sondajele de opinie, Annalena Baerbock ar putea dubla scorul partidului său față de alegerile din 2017. Campania electorală a Verzilor a fost centrată pe planuri ambițioase privind schimbările climatice, dar și pe investiții publice, precum și o mai bună integrare europeană, dar și o poziție mult mai dură în relația cu China și cu Rusia. Cu toate acestea, candidata Partidului Verzilor nu a fost lipsită de controverse, fiind vizată chiar și de un scandal de plagiat.
Foto: digi24.ro