În a 3-a zi de Crăciun, în fiecare an, românii sărbătoresc Sfântul Ștefan. Numele Ştefan provine din greaca vech, Stephanos care înseamnă „coroana”, „ghirlanda” și se traduce ca și cununa lui Dumnezeu. Mai bine de 400 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica, pe 27 decembrie. Ca orice sărbătoare cu rădăcini autohtone, Sfântul Ștefan, aduce și multe superstiții si tradiții. O veche tradiţie, se referă la icoana care-l înfăţişază pe mucenicul martir: creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de multă vreme cu persoane foarte orgolioase, este bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi. În unele zone se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, unse cu miere, se fac pâinici în forme rotunde.
Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci. Sfântul Ştefan, este un motiv pentru care gospodinele prepară şi împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Din punct de vedere istoric, Stândul Ștefan era tânăr, frumos, cu un suflet deosebit. Profund, bun orator și un remarcabil psiholog, Sfântul Ștefan era înzestrat cu un sentiment religios excepţional de cald şi de puternic. Rar puteai întâlni un suflet atât de delicat pentru un om cu o personalitate atât de puternică. Consecvent, ceea ce rostea prin cuvân îndeplinea prin faptă. Sfântul Ștefan l-a cunoscut bine pe Hristos, iar școala și-a făcut-o la picioarele Mântuitorului. Datorită credinței sale, Sfântul a putut săvârși minuni și semne mari.
A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. În faţa Sinedriului și-a manifestat credinţa prin rugăciune, căci și sub loviturile primite el se ruga: „Doamne Iisuse primeşte duhul meu: şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor VII, 59-60). Alexandru Nica
