Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace, sărbătorită în fiecare an pe 6 aprilie, ne reamintește de fiecare dată puterea sportului de a stimula schimbările sociale, de a dezvolta comunitățile și legăturile dintre oameni, de a încuraja pacea şi înțelegerea. Mai ales acum, când pandemia de coronavirus a bulversat întreaga planetă, pe 6 aprilie, mai mult ca oricând, omenirea a demonstrat câtă nevoie are de sport, pace și unitate. Sportul i-a ajutat pe oameni și comunitățile în care trăiesc să depășească provocările impuse de pandemie.
Pe 23 august 2013, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat 6 aprilie Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace, iar decizia s-a dovedit în timp a reprezenta un pas istoric. Puterea sportului și-a pus amprenta asupra fiecărui individ în parte, dar și asupra comunităților, prin schimbările sociale benefice.
Ca în fiecare an, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, prin Academia Olimpică Română (AOR), s-a alăturat organizațiilor internaționale, regionale, naționale de sport şi dezvoltare pentru a onora rolul pe care îl joacă sportul în societate, fie că încurajează stiluri de viață mai sănătoase, fie că este folosit ca vector pentru dezvoltare în zonele vulnerabile prin conflict, sărăcie și inegalitate.
Pentru a marca importanța Zilei Internaționale a Sportului pentru Dezvoltare şi Pace, Simona Tabără Amânar, directorul Academiei Olimpice Române, și istoricul Anita Sterea, membru al Consiliului de Conducere al AOR, au realizat o serie de interviuri cu personalități ale vieții sportive şi culturale, oameni care se alătură efortului global de a încuraja pe toată lumea să rămână optimistă și activă, în aceste momente de incertitudine în care se duce o luptă „la baionetă” cu o criză de sănătate fără precedent.
Au răspuns provocării de a dialoga despre Valorile Olimpice și efectele benefice ale educației fizice și sportului, Mihai Covaliu, președinte COSR, campion olimpic la sabie, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, Arthur Hoffmann, director onorific al AOR, actrița și scriitoarea Chris Simion Mercurian, istoricul Adrian Cioroianu, profesor de istorie la Universitatea București, dirijorul Tiberiu Soare, director artistic la Opera Națională București, actorul Marius Manole, sociologul Marian Preda, rector al Universității București, Valentin Tănase, pictor, sculptor, președinte juriul concursul național „Olimpiada de Benzi Desenate”, Ana Maria Popescu, campioană olimpică la spadă, gimnastele Cătălina Ponor, multiplă campioană olimpică și Larisa Iordache, campioană europeană, Elisabeta Samara – campioană europeană la tenis de masă, atleta Alina Rotaru, vicecampioană la Jocurile Olimpice pentru Tineret la săritura în lungime, gimnastul Marian Drăgulescu, multiplu medaliat olimpic și campion mondial.
Interviurile vor fi urmărite până la finalul săptămânii atât pe site-ul oficial și canalul youtube ale COSR, cât și pe pagina oficială de facebook.
sursa: cosr.ro