Vespasian, împărat roman, a scos la licitaţie toate posturile din administraţie, pe bani frumoşi pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile, pentru acelaşi buget, justificând imoralele măsuri prin expresia „cu bandiţii mă fac bandit”.
Când vine vorba despre politică, omul din popor priveşte în gol, se uită pe lângă tine, ca şi când n-ai fi, şi tace. Un pic. Apoi, hâtru, că știe că nu contează ce spune el, își dă drumu la „consideraţiile” lui, aşa cum fac „analiştii” de elită. Deşi aceasta, politica, a devenit sport naţional (era sport naţional şi în comunism – mama era membru de partid, iar moşica mea, ţărancă, sora lui tata (care nu era membru) a fost chiar deputat în MAN (Marea Adunare Naţională), transmis în direct ore în şir la televizor, nu mai e deloc un sport popular.
S-a săturat poporul de câte-n lună şi stele, de câte verzi şi uscate i s-au îndrugat, şi nu mai visează cai verzi pe pereţi, nu mai speră. Tace a deznădejde, apoi vorbeşte în „dodii”, spunând presei, „legătura democratică dintre popor şi stat, ce-ar vrea să audă. Că-ntâi a crezut că ăia de stânga or să facă şi-or să dreagă, şi i-a votat de mai multe ori. Apoi a crezut în ăia de dreapta, şi-a mers pe mâna lor tot de două ori. Deştepţi, ăi de stânga şi ăi de dreapta şi-au dat mâna, în văzul lumii (USL), ori pe sub masă, jucând hora puterii depline şi-a coabitării în USL-ul de poveste, care doar la noi mai este şi azi, şi-a zis, el, poporul, gata, ăștia sunt ai noștri, hai cu ei. Şi hai a fost, un hai de aproape 100%, ca pe ceauşistele vremuri apuse. Când s-au văzut ai noştri socialişti, şi liberali, şi conservatori, şi usr-işti (care sunt de stânga dreptei), şi aur-ari, și ce-or mai fi pe-acolo, prin POLITICĂ, cu puterea-n mână, şi cu sacii-n căruţă, adică (scuze) cu procentele-n parlament şi guvern, şi administraţie, au întors-o ca la Ploieşti, nici în căruţă, nici în teleguţă, şi tovarăşul popor stă cu gura căscată, şi-asteaptă să se-ndeplinească cele promise, însă, „nemic”. Nu locuri de muncă, nu stop hoţiei, că şi asta contează, să vezi că altul fură pe faţă şi trăieşte ca-n Rai, fără să pățească nimic, şi tu nu mai ştii încotro s-o apuci, nu să-ţi trăieşti viaţa cum ai dori, ci să trăieşti doar. Şi dacă mai vine şi-o pandemie, şi-o criză, chiar nu ştii încotro s-o apuci, începi să regreţi vremurile trecute, şi-ți spui că parcă erai mai sigur că nu mori de foame pe vremurile alea.
Ăştia (stânga-dreapta), coabitând parcă de când lumea, mai dihai comuniştii, fac să iese scântei politice de paradă, fiindcă vin alte multe alegeri, și știind că ulciorul nu merge de multe ori la fântână, pentru a nu-şi da cu stânga-n dreapta, lovindu-se cu capul de pragul de sus, vor să se asigure de acum că „ies” iar, cum să rămână ei fără „coledgi”! Se gândesc chiar să desfiinţeze votul poporului, ce nevoie mai au ei de votul poporului, s-au săturat de câte vrea şi poporul ăsta, el nu vede că ei au treabă, sunt la putere, şi sunt ocupaţi, abia îşi mai văd capul de câte au de vorbit (am vrut să zic de făcut, de aranjat), gata, poporul să-şi mai vadă de ale lui, prea a fost băgat în seamă, curând îi tăiem şi lui din atribuţiuni, ajunge, să stea în banca lui. Eminescu, ziaristul, şi Caragiale, dramaturgul, au „creionat” exact „politica” de pe plaiurile noastre mioritice.
Dar ce face poporul, în general? El nu mai crede în grija pe care o arată toţi politicienii faţă de soarta lui, pentru că „dacă vin ăilalţi, fac mare brânză”? „Toţi e pentru ei, maică”, zice omul simplu, de la ţară, şi omul simplu de la oraş, vrând să spună că nu meritocraţia e principiul de bază la nivelul instituţiilor publice care trebuie să-i asigure lui, omului simplu, „trăirea”, adică viaţa dată de Domnul.
Oamenii au învăţat în atâţia ani de libertate de-a trăi periculos că, indiferent dacă te pun primar, preşedinte sau premier, odată ajuns acolo, „ești pentru tine”. Dar cum „Bogatul nu-i crede săracului” , iar „Munca e brățară de aur” doar în proverbe, îşi dă seama că „Bogatul nu crede săracului”, „Stăpânul învață sluga hoață”, pentru că „Peștele de la cap se strică”, aşa că, degeaba crezi că „Unde-i lege nu-i tocmeală”, mai bine „lasă, că merge și așa”. Ăsta e gradul de pregătire al românilor pentru „democraţia originală”, adică au ce merită, dar e o insultă să-l crezi idiot şi să nu ţii cont de el, pentru că fără popor nu există democraţie. Democraţia prin redistribuire însă, în raport de procente conjuncturale, e o idioţenie care arată că nu poporul României este nepregătit pentru democraţie, ci puterea politică, pe care nici Preşedintele, şi nici prim-ministrul României, și nici parlamentarii, şi nici cei din administraţie, nu o au pe deplin.
Altfel ar face ca Vespasian, împăratul roman care a scos la licitaţie toate posturile din administraţie, pe bani frumoşi pentru buget, iar după câţiva ani i-a dat afară pe toţi funcţionarii numiţi, confiscându-le şi averile, pentru acelaşi buget, justificând imoralele măsuri prin expresia „cu bandiţii mă fac bandit”.
***
Părintele Justin: Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpân. Poporul e fără stăpân, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa.
Gigi Becali: Domnul procuror, nu e frumos să râdeţi de necazul altuia. Codul ăsta penal… dacă era după el, eu n-aveam ce căuta aici… păi poporul român e popor de infractori, că nu vrea un infractor în libertate?
