marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Cât plătesc cetățenii UE pentru a se testa împotriva Covid-19

Pandemia de coronavirus s-a resimțit puternic asupra vieții populației, care a fost nevoită să ia măsuri pentru a-și ține sub control sănătatea. Astfel, oameni din întreaga lume au scos bani din buzunare pentru a se testa împotriva Covid-19. La fel s-a întâmplat și cu cetățenii Uniunii Europene, pentru care testul a fost mai mult sau mai puțin costisitor, potrivit Libertatea.ro.

La nivelul României, însuși premierul Ludovic Orban a precizat că România are azi ,,o capacitate de 53-54 de mii de teste”, dar că ,,nu se fac atâtea pentru că fie nu sunt cereri, fie există o capacitate limitată de a recolta exsudat faringian. Există foarte mulți care preferă să se testeze contra cost, nefiind în definiția de caz”.

Românii, contacți ai unor persoane confirmate poizitv, care nu prezintă cel puțin trei simptome specifice Covid-19 și nu doar unul, așa cum se întâmpla până în luna septembrie, nu vor fi testați prin intermediul DSP. Cu alte cuvinte, cei care nu se încadrează în definiția de caz și vor, totuși, să-și facă un test de coronavirus, pentru că fie pleacă din țară și au nevoie de un test negativ la destinație, fie au fost contacți direcți ai unui bolnav de Covid-19, dar nu prezintă simptome, trebuie să plătească o testare RT-PCR la o clinică privată. Costul testului variază în jurul sumei de 350-400 de lei, adaugă sursa citată. Mai există și situații în care chiar și cei care se încadrează în definiția de caz ajung să scoată bani din buzunar pentru un test, din cauza timpului lung de așteptare aferent primirii răspunsului de la DSP.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Ungaria, Guvernul a plafonat prețurile pentru testarea RT-PCR pentru detectarea infecției cu COVID-19, un test costând aproximativ 265 de lei. Cu toate acestea, majoritatea clinicilor private au hotărât să oprească testarea, întrucât prețul stabilit de Guvern abia poate să acopere costul de producție al testului în sine, pentru un singur pacient, precum și costurile cu dezinfectarea echipamentelor și procesarea deșeurilor medicale. Totuși, clinicile care au continuat să primească cereri de testare, adăugând taxe adiționale, cum ar fi cele pentru testarea la adresă sau traducerea rezultatului în engleză, pentru care cetățenii maghiari pot ajunge să plătească între 135 și 540 de lei.

În ceea ce privește Grecia, autoritățile au decis că doar persoanele care dispun de o asigurare medicală privată pot beneficia de testarea gratuită împotriva Covid-19. Prețul standard al testului PCR COVID este de 70-80 de euro, adică aproximativ 340-350 de lei. Însă, cei care preferă testarea din centrele drive-in, vor plăti 150 de euro, adică 730 de lei.

În Germania, nemților le sunt restituite costurile de către asigurători, atât timp cât există simptome și o recomandare medicală. Prețul mediu al testului este de 180 de euro, respectiv 870 de lei.

Austria continuă testarea antigen gratuită, iar la nevoie, aceasta este urmată de cea PCR, pentru care austriecii plătesc între 438 și 584 de lei. Premierul Sebastian Kurz a anunțat duminică, 15 noiembrie, că are de gând să testeze pentru anticorpi toți cei 8,8 milioane de locuitori. Programul va începe după 6 decembrie, când țara ar trebui să iasă din carantina de trei săptămâni.

În Italia, prețurile testului anti Covid-19 variază de la 316 lei la 609 lei, în cadrul anumitor laboratoare din Milano. Totodată, în aproape un sfert din situații, clinicile private solicită o recomandare semnată de un medic pentru testarea RT-PCR.

Francezii plătesc în medie 54 de euro pentru a se testa împotriva noului coronavirus, adică aproximativ 250 de lei, cost care poate fi acoperit de asigurarea medicală. Mai mult, Din 24 iulie, se pot testa inclusiv asimptomaticii ori pacienții fără o recomandare medicală, iar costurile vor fi decontate de sistemul național de asigurări. Însă, autoritățile sanitare au decis prioritizarea acestora în ultimele trei luni, de când numărul solicitanților a crescut dramatic.

În Marea Britanie, costurile sunt puțin mai crescute, cetățenii plătind de la 814 la 1.085 lei, pentru testarea PCR. Prețurile cresc atunci când testarea se realizează la adresa pacientului, ori rezultatele trebuie să fie livrate în mai puțin de 24 de ore. La aceste teste nu recurg doar cei care pleacă în țări care solicită testarea PCR, dar și contacții direcți ai pacienților Covid-19.

În Spania, prețurile practicate de furnizorii privați de servicii medicale se situează între 130 și 240 de euro, adică în jur de 633 și 1.169 de lei. Prețul mediu este de 150 de euro, adică 730 de lei. În mod normal, acest preț include și o recomandare medicală, care costă între 20-30 de euro (97-146 de lei), fiind obligatorie pentru efectuarea testării.

Cazul Poloniei aduce în scenă prețuri mari pentru testele PCR, deși numărul acestora este mai mic decât cel al testelor din România. Astfel, un polonez este nevoit să scoată din buzunar 370 de lei pentru a se testa împotriva Covid-19 într-un laborator de analize, respectiv 424 lei, în centrele drive-in.

În Letonia, până la finalul lunii septembrie, erau testați gratuit toți letonii și rezidenții țării, străinii fiind singurii care efectau testul contra cost, pentru o taxă de 53 de euro, aproximativ 259 de lei. Acum, testarea la o unitate medicală privată este plătită inclusiv de cetățenii letoni și rezidenții care nu au o recomandare medicală de la doctorul de familie sau de la un specialist. La vecinii Bulgari, testul PCR nu depășește 120 de leva, respectiv 299 de lei. De multe ori, testele contra cost reprezintă biletul de intrare într-un spital non-COVID ori sunt achiziționate de cei care călătoresc într-o țară ce solicită un rezultat negativ PCR.

Andreea TIGOIANU

Politica