Protocolul pentru tratamentul COVID a fost actualizat și unele reguli s-au schimbat. Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București, a explicat la Digi24 care sunt noutățile din protocolul tratamentului pentru COVID și de ce au fost introduse noi reguli.
De exemplu, plasma nu şi-a dovedit eficienţa, motiv pentru care nu există indicaţii certe de utilizare.
”Dacă vorbim de tratamentul cu plasmă, aici lucrurile sunt un pic nuanțate, din două motive: pe de o parte, trebuie ales foarte atent momentul în care indicăm acest tratament. De asemenea, plasma este contraindicată la pacienții care au tromboze, or știm că o particularitate a acestei infecții este prezența trombozelor sau riscul de tromboze, iar pacienții cu forme critice dezvoltă tromboze, ceea ce contraindică folosirea plasmei. Mai există un fenomen întâlnit, o reacție adversă, o reacție alergică, dacă pot s-o explic așa, pe care o dezvoltă unii pacienți la administrarea de plasmă ca urmare a anticorpilor pe care îi produce organismul și practic, plămânul se blochează cu acești anticorpi împotriva plasmei administrate, crește volumul care se administrează și respirația devine foarte greoaie. Fenomenul poate dura până la șase or
Aceasta a atras atenția și asupra altui aspect: scoaterea din uz a medicamentului Kaletra, un medicament utilizat până acum atât în tratamentul pacienților COVID, dar și pentru pacienții cu HIV.
”Kaletra a avut în prima parte a pandemiei recomandări de eficiență, dar se pare că rezultatele mai multor studii indică un rezultat fals negativ al testului Real Time PCR, o viremie foarte scăzută și de aceea recomandarea a fost limitată, pentru a vedea cum evoluează în mod natural infecția cu SRS-CoV-2.e și se poate solda chiar cu deces”, a explicat dr. Beatrice Mahler.
O altă schimbare în modul de tratare a bolii este că acum se recomandă și utilizarea ibuprofenului, spre deosebire de începutul pandemiei, când se spunea că ar fi de preferat paracetamolul.
„Eu am avut întotdeauna opțiunea de clasă de medicamente și am considerat că atunci când vorbim de un medicament, practic vorbim de clasa din care face parte, iar ibuprofenul și paracetamolul fac parte din aceeași clasă de antiinflamatoare. Au fost suspiciuni în primele momente de reacții adverse importante la administrarea ibuprofenului, dar care nu s-au dovedit în următoarele studii făcute. Prin urmare, administrarea medicamentelor din clasa antiinflamatoare nesteroidiene poate fi făcută în siguranță de orice pacient”, a spus Beatrice Mahler.
Toată această clasă de antiinflamatoare, însă, nu se poate lua preventiv, subliniază medicul. Nu vorbim de prevenție, când vorbim de un tratament care se adresează unui simptom. Aceste medicamente cuplează simptomele: durerea de cap, febra, sunt medicamente cu acest rol, ele nu pot fi luate preventiv, ca să te ferești de infecția cu SARS-CoV-2, dar cu siguranță sunt indicate la persoanele care au simptome. Prin urmare, asimptomaticii, dacă nu au simptome, nu au de ce să ia medicamente.