luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Politica de transport a Uniunii pentru următorii 7 ani este subfinanțată și asta în cea mai grea perioadă

de
Marian-Jean Marinescu, coordonator PPE pentru politica de transport a Uniunii

Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF) 2021-2027, Regulament al cărui raportor sunt a fost adoptată în plenul Parlamentului European, în ultima sesiune plenară din această vară.
Mă bucur că am reușit să ajungem la votul final pentru Regulamentul Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF), după lungi și grele negocieri cu Consiliul. Este un regulament foarte important pentru că stabilește politica de transport a Uniunii pentru următorii 7 ani, dar la fel de importante sunt și capitolele referitoare la digital și energie. Sunt proiecte de care vor beneficia toți cetățenii europeni, proiecte care produc locuri de muncă și creștere economică. În plus, o infrastructură modernizată, sustenabilă și sigură va contribui la reducerea emisiilor poluante, va permite implementarea unor noi tehnologii și va sprijini redresarea economică a Uniunii.

Pot spune că a fost o muncă intensă de negociere cu Consiliul, în principal pentru a asigura o finanțare echilibrată a tuturor proiectelor europene de infrastructură. Sunt mulțumit că în urma acestui efort am reușit să securizăm finanțarea necesară pentru modernizarea și extinderea conectării europene la nivel de transport, energie și digital, atât cât am putut. Pentru că statele membre au, după părerea mea, un discurs paralel, prin care susțin decarbonizarea dar în același timp nu alocă suficiente fonduri pentru a ajunge la acest lucru. Așa cum a fost stabilit bugetul pentru CEF, vă asigur că fără investiții din celelalte fonduri europene nu vom ajunge în 2030 să avem îndeplinite țintele de mediu și nivelul de decarbonizare din sectorul transport.
Din păcate, politica de transport a Uniunii pentru următorii 7 ani este subfinanțată și asta în cea mai grea perioadă. Suntem la al doilea Regulament CEF și reamintesc că în 2011 Comisia a propus 50 miliarde euro pentru acest program iar acum, din păcate a propus doar 30 de miliarde euro. Dacă în 2011 banii nu erau suficienți, vă dați seama că acum fondurile sunt prea puține dacă ne gândim doar la puternica presiune privind decarbonizarea în transport. Putem doar să sperăm că banii vor fi folosiți în mod eficient.
Iar când spun asta mă gândesc la sloganul lansat de Comisie, Shift to Rail – trecerea la transportul feroviar – pe care dacă vrem să îl transpunem în realitate trebuie să și avem cale ferată. Să nu uităm că Shift to Rail este unul dintre cele mai ambițioase obiective ale CEF.
După opinia mea, în Uniunea Europeană nu există un sistem de cale ferată la nivelul cerut pentru a transfera de pe calea rutieră și de pe aer pe calea ferată.
Pe de altă parte, cred că mai este nevoie, pe lângă cheltuirea eficientă a banilor, și de o guvernare europeană pentru transportul feroviar. Avem nevoie de standardizare, avem nevoie de interoperabilitate. În acest moment, la trecerea dintre un stat membru în altul trebuie să schimbi locomotiva, mecanicul și să respecți un alt regulament.
Sunt foarte multe lucruri de făcut și de aceea pledez pentru o guvernare europeană care să armonizeze regulile din transportul feroviar și care să direcționeze investițiile acolo unde este cea mai mare nevoie de ele. Aștept o reacție din partea Comisiei, cu atât mai mult cu cât am depus și un proiect pilot în acest sens iar răspunsul este din păcate negativ. Dacă vrem să punem în aplicare sloganurile pe care le lansăm, atunci trebuie să avem o gestionare la nivel european.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF) este programul fanion al Uniunii care reglementează conectarea Uniunii în transport, energie și în sectorul digital, printr-un program cu un buget total de 33,7 miliarde pentru anii 2021-2027, dintre care pentru transport sunt alocate 25,81 miliarde euro, pentru energie 5,84 miliarde euro iar pentru digital 2,07 miliarde euro. În plus, programul are în vedere și îmbunătățirea mobilității militare, căreia îi sunt destinate 1,69 miliarde euro, cu condiția ca noua infrastructură militară să poată fi folosită și în scopuri civile. Pe lângă sectorul transport, CEF are ca obiective și dezvoltarea și modernizarea infrastructurii energetice și a rețelelor digitale, inclusiv a sistemelor 5G.

logogroup RO full color

Politica