marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Avionul condamnaţilor ajunge în România! 30 de infractori români din Marea Britanie, trimiși acasă

După încheierea oficială a Brexitului, Marea Britanie a decis că nu va mai ține infractorii de origine poloneză și română în închisorile britanice.

Așadar, un așa numit “avion al condamnaților” va pleca spre România săptămâna viitoare. Potrivit presei britanice, acesta este însă doar începutul operaţiunilor de deportare a infractorilor. În perioada următoare, alte avioane cu infractori provenind din ţările Uniunii Europene vor decola de la Londra având ca destinaţii ţările de origine ale deţinuţilor. 

30 de pasageri ai avionului sunt infractori și criminali condamnați. Ei au fost până acum închiși în Marea Britanie, care a decis să îi trimită spre țările de origine.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Românii şi polonezii sunt primii care vor părăsi penitenciarele din Marea Britanie, scrie m.adevarul.ro

Conform informațiilor transmise de The Independent, două zboruri cu câte 30 de infractor vor pleca spre România și spre Polonia. Săptămâna viitoare, miercuri, pe 13 ianuarie 2021, va pleca primul avion din Lodra, urmând să aterizeze la București. De luni, 4 ianuarie 2021, sunt permise zborurile dinspre Marea Britanie în România. 

Există mai multe discuții legate de al doilea zbor al avionului condamnaţilor, care pleacă peste două săptămâni către Varșovia. Polonia a interzis în urmă cu două săptămâni orice zbor din Marea Britanie din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Guvernul de la Varşovia nu a confirmat dacă va permite acestei curse charter să aterizeze pe teritoriul Poloniei.

Britanicii au dat asigurări că infractorii, dar şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi, iar înainte de a fi ridicaţi din închisoare li se va lua temperatura.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Marea Britanie a declarat că infractorii străini din închisorile britanice vor fi expulzaţi în continuare, indiferent de riscuri: „Ne menţinem angajamentul de a elimina infractorii străini şi cei care încalcă regulile de imigraţie şi vom continua să desfăşurăm operaţiunile cu măsurile adecvate”.

Guvernul de la Londra încalcă astfel o declaraţie a ONU  de anul trecut, care avertiza că repatrierile forţate ar putea „intensifica riscurile grave pentru sănătatea publică pentru toată lumea”, atât în ​​comunităţile gazdă, cât şi în cele de origine şi pot fi „o presiune suplimentară” asupra ţărilor din care provin.

ONU a mai avertizat că deportaţii riscă să se confrunte cu „dificultăţi financiare extreme” şi potenţial trafic de persoane la întoarcerea în ţara lor de origine, din cauza nivelurilor deja ridicate de şomaj ca urmare a pandemiei.

De altfel, Londra a anulat luna trecută o serie de alte curse aeriene, după ce centrul de detenţie Brook House a fost devenit focar de COVID-19. Controversele au apărut după ce un bărbat care a fost deportat în Jamaica a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în ţara sa, chiar la sosire.

În prezent, miniştrii nu au confirmat dacă vor mai exista alte zboruri charter luna aceasta, însă ministrul de Interne, Priti Patel, a promis că astfel de zboruri vor fi făcute regulat.

Politica