Crezând eu că nu e corect să scriu despre politică şi politicieni în plina, dar deşucheata campanie electorală, în plină Pandemie, am întrerupt Editorialul meu din Jurnalul Olteniei. De azi revin, mai ales că e incitantă la culme această „campanie post electorală”, la fel de deşănţată, a unora, purtată cu mijloace grosiere, dovadă că efectele „guvidului” dăunează grav politicii româneşti. „Poate ne spui ceva și despre sacii schimbați la Sectorul 1”, mă-ntreabă, mai deunăzi un cititor. Eu nu sunt jurnalist de investigaţie. De asta se ocupă cine trebuie, i-am răspuns. „Dar o părere poți să ai că nu furi cu sacul”, îmi zice respectivul, care în viaţa reală e dascăl de Istorie, dar şi un bun poet. Părerea mea e că e adevărat proverbul ăla românesc: „hoţul strigă: hoţii!”, dar şi ăla: „s-a-ntâlnit hoţul cu prostul”, i-am zis. În România Literară, Nicolae Manolescu (nu vă mai spun cine e, că ştiţi) publică, săptămânal, un editorial (pag. 3), foarte corect, despre „politica la zi”, iar în pagina 28, un dialog cu Daniel Cristea-Enache despre politica de până azi, la fel de extraordinar, că-mi vine să nu-mi mai scriu editorialele mele, care, de fapt, sunt nişte simple „eseuri politice”. Am dat înadins aceste două exemple din „lumea noastră normală”, pentru a nu da exemplele penibile cu „doamnele” acelea de vârsta mea, cu pensie minimă, ieşite „spontan” de pe raza nu ştiu cărei Asociaţii de proprietari (subordonate, conf. Legii 196/2018 primarului), să apere „democraţia” alegerilor de mai ieri, ori cu unele „jurnaliste cu vechime”, „specializate” subit în ale deselor campanii electorale. Cunosc destui jurnalişti care au trecut „în politic” dar nu-şi fac deloc de râs meseria şi breasla. Ba, dimpotrivă. Ceea ce vreau să vă spun eu prin această „bârfă”, la urma urmei, e că trebuie „o schimbare” de abordare a chiar viitorului acestei Ţări, care „nu e a mea, nu e a voastră, ci a urmaşilor, urmaşilor voştri”, cum dixit Ştefan, „care ne-a fost Domn până la adânci bătrâneţi”, prin pana lui B. Şt. Delavrancea. Ori ea, schimbarea, nu se poate face decât de către Poporul Ţării sale, care, datorită geneticii antropologice ancestrale de sorginte latino/slavă, devenită balcanică, a luat-o razna. Ori asta nu se poate îndrepta decât prin spirit (religie corectă – noi, azi, parcă nu mai avem niciun Dumnezeu), informaţie (minţim, în informaţie, de-ngheaţă apele), învăţământ (aici, în şcoli, în învăţământ, nu se mai învaţă carte) şi cultură, singurul spaţiu care n-a luat-o, încă, razna, drept pentru care n-am nevoie de paranteză explicativă.
Deci, după părerea mea, vorba lui Radu Vasile, fost premier al României, trebuie schimbaţi oamenii de dincolo de guverne, cei din administraţie, că asta înseamnă, la urma urmei, guvernare, administraţia Ţării. Altfel vom asista permanent doar la aceleaşi dezbateri sterile care sunt, precum vedeţi, penibile des bateri, bătăi politice de ochii lumii. Să-i spuneţi lui tata din groapă că un ministru nou poate face să funcţioneze în interesul cetățeanului român un astfel de mastodont, administraţia ţării, putred(ă) de corupţie de la cap la coadă. Iată ce a făcut politica neghioabă a proştilor hoţi şi răi (incultura şi prostia emană răutate perpetuă) din statul român (ăsta e, de fapt, statul paralel clamat de proştii, răii şi hoţii din politica noastră), şi din poporul ăsta român prostit într-una. Am tot spus că psd îşi dă cu stânga-n dreapta din prostie fudulă, că prostul, dacă nu e şi fudul, nu e prost destul, zice proverbul, dar „ei nu ştie să citeşte şi să înteleagă”, şi suferă/mor români din cauza dobitociei lor. Aici n-am să uit „mania proletară” a renatei care a dus la mulţi morţi. Cum n-am să uit inconştienţa folosirii virusului planetar în Campania electorală. Ce-o căuta „marele ciolacu” în politică, nu ştiu. Chipul lui e un semn al mirării (ce-oi căuta eu p-aici, Doamne), e un bonom care se dă rău, dar nu-l prinde, nu-l ajută charisma, cum să fii zmăul zmeilor în politica unei ţări în care, datorită climei, nivelului de trai, cel mai scăzut din Europa, până şi politicienii se mănâncă des între ei, când nu ştii cu ce se mănâncă politica, şi arăţi ca scutierul unui cavaler spaniol mioritic din secolele trecute?
