Majoritatea parlamentarilor români (14-7) au votat împotriva rezoluției „Sănătatea sexuală și reproductivă a femeilor” (cunoscută drept raportul Matić), arată o analiză făcută de Libertatea. Mai mult, suntem singura țară unde aleșii partidelor afiliate la principalele două blocuri politice, S&D și PPE, au dat zero voturi în favoarea a ceea ce inițiatorii au numit o ”abordare pozitivă față de sexualitate și reproducere, deoarece sexualitatea constituie o parte integrantă a existenței umane”.
Rezoluția „Sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente în UE, în contextul sănătății femeilor” a fost adoptată în plenul Parlamentului European (PE), la Bruxelles, joi, 24 iunie 2021. Votul a fost 378 pentru, 255 contra și 42 de abțineri.
De la noi au votat „pentru” doar cei din USR-PLUS, membrii grupului Renew. „Contra” au votat cei din PNL și PMP, membri PPE. Tot „contra” au votat și Grapini de la Umaniști (S&D) și Terheș, ales pe lista PSD și care s-a înscris la PNȚCD (grupul ECR). Ceilalți europarlamentari români de la PSD au lipsit, cu mare probabilitate ca să nu voteze împotriva grupului S&D din care fac parte.
Precum orice rezoluție a PE, nici aceasta nu este executivă, nu impune țărilor membre o conformare. Dar documentul trasează câteva repere, scrie libertatea.ro
Prin votul dat, Parlamentul European „își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la faptul că femeilor și fetelor cu dizabilități li se refuză de prea multe ori accesul la structurile din domeniul sănătății sexuale și reproductive, li se refuză consimțământul în cunoștință de cauză cu privire la utilizarea contraceptivelor și, de asemenea, cu privire la faptul că acestea se confruntă chiar cu riscul sterilizării forțate; solicită statelor membre să pună în aplicare măsuri legislative care să garanteze integritatea fizică, libertatea de alegere și autodeterminarea cu privire la viața sexuală și reproductivă a persoanelor cu dizabilități”.
O altă temă delicată, care a atras dezbateri, este practica din anumite țări, care lasă la libertatea medicilor dacă vor să facă avort sau nu. „Clauza de conștiință” a medicilor a fost recunoscută ca legitimă prin votul Parlamentului European.
În același timp, europarlamentarii au ținut cont de numeroasele situații în care statul nu asigură condiții de avort, lăsând femeile din zone însemnate ale țării în afara posibilităților concrete de a face întrerupere de sarcină.
Această politică sanitară a fost întâlnită și în România, unde 60% dintre spitalele publice nu fac întrerupere de sarcină.
Iar pandemia de COVID-19, a subliniat joi și PE, a făcut și mai dificil accesul femeilor la întreruperea de sarcină, dacă și-o doresc. Și această situație a avut consecințe în România.
În aceste condiții, textul adoptat de Parlamentul European „recunoaște că, din motive personale, unii medici pot invoca o clauză de conștiință; subliniază, cu toate acestea, că clauza de conștiință a unei persoane nu poate aduce atingere dreptului pacientului de a avea acces deplin la asistență medicală și servicii; invită statele membre și furnizorii de servicii medicale să țină seama de aceste circumstanțe în furnizarea lor geografică de servicii de asistență medicală”.
Textul în limba română al raportului Matić poate fi accesat pe site-ul Parlamentului European.