Primarii reședințelor de județ din Oltenia, pe Facebook. De la vizibilitate și laude, la scandal

Anghel Catalin
9 Min Read

Primarii reședințelor de județ din Oltenia profită cât se poate de mult de site-urile de socializare. Facebook a devenit principala metodă prin care edilii își arată „reușitele”, cu ajutorul căreia își promovează imaginea politică, o retușează pe cea a rivalilor și încearcă să-i atragă pe oameni de partea lor. Facebook a devenit o unealtă aproape indispensabilă pentru primarii olteni, în condițiile în care acolo pot prezenta o situație așa cum își doresc, fără să le fie puse la îndoială acțiunile de ziariști sau de alți oameni, înainte de publicare.

Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Slatina și Râmnicu Vâlcea, reședințele de județ din Oltenia, sunt reprezentate de primari activi pe Facebook. Fiecare dinte aceștia se folosește de rețeaua de socializare așa cum crede că este mai bine: unii își promovează orașul sau persoanele reprezentative pentru municipiul lor. Alții se folosesc de impactul pe care îl poate genera o postare pentru a-și ataca rivalii politici. Indiferent cât de urmărite sunt conturile edililor, aceștia pot ajunge în atenția multor oameni prin promovări plătite către Facebook, astfel reușind să-și atingă scopul.

În Craiova, Lia Olguța Vasilescu folosește contul personal de Facebook pentru a-i ține la curent pe craioveni cu toate activitățile pe care instituțiile subordonate Primăriei le desfășoară. Fie că este vorba despre spălarea străzilor, modernizarea piețelor sau reabilitarea școlilor, avantajul pe care primarul Craiovei îl are este faptul că prezintă lucrurile așa cum își dorește, pe Facebook. Câteva poze cu mulți muncitori care spală străzile și o descriere atașată pot face ca o postare să se transforme într-o reclamă solidă pentru edil. Totodată, activitatea pe Facebook poate fi o lamă cu două tăișuri, atunci când intervine interacțiunea cu urmăritorii. Locuitorii orașului văd și atunci când se întâmplă ca pozele să nu reflecte realitatea, primarul este primul taxat. Totuși, din nou, intervine avantajul oferit de Facebook: comentariile care nu sunt tocmai avantajoase se pot șterge imediat.

Lia Olguța Vasilescu este urmărită de peste 91.600 de persoane, dar postările sale depășesc rar 1000 de reacții. La secțiunea „despre”, acolo unde fiecare edil își poate face autoportretul, primarul Craiovei a scris: „Lia Olguta Vasilescu s-a nascut la data de 18 noiembrie 1974, in Craiova. Deputat, senator, primar al Craiovei, ministru”.

În Târgu Jiu, Marcel Romanescu profită cât poate de mult de contul său de Facebook. Edilul postează aproape zilnic și a descoperit cea mai interesantă metodă de a-și ține cetățenii la curent și angajații mereu atenți. Indiferent că a fost vorba de ApaRegio Gorj sau de Poliția Locală din Târgu Jiu, primarul nu a ezitat să atragă atenția pe Facebook și să ia apărarea oamenilor în diferite situații. Nici locuitorii din Târgu Jiu nu scapă de severitatea lui Romanescu, cel care a ajuns să publice pe contul său mașini parcate prost pe străzile orașului. Printre postările prin care primarul trage semnale de alarmă, acesta nu ratează nici măcar un elev care face cinse orașului pe care îl conduce. Marcel Romanescu se laudă mereu cu tinerii care fac performanță pe plan educațional, dar nici nu ezită să atragă atenția asupra premiilor în bani pe care autoritățile locale le îndreaptă către acești copii.

Marcel Romanescu este urmărit de peste 9.300 de persoane, iar postările acestuia ating o medie de 250 de reacții. La secțiunea despre, primarul din Târgu Jiu a notat: „Primarul Municipiului Targu Jiu!”.

În Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău folosește Facebook-ul într-un scop clar: își ceartă colegii. „Clientul” preferat al primarului este chiar viceprimarul. În doar o lună de zile, Virgil Pîrvulescu s-a regăsit în 4 postări ale edilului și în fiecare este criticat. Nici subprefectul Victor Stănculescu nu a scăpat de tastatura lui Mircia Gutău, care de la începutul lunii august și până la mijlocul acestei săptămâni nu a mai postat nimic legat de orașul pe care îl conduce, dar nu a ratat ocazia de a-l certa pe Victor Stănculescu: „Într-un interviu găzduit cu generozitate de un săptămânal local, subprefectul Victor Stănculescu îşi permite să critice Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Haina de <înalt funcţionar public>, mult prea strâmtă pare-se, i-a pleznit vizibil pe la cusături, lăsând să se vadă, pe dedesubt, politrucul liberal întors cu cheia să critice orice administraţie de altă culoare politică, dar – în acest caz – dintr-o ipostază care vizează clar încălcarea legii. Îl informez pe tânărul activist liberal ajuns în conducerea Instituţiei Prefectului pe criterii –bineînţeles (!) – de profesionalism că în conformitate cu art. 261 din Codul Administrativ impus prin OUG 57/2019, <Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, pe de altă parte, NU EXISTĂ RAPORTURI DE SUBORDONARE; în relaţiile dintre acestea există raporturi de colaborare>. Drept urmare, dacă doreşte cu adevărat o colaborare în litera, dar şi în spiritul legii, ar face bine să îşi înfrâneze pe viitor atât apucăturile de vătaf liberal, cât şi orice alte consideraţii pe lângă lege la adresa administraţiei municipale sau judeţene!”, a fost o parte din postarea lui Mircia Gutău.

Mircia Gutău este urmărit de peste 13.400 de oameni, iar postările acestuia ating o medie de 200 de reacții. La secțiunea despre, primarul din Râmnicu Vâlcea scrie: „Mereu voi iubi, respecta şi aprecia Râmnicu Vâlcea şi mai ales pe locuitorii săi!

În Slatina, Emil Moț se conectează cu cetățenii cu ajutorul Facebook-ului. Edilul distribuie evenimente pe pagina lui, le urează oamenilor „La mulți ani”, atunci când este o zi de sărbătoare și postează, câteodată, detalii legate lucrările de reabilitare și modernizare care au loc în oraș. Primarul este destul de discret pe pagina de socializare și nu și-a făcut un obicei din a ataca alte persoane.

Emil Moț este urmărit de peste 6.200 de oameni, iar postările acestuia ating o medie de 100 de interacțiuni. La secțiunea despre, primarul din Slatina scrie: „Pagina oficială a politicianului Emil MOȚ, Președintele PSD Slatina, Primar al municipiului Slatina”.

În Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu se ajută de Facebook pentru a arăta că este un om de acțiune. Acesta postează mereu fotografii făcute în timpul vizitelor de pe șantierele din oraș. Edilul marchează sărbătorile și le face urări de bine cetățenilor de fiecare dată. Primarul nu intră în scandaluri în mediul online și nici nu le răspunde pe Facebook altor oameni politici.

Marius Screciu este urmărit de peste 14.400 de persoane, iar postările acestuia strâng foarte multe interacțiuni, depășind destul de des cota 1.000. La secțiunea despre, primarul din Slatina scrie: „Primar Drobeta Turnu Severin. Dedicat orasului aflat la rascrucea drumurilor dintre uscat si apa”.

Chiar dacă Facebook-ul poate fi modalitatea perfectă prin care primarii pot comunica direct cu locuitorii din orașele pe care le conduc, aceștia răspund extrem de rar la comentariile oamenilor, ba chiar deloc. Edilii demonstrează astfel că fiecare distribuire are un scop clar, care este atins în momentul în care se apasă butonul „distribuie”. Pentru conducătorii reședințelor de județ din Oltenia vizibilitatea pare să fie prioritară, iar comunicarea în adevăratul sens al cuvântului nu este pusă în practică de niciunul dintre ei.

Distribuie acest articol