Am mai folosit de câteva ori citatul/motto al domnului Eminescu în editorialele mele, considerându-l sugestiva definiţie a românului „neaoş”, matricea lui identitară, fără a vă spune însă că vorbele eminescului sunt de fapt „înjurătura” lui preferată, în sensul, când vorbea despre ei, despre români, recentului „p…a mă-sii”, oameni de nimic, nepăsători, „je m’en fische”, adică, asta e, asta sunt, „neşte dobitoci”, cum zicea prof. meu Al. Piru, sau „prostănaci”, vorba lui Iliescu.
Eu am mai scris despre Prostia Omenească şi Prostia la români, în vremea când V. V. Ponta o ţinea langa că „poporul are întotdeauna dreptate”. Dar n-are! Că, s-a dovedit că, din moment ce până şi „elitele” (am scris despre ele) „e proaste” – vezi analfabeţii funcţionali la toate nivelurile -, pline de diplome false, sau piloase, şi multe doctorate plagiate, „boborul”, „evitant perpetuu al activităţii creiereşti”, şi al celor şcolăreşti, dătătoare de educaţie şi învăţare (aici se învaţă carte, scrie la intrarea în „Fraţii Buzeşti”), ba până şi al celor „şapte ani de acasă”, involuează în plin secol XXI, când până şi V. I. Lenin repeta: învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi, şi când adevăraţii „elitişti” ajung pe alte planete în căutarea altor vieţi, a vieţii acolo.
Aşa că, scuze, ce să vorbeşti şi ce să taci? (iar se va distra Ana-Maria). Şi cum să pretinzi ca o asemenea populaţie să înţeleagă cum e cu „libertatea” ei, cu libertatea mea, cu economia globală, cu „virusache”, cu vaccinul, cu masca… în trecutul nostru au mai fost „pandemii”, războaie, dar românii le-au dus împreună, în „interbelic” se discuta „cultură” în cârciumi, se făcea diferenţa între „cult” şi „cultivat”, se ştia că eşti „un om cu bibliotecă”, se ştia că „dacă ai carte, ai parte”, se respectau oamenii şi regulile, şi legile (în plin război, când suna sirena, plecai iute din cârciumă, cofetărie sau „casa de toleranţă” la „adăpost”. Azi, în plină pandemie, nu plânge „HORECA”, grav afectată, plâng „cheflii” (niste „ajunşi ai vremii”), şi „grataragii”, fum şi mici să fie, ce e aia pandemie… surprinzător dar relevant e că „plângăreţii pandemiei” nu s-au plâns niciodată că s-au închis teatrele, bibliotecile, şcolile, facultăţile, ci „cârciumile” domne, auzi încălcare a „libertăţii”… în războaiele românilor, multe, au murit oameni, mulţi, şi oamenilor le păsa de morţi, azi mor oameni, şi nu le pasă (ba le pasă, dar doar că s-a greşit la numărare, ca şi când mai contează că sunt 200 sau 205 pe zi… oameni, fără frica de Dumnezeu într-o ţară în care bisericile sunt mai multe decât credincioşii de ocazie, ce ne pasă pe noi, grataragii, economia, ce ne pasă regulile, unii naivi de la putere vor digitalizarea analfabeţilor din sistem în vremea când, chiar la Craiova, un afiş zice: „declaraţiile (fiscale) online se depun la ghişeul 14”… apoi, fuga la grătar în „mare e grădina Ta, Doamne!”.
Acum, ca să mă dau cult, de fapt ca să „gândesc cu capul meu”, nu cu cel al politicienilor, veşnicele „curve”, vorba tov. N. ceauşescu, scuze că-mi permit, vă mai spun că mi se pare cinism la vedere ca, în plin război – pandemia e un război groaznic -, să gândeşti, la putere sau în opoziţie, „viaţa” în cheie politică incorectă.
Partea proastă e că ne-o facem singuri, ca-ntr-un film cu sinucigaşi de profesie, fără pic de „păsare identitară”, ca aparţinători ai unui popor bolnav la propriu şi la figurat. Soarta, de!
Anexez editorialului de azi foto (captură) sugestivă stării actuale a „poporului român” şi a conducătorilor săi.
