Nu-mi pot închipui cum ar fi LUMEA fără INFORMAŢIE şi fără JURNALIŞTI şi, probabil, această „neînchipuire” a dus la apariţia sintagmei: „presa, a patra putere în stat(e)”, ziceam în Editorialul de miercuri, scriind despre noul Cod deontologic al jurnalistului profesionist, adaptat schimbărilor care au avut loc, şi au loc într-una, în societatea și în mass-media românească, cod elaborat de UZPR. Citind acest Cod am sesizat un aspect deosebit de important legat de jurnalism, şi anume acela că el, faptul jurnalistic, se adresează omului social, asemeni cărţii, ceea ce înseamnă nu doar informaţie, ci şi altă cultură, căreia am putea să-i zicem cultură generală, şi care e o cultură „formativă”, asemeni cărţii. Nu aprofundez ideea azi, pentru că vreau mai întâi să ne lămurim cum este cu jurnalismul şi jurnaliştii ăştia. Drept pentru care, că nu le ştiu şi eu pe toate, am să mai citez câte ceva din „COD”, nu înainte de a face o precizare necesară „apropierii doctrinare”, în viziunea mea, dintre jurnalişti şi scriitori (sunt foarte mulţi jurnalişti care provin din mediul scriitoricesc, şi invers), şi anume „deontologia”, care-l face pe scriitor un „mecena al culturii omului”, în vreme ce jurnalistul e, de multe ori, „un mercenar al clipei umane”. Astăzi, spre a ne lămuri, am extras din COD, pentru dumneavoastră, aceste REPERE ȘI NORME ALE DEONTOLOGIEI JURNALISTULUI, cu precizarea că, în scurt timp începe „nebunia” numită campanie electorală, dacă n-a început, deja, precampania (altă nebunie), şi noi, în Jurnalul Olteniei, vom încerca să lămurim multe despre Jurnalişti şi „jurnalişti”, pe principiul logicii elementare, care, dacă e ocolită, ne duce la dezastre informaţionale apropiate penalului, fiind vorba de oameni şi ţară. Deci, mai zice Codul deontologic al jurnaliştilor:
„ – Respectarea adevărului, așa cum este el. Dacă o singură dată, un jurnalist scrie, exprimă, susține și/sau întreține, cu bună știință, un neadevăr, s-a descalificat, din punct de vedere etic și profesional, pentru totdeauna. Meseria de jurnalist este incompatibilă cu neadevărul. Folosirea unui neadevăr, pe post de adevăr, indiferent din ce cauze sau motive, în ce împrejurări și prin ce mijloace jurnalistice se realizează, reprezintă un act de manipulare și degradare a informației. Chiar dacă se susține că, uneori, din rațiuni superioare, sau din interese vitale – cum sunt cele de supraviețuire, cele simple copii, în exterioritatea lor, a ceea ce se vede, se aude sau simte – de multe ori, simțirile înșală –, ci modalități de transfer a realității, a faptului, în produs jurnalistic, în general, printr-un delicat proces de esențializare. De multe ori, realitatea extrem de complicată, pentru a fi înțeleasă de public și chiar de publicul temeinic educat, trebuie tradusă în produs inteligibil. Desigur, tot așa se procedează și în războiul mediatic, sau în cel psihologic, numai că, în acest caz, produsul nu exprimă adevărul profund, adevărul obiectiv, ci doar adevărul aparent, adevărul sugerat, adevărul mistificat, adevărul modificat, mai exact, neadevărul. Adevărul nu este însă totdeauna evident. Societatea omenească este dinamică și complexă, iar interesele sunt mai totdeauna diferite, divergente și chiar conflictuale, mai ales în societatea românească de azi. Adeseori, adevărul trebuie descoperit sau chiar reconstruit, pas cu pas, din fapte cunoscute sau nu, din date existente, din fragmente de adevăr etc., pentru că, la urma urmei, această activitate de asamblare a datelor, informațiilor, faptelor și evenimentelor etc. pentru a descoperi, reconstitui sau construi adevărul este vectorul esențial al actului de creație jurnalistică. În această bătălie continuă pentru a descoperi și exprima, clar și distinct, adevărul, au pierit foarte mulți jurnaliști, atât în nesfârșitul război al lumii, cât și în numeroase alte situații-limită. De dragul unei metafore sau al unei alte găselnițe stilistice, uneori, se trece în planul următor adevărul. Fără a neglija sau a nu încuraja prezența stilisticii literare sau jurnalistice în actul jurnalistic, trebuie spus că stilul nu trebuie să estompeze sau să deformeze esența. Firul călăuzitor al oricărei construcții jurnalistice și, în același timp, etalonul de validare trebuie să fie totdeauna adevărul. … Desigur, de aici nu rezultă că jurnalistul trebuie să știe totul, inclusiv informațiile clasificate, ci doar principiul, potrivit căruia, un jurnalist nu trebuie să exprime, cu bună știință, într-un produs jurnalistic, pe post de adevăr, un neadevăr. În activitatea de realizare a produsului jurnalistic, primul dintre principii, de care jurnalistul trebuie să țină seama întotdeauna, indiferent de situații, urgențe, interese, mentalități sau oportunități, este verificarea, cunoașterea, respectarea și exprimarea corectă și completă a adevărului. În acest sens, jurnalistul trebuie să verifice, în toate etapele elaborării produsului jurnalistic (planificare, documentare, redactare, montare, introducere în pagină sau în emisiune etc.), din mai multe surse și prin diferite modalități, atât autenticitatea faptelor, datelor și informațiilor, cât și adevărul lor. Jurnalistul trebuie să scrie, să susțină și să întrețină totdeauna adevărul, chiar și pe cel al neadevărului. Jurnalistul este, totdeauna, în căutarea adevărului. De altfel, așa cum bine se știe, aceasta-i și esența jurnalismului. În orice împrejurare, jurnalistul trebuie să manifeste maximum de prudență și de responsabilitate, atât în realizarea produsului jurnalistic, cât și în difuzarea acestuia. Este necesar ca jurnalistul să tranșeze atent, distinct și transparent, fapta, analiza jurnalistică a faptei și opinia sa, astfel încât consumatorul produsului jurnalistic să înțeleagă precis această distincție și să o ia ca atare. Desigur, aceasta nu este sarcina exclusivă a consumatorului, în sensul că fiecare poate să înțeleagă ce vrea, ci mai ales a jurnalistului, care trebuie să-l avertizeze pe cititor că, în respectivul produs jurnalistic, este inclusă și opinia lui”.
