Continuă disputele între liceele craiovene „Voltaire” și „Ștefan Odobleja” pe tema spațiului alocat, în special pe sălile de sport ale celor unități de învățământ.
Tensiuni au fost resimțite și în cadrul ședinței ordinare de joi a Consiliului Local Craiova, privind proiectul de hotărâre referitor la darea în administrare către cele două licee a unor bunuri aparținând domeniului public al municipiului Craiova.
Mai precis, Primăria Craiova a pregătit un schimb de terenuri între cele două licee, după cum urmează: Liceul „Ștefan Odobleja” îi va acorda Liceului „Voltaire” un teren de 4.362 mp, cu o sală de sport și pavilionul de intrare în curtea unității, intrarea fiind solicitată de conducerea „Voltaire”, urmând să primească de la acesta un teren de 1.293 mp.
Scopul mutărilor ar fi, din perspectiva municipalității, asigurarea unui climat potrivit pentru desfășurarea orelor de sport pentru elevii din cele două licee, dar și crearea unor intrări separate în curțile acestora.
Lucrurile au fost văzute în mod diferit de către consilierii municipali, care au ridicat mai multe semne de întrebare. În primă fază, cuvântul a fost luat de Adriana Ungureanu, consilier al Partidului Național Liberal.
„Sunt 55 de clase la Liceul „Odobleja” și există o normă pentru trei profesori, deci 46 de ore de sport pe săptămână care nu se pot face într-o singură sală de sport. Cred că la Liceul„ Voltaire”, fiind doar 11 clase și existând doar o jumătate de normă, sala care s-a făcut în incinta liceului, în clădirea din dreapta, amenajată pe bani foarte mulți, ajunge pentru acești copii care vin la școală când și când.
Pentru că tot timpul au fost vitregiți acești elevi de la Liceului „Odobleja”, Ministerul Educației și Învățământului a aprobat același număr de ore de sport. Oare unde se vor desfășura aceste ore dacă li se ia și această sală de sport numai pentru a face cuiva pe plac sau pentru niște răutăți care nu își au rostul”, potrivit consilierului local PNL, Adriana Ungureanu.
La rândul său, Răzvan Diaconu a completat afirmațiile colegei sale de partid. În opinia sa, acest punct de pe ordinea de zi ar fi trebuit scos.
„Liceul „Voltaire” nu este o unitate de învățământ de elită, este o unitate de învățământ cu 12 clase, ținută în viață pentru anumite dorințe și ambiții. Trebuie amintit faptul că în cursul anilor, elevii, probabil speriați de înalta performanță de la liceu, migrează în număr mare către alte licee.
Am mers miercuri, împreună cu domnul Stoian, la cele două licee și am încercat să discutăm cu directorii de acolo. Doamna director de la Liceul „Voltaire” susține că s-a simțit anchetată pentru că noi am mers să punem câteva întrebări. Potrivit informațiilor puse la dispoziție de către Primărie, doamna director solicită atribuirea unei săli de sport, iar noi, printr-o generozitate ieșită din comun, le oferim o suprafață de peste 4.000 mp. Oare copiii de acolo, puțini la număr, nu se vor pierde pe acel teren?
Noi considerăm inportună punerea pe ordinea de zi a acestui punct. Colegul nostru, Teodor Sas, a solicitat scoaterea acestuia, dar nu s-a realizat. Ar mai fi câteva lucruri de amintit, precum faptul că Inspectoratul Școlar Județean nu a fost notificat despre acest aspect și nici Liceul <<Odobleja>>”, a adăugat Răzvan Diaconu.
USR-PLUS – Interesul copiilor primează
Într-o manieră imparțială, consilierii USR-PLUS, Cezar Drăgoescu și Lucian Săuleanu, au pus pe primul loc activitatea de învățare a elevilor din ambele licee, respectiv dreptul lor de a desfășura orele de educație fizică în condiții optime și nu disputele de ordin politic.
„Așa cum noi am susținut în toți acești ani, suntem pentru depolitizarea administrației, dar din păcate, asistăm astăzi la conflicte de acest gen. Consider că funcțiile de directori din școli și licee ar trebui depolitizate, astfel încât să nu mai aibă nicio treabă cu politicul și să fie orientate doar către elevi.
Avem aproape 350 de elevi la Liceul „Voltaire” care nu au unde să-și desfășoare orele de sport, iar prin ceea ce se solicită astăzi, din cele trei terenuri de sport din aer liber, unul rămâne la ei, iar două merg la „Odobleja”. Astfel, cele 46 de ore de sport se pot împărți pe cele două terenuri. Totodată, este dreptul elevilor să-și desfășoare orele de educație fizică și de aceea au nevoie și de o sală de sport.
Cum s-a ajuns aici este o altă discuție, însă noi trebuie să găsim o soluție, astfel încât toată lumea să-și poată desfășura activitățile în mod potrivit. La „Odobleja” sunt aproximativ 1500 de elevi, dar doar 5-600 fac sportul, pentru că restul sunt la seral sau la profesională, iar la „Voltaire”, circa 300. Liceul „Odobleja” rămâne cu două terenuri de sport, iar „Voltaire” cu unul, ceea ce mi se pare o împărțire echitabilă”, a spus Cezar Drăgoescu.
Punctul său de vedere a fost susținut de colegul Lucian Săuleanu, avocat și consilier al alianței USR-PLUS.
„Multe pasiuni a stârnit acest subiect, într-adevăr. Nu știu de ce, în discursurile anterioare ale colegilor, am observat multe ironii, cum că unii copii învață sau că alții nu. Cred că trebuie să stăm departe de astfel de aprecieri, pentru că toți copiii sunt frumoși, toți copiii sunt buni și învață, deci cel mai bine e să ne delimităm de astfel de aprecieri.
Două chestiuni ar trebui să reținem de aici: pe de-o parte, ceea ce votăm noi astăzi sunt aspecte care nu sunt legate de norme, cadre didactice sau desfășurarea procesului de învățământ. Noi, ca și consilieri, trebuie să analizăm această problemă din punct de vedere patrimonial. Toate aspectele care au fost ridicate cad în sarcina Inspectoratului Școlar Județean și nu a noastră. Totuși, trebuie să ne aducem aminte că unele chestiuni au fost tranșate, fiind obligația Consiliului Local să atribuie spațiu pentru acest liceu „Voltaire”, înscris în lista liceelor naționale, nefiind un liceu privat, așa cum am mai auzit.
Să încercăm să vedem problema foarte simplu. Deja avem o hotărâre de Consiliu Local intrată sub autoritatea locală prin care s-au atribuit spațiile respective. Ceea ce se dorește acum este o delimitare a spațiilor cu pricina și acordarea acestei săli de sport. Rămâne în discuție problema sălii – de ce nu s-ar putea da unde dintre săli? Există, din punct de vedere tehnic, această posibilitate și nimeni nu este vătămat, pentru că și „Odobleja” rămâne cu săli suficiente.
Pe de altă parte, noi nu ținem partea unora sau a celorlalți. Vreau să subliniez că a înfiera pe unii profesori de la „Voltaire” sau să ne uităm la site-ul lor să vedem ce au scris, mi se pare că ne îndreptăm spre zona ridicolului. Nu a venit nimeni să critice liceele, ci căutăm o soluție. Probabil pentru că în 2018 nu s-a găsit o soluție benefică, de asta s-a ajuns, din nou, în situația de astăzi. A fost un conflict foarte puternic în 2018, cu greve sau venit la Tribunal, iar eu nu înțeleg de ce mai răscolim acest moment, care a fost tranșat printr-o hotărâre judecătorească.
Acum, interesul copiilor primează, precum și obligația UAT-ului. Dacă sunt acolo două săli de sport și trei terenuri, de ce nu poate să ia „Voltaire” una dintre săli? Să spunem că unul trebuie să stea cu trei și celălalt cu nimic, mi se pare deja ridicol. Cu alte cuvinte, a face această partajare este necesară”, potrivit consilierului USR-PLUS, Lucian Săuleanu.
Politicul, de vină în conflictul „Voltaire” – „Odobleja”?
În altă ordine, au existat intervenții și în rândul consilierilor de stânga care și-au exprimat opinia cu privire la această partajare, atribuind, într-un fel sau altul, vina pe politic.
Lucian Dindirică, membru în Consiliul de Administrație a Liceului „Odobleja” este de părere că trebuie verificate mai multe aspecte din interior, acolo unde dascălii au devenit „activitși politici”.
„Cred că trebuie spuse lucrurile așa cum sunt, deci adevărate. Pe logica imbatabilă a unor colegi, ar trebui ca Liceul „Odobleja” să fie închis, ceea ce nu este normal. Așa cum au zis domnul Stoian și domnul Săuleanu trebuie să primeze binele copiilor, dar al tuturor copiilor, de la ambele licee.
Este vorba despre pasiuni liberale aici, pentru că oamenii care generează acest pseudoconflict sunt oamenii cărora liberalii le-au promis în campanie că le vor da înapoi școala și că Liceul „Voltaire” va fi alungat în stradă. Este bine să depolitizăm învățământul, pentru că în momentul acesta, la „Odobleja” avem doar liberali care se dau cu capul de pereți ca să facă circ. Sunt activiști politici care nu mai fac învățământ.
Rezultatele s-au văzut foarte clar, pentru că și-au pierdut titlul de colegiu. La examenul de bacalaureat, rezultatele au fost dezastruoase, iar astăzi, când vorbim despre „Odobleja”, de la acel liceu de top care era în capul listei, acum este un liceu în cap din cauza acestor dascăli care au uitat să facă școală, plimbându-se prin instanțe.
Nu aș vrea să închei până a vă spune că solicit public un audit la acest liceu, pentru că acum văd că nu este loc în sălile de sport, dar în urmă cu două luni, cu toată opoziția mea, au închiriat sala de sport. Deși au încălcat legea pentru că nu puteau să închirieze sala de sport fără acordul Consiliului Local, acest lucru s-a întâmplat pentru că ei sunt niște activiști politici”, a completat Lucian Dindirică, consilier local PSD.
În aceeași linie a continuat și viceprimarul Aurelia Filip.
„Din 2018, foarte mulți dintre noi sau prietenii noștri am optat pentru a studia copiii noștri la Liceul „Odobleja”, pentru că la un moment dat, acest liceu furnizat IT-iști mai buni decât colegiile din centru, însă cred că acolo se întâmplă ceva, pentru că la ora actuală este sub multe licee din Craiova.
A scăzut media de intrare, a scăzut nivelul învățământului și cred că asta nu se datorează nici Primăriei și nici Inspectoratului, ci cadrelor didactice care nu mai fac activitate școlară și politică. Eu vă spun din afară. Personal, am trăit vremuri când doream copiilor să termine „Odobleja”, însă acum se fuge de acest liceu. Asta ar fi un semnal de alarmă de tras pentru doamna director și cadrele didactice. Copiii de acolo se iubesc între ei, și cei de la „Voltaire” și cei de la „Odobleja”, singurii care fac scandal sunt profesorii”, a spus Aurelia Filip, la rândul ei, consilier PSD.
Cu toate discuțiile purtate în timpul ședinței, proiectul a trecut de votul consilierilor locali, 17 votând pentru și 6 împotrivă, urmând ca partajarea să fie făcută așa cum a decis executivul.