Dacă ai ceva timp disponibil, mai ales seara, să priveşti la prea multele noastre televiziuni, ai să constaţi cu regret că pierzi timpul. De ce? Fiindcă peste tot nu vezi decât oameni politici şi analişti, de obicei aceiaşi, făcând politică în direct, o oră la televiziunea x, peste o oră la alta, că de, sunt plătiţi cu ora. Or plăti dările la stat pentru munca prestată? Nu ştiu. Asta e oferta, aceeaşi e de ani şi ani, care-mi aminteşte un banc de pe vremuri. Banc (de pe vremuri): Ceauşescu în vizită la Cairo. Bineînţeles se duce şi la destul de celebrul, atunci, Tutankamon. Impresionat, mai zăboveşte un pic, suficient să audă din adâncul Istoriei, adică din sarcofagul aurit, întrebarea acestuia: Auzi bre, la Bucureşti tot Gică P. mai cântă?
La noi, deşi se vorbeşte mereu de schimbarea clasei politice, nu şi a clasei analiştilor, rămân aceleaşi (clasele politice-stânga, dreapta, centru s/d, balamale) şi aceiaşi (politicienii-de aceleaşi culori), Băsescu, Ponta, Tăriceanu, Renata W, Orban, etc., Ion Cristoiu, Chirieac, CTP-ul, etc… . Nu mai apar Ion Iliescu (vârsta) şi Crin Antonescu (suspectă dispariţie!). Din capul locului trebuie să spunem că, toţi rămaşii pe baricadele politicii noastre sunt „cu ştate vechi” şi cu idei la fel, şi nici măcar când fac politică în direct, nu-şi schimbă discursul anchilozat, având o prestație/imagine dezastruoasă, cu zâmbete tâmpe, forţate, de parcă toţi ar fi mâncat mere pădureţe, îndrugă verzi şi uscate, departe de ceea ce ar trebui să îndruge un om de stat, din care nu lipseşte, bineînţeles, minciuna, spusă cu o seninătate debordantă, soră cu obsesia, încât o cred şi ei, darminte naivii privitori şi votanţi. Să vorbeşti într-una, de acolo, de sus, doar minţind, amăgind, despre „ce răi e unii”, şi să nu-ţi dai seama că nu toţi care te ascultă „e proşti”, să o ţii langa că din cauza „ălora” nu merg treburile în România, în Europa, şi în Lume, deşi tu ai făcut să nu meargă treburile în atâţia ani de „putere”, pe care o ai şi acum, mi se pare o mare greşeală, şi ea îi va costa, pentru că asta nu e politică, mai ales politică mare, de care are Ţara nevoie acum. Desigur că acest mod de comportament politic de la viitorii foşti politicieni, scoate în evidenţă limitele ăstor persoane, bântuite de obsesii, orgolii şi, mai ales, interese obscure, ori la vedere. Dar, toţi „e pe val”, de mai multe legislaturi, şi vorbesc, şi vorbesc, şi mint, şi iar mint, frumos, dar lipsit de logică, prostindu-ne pe faţă pentru a-şi opri căderea în sondaje, „că nu se poate ca ei, carevasăzică, de la paşopt combat…, deşi n-ar trebui să se sperie decât că-şi pierd puterile, căci, de comun acord (stânga, dreapta, balamalele), au asigurate refugii de „putere financiară” în posturi care aduc beneficii financiare stupefiante oriunde în lume pentru nişte „ocupanţi” tămâie în domeniile respective. Suflete, bun la toate…! Dar cu noi cum rămâne când, din asemenea „retrageri strategice din politică” (vezi şi CCR, Curtea de Conturi, AP, etc.), făcând o socoteală simplă, cu un salariu ori o pensie a ăstora achiţi salariul ori pensia unei comune sau cartier? Problema pe care n-au spus-o, şi n-o vor spune, onorabilii analişti şi politicieni, este că, neavând opoziție, fie că sunt ei la putere, ori/şi în opoziţie, neavând societate civilă, care este adevărata opoziţie, ei nu pot, sau pot să guverneze cum ştiu, sau nu ştiu să guverneze, așa că, ori nu fac nimic, ori fac gafe mari, ori o ţin langa în minciună pe faţă şi hoţie idem. Desigur că toate gafele politice şi de guvernare vor fi taxate de UE cât de curând.
Atunci abia îşi vor da seama, dacă-şi vor da, că la baza politicii lor stau orgolii, obsesii, interese, şi că le lipsesc măcar cei şapte ani de acasă, dar şi aici e de văzut în ce casă au trăit cei şapte ani, şi câteva viziuni, perspective. Însă, viziunile fiind adresate viitorului românilor, nu-i interesează, e mai important să te joci de-a prezentul ca himeră, că tot poţi „fiindcă poţi”, să fii „un Dumnezeu”, și e tentant, aţi observat ce feţe sfidătoare au când vorbesc despre ei şi despre noi, când nu-şi dau seama şi uită că guvernează o Ţară şi un Popor care, cu totul întâmplător, suntem Noi.
Astăzi asta e, vom mai suporta pe sticlele serilor şi nopţilor noastre asemenea ieşiri spectaculoase în decor, şi vom continua să sperăm că în curând vor da seama UE şi, nu peste mult timp, şi poporului care i-a ales, şi de care nici că le pasă, îmbătându-ne cu himere. Nu ne-a fost dat să avem de multe ori oameni politici mari, care să întoarcă istoria pe dos spre bine. Dar, pe mine, azi şi mâine, mă interesează să aflu în următoarele zile, cum de mai rezistă poporul acesta, nu în faţa năzbâtiilor cinice ale oamenilor politici, ci în faţa tăvălugului inflaționist, al preţurilor care depăşesc salariile, şi al morţilor, carte sunt tot mai mulţi din cauză de perfidul virusache. Sper să găsim, împreună, răspunsul, mai ales la întrebarea cum/ din ce trăiesc oamenii reali ai zilelor noastre, nu ăia din planul suprarealist puterii.
