luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Voluntarii și-au dat întâlnire în centrul Craiovei


Voluntarii craioveni și-au dat întâlnire în centrul orașului, unde, vineri, a avut loc ce-a de-a patra ediție a Festivalului Voluntariatului. Cu activităţi complexe şi participanţi precum Crucea Roşie sau Organizaţia Studenţilor Farmacişti, festivalul care a durat câteva ore a oferit celor care au trecut prin Piața „Frații Buzești” inclusiv momente de muzică live sau face painting. 
Alexandru Nica
Având ca scop ideea de a uni tinerii cu stakeholderii locali, mai exact instituții publice și ONG-uri de tineret, Festivalul Voluntariatului şi-a deschis porţile vineri seară, la ora 19:00. Evenimentul de o seară a avut loc în Piaţa „Fraţii Buzeşti”, în inima centrului vechi din Craiova. Pe un fundal muzical plăcut, tinerii prezenţi au reuşit să capteze atenţia trecătorilor, atât prin energia lor cât şi prin activităţile specifice fiecăruia. S-au putut remarca ateliere destinate celor mici, expoziţii fotografice, un târg de obiecte hand-made, concert live, sau spectacole de dans tradiţional sau chiar latino. Printre cei prezenţi s-au numărat şi voluntari de la Crucea Roşie, care au vorbit despre ediţia de anul acesta şi evoluţia festivalului. „Am participat şi anii trecuţi la festival, iar una dintre diferenţe este că oamenii încep să devină din ce în ce mai interesaţi de măsurile de sănătate şi încep să pună mai multe întrebări despre cum să prevină, despre ce pot face în anumite situaţii. Voluntarii sunt foarte bucuroşi de faptul că festivalul s-a reorganizat şi ne putem vedea cu toţii într-un cadru plăcut, mulţi dintre noi vrem să urmăm Facultatea de Medicină”, a declarat Lorena Mutu, voluntar la Crucea Roşie. O altă organizaţie prezentă la festival a fost Organizaţia Studenţilor Farmacişti din Craiova (OSF), înfiinţată cu mai bine de 20 de ani în urmă şi cu peste 60 de membri la acest moment. Voluntarii OSF, prezenţi pentru a doua oară la festival, au fost bucuroşi că anul acesta evenimentul nu s-a mai desfăşurat cu „casa închisă” şi au putut lua contact cu cei din afara organizaţiei. De asemenea aceştia au vorbit despre evoluţia festivalului în cele 4 ediţii. „Noi am mai participat şi acum doi ani, doar că a fost atunci cu casa închisă practic, participând doar studenţi, iar publicul ţintă a fost mai restrâns. Acum văd că este din ce în ce mai bine, publicul este divers. Unul dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească voluntarii noştri este să fie studenţi la Facultatea de Medicină, indiferent de an. Scopul nostru este în principal să apărăm drepturile studenţilor farmacişti, dar şi să încercăm să aducem un aport în dezvoltarea lor personală şi profesională. Ideea festivalului este una de bun augur, având în vedere că până la urmă noi, ca şi voluntari, ne dorim conexiune. Festivalul în sine, cred eu, a evoluat de la an la an, invitaţiile pentru a participa fiind din ce în ce mai multe, cu fiecare an. Am fost anunţaţi din timp şi am avut timp să ne organizăm. Ne-am fi dorit ca festivalul să dureze mai mult, pentru că este dificil să ajungem într-o singură zi la publicul ţintă”, a declarat Andreea Gane, vicepreşedinte financiar al OSF.În cadrul festivalului au fost activităţi multiple, asociaţiile participante fiind mulţumite de organizare. Cei care au trecut prin piaţa” Fraţii Buzeşti”vineri seară s-au putut bucura de muzică live, de dansurile populare ale Ansamblului Segărceanca, de dansurile latino propuse de Salsa Dynamyk, dar şi de „Teatrul Umbrelor”. „Am venit total întâmplător aici şi energia tinerilor ne-a captat. De la cântecele frumoase, la picturile amuzante de pe feţele unora dintre ei şi până la informaţii alfate de la voluntari, informaţii importante, de altfel, despre lucruri diverse, totul a fost bine făcut, dar scurt din păcate. Ar trebui să dureze mai mult”, a menţionat un craiovean de 46 de ani, prezent la eveniment. Festivalul Voluntariatului s-a încheiat în aceeaşi seară în care a şi început, la final toată lumea părând mulţumită de tot ceea ce acesta a reprezentat.

Politica