Tinerii care în viitor vor dori să devină poliţişti vor avea noi domenii de evaluare la proba scrisă, aceştia urmând să fie testaţi şi în legătură cu legislaţia conexă instituţiilor statului. Mai exact, candidaţii care aspiră la un loc în Şcolile de Poliţie vor avea de rezolvat şi exerciţii de logică.
Modificările care au fost aduse au în vedere evaluarea probei scrise la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal, în sensul introducerii şi a altor domenii de evaluare, precum legislaţie specifică instituţiilor statului, educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic, cât şi transformarea baremelor de la probele fizice în notă.
Probele de concurs pentru admiterea în instituţiile de învăţământ postliceal sunt proba de evaluare a cunoştinţelor teoretice şi proba de evaluare a performanţei fizice şi sunt evaluate cu note de la 1 la 10 în cazul probei de evaluare a cunoştinţelor, şi note de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, în cazul probei de evaluare a performanţei fizice, subliniază sindicaliştii din Europol, care mai precizează că nota de promovare a fiecărei probe este minimum 5.
Astfel, proba de evaluare a cunoştinţelor teoretice pentru 90% din nota maximă cuprinde: 40 la sută pentru limba română, 15 la sută pentru limbă străină, 20 la sută pentru legislaţia specifică MAI şi instituţiilor politice ale statului şi 15 la sută subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raţionamentului logic. Trebuie precizat că în ceea ce priveşte proba scrisă la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ postliceal, normele nou introduse nu se aplică în sesiunile de admitere organizate în anul 2021, notează adevarul.ro
În unităţile de învăţământ postliceal ale MAI sunt scoase la concurs în această toamnă 1.817 locuri. Este vorba de 1.292 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, 300 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca şi 225 de locuri la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea.
Candidaţii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ mai multe criterii la înscriere. Între altele, trebuie să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România, trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic, să aibă cel puţin 18 ani şi să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat. În plus, cadidaţii trebuie să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea. Cererile de înscriere se vor depune în intervalul 2-14 septembrie, iar evaluările psihologice se vor realiza până pe 20 septembrie. Probele fizice se vor desfăşura în intervalul 29 septembrie – 5 octombrie, iar examenul scris va avea loc pe 9 octombrie.