Transformarea relațiilor internaționale, augmentată și mai mult de către criza coronavirus, reclamă o analiză mai atentă asupra modului în care diplomația traditională și politica de securitate și apărare bazată pe descurajare și izolare pot asigura prezența României în dosarele internaționale importante și menținerea unui nivel optim de securitate națională.
Diversificarea riscurilor, privatizarea securității și emergența unei agenții subnaționale determinante în relațiile internaționale în general și afacerile europene în particular, reclamă democratizarea politicilor externe, de securitate și apărare și asumarea principiilor mangamentului de politici publice de către ministerele în cauză.
România și relațiile internaționale actuale. Quo Vadis?
România este astăzi cum ar spune englezii între ‘a rock and a hard place’. Opțiunea noastră clară pentru apartenența la Uniunea Europeană (UE) si Organizația Atlanticului de Nord (NATO) impune obligații și responsabilități substanțiale care, pentru un stat mic precum România, ar putea să reprezinte aproape în totalitate întreaga politică externă, de securitate și apărare. Cu alte cuvinte, limitările de resurse- indiferent că vorbim despre cele finaciare, umane și infrastructură- fac ca României să-i rămână un spațiu de manevră limitat, chiar deloc, în afara participării/operaționalizării deciziilor luate în cadrul celor două organizații internaționale.
Totuși, aceasta nu ar trebui să genereze o lipsă de viziune și planificare strategică. În fapt, la jumătatea anului 2020, nu există documente programatice pentru politica externa, cel puțin nu transparent publicate conform legislației în vigoare; la jumatatea anului 2020 nu sunt încă stablite prioritățile pentru anul în curs; la jumătatea anului 2020, nu există orientările strategice de politică externă.
Dacă în prezent există determinări ce limitează o politică externă activă, aceasta nu înseamnă ca România să nu își proiecteze pe termen mediu și lung o consolidare a politicilor specifice.
Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate (CFPSS) consideră că România ar trebui să exprime o poziție moderată în politica externă și de apărare, în contextul în care asistăm nu doar la ajustări de context în politica externă și de apărare a marilor puteri, ci mai mult decât atât la transformări majore structurale care determină o reașezare a relațiilor internaționale pe termen lung. Revenirea activă în politicile globale a unor state precum Republica Populară Chineză (RPC), Federația Rusă, Turcia, Iranul, etc., adeseori caracterizată ca fiind revizionistă, este un indicator clar că asistăm la o reașezare a raporturilor de putere și influență.
Competiția geopolitică este legitimată la nivel de organizații internaționale -Uniunea Europeană- și de către mari puteri -SUA, Rusia, Turcia- ca fiind centrală în politica externă și de apărare.
Tensiunile constante între SUA și RPC dar mai ales între SUA și Federația Rusă afectează în mod direct poziția României în politica globală; Republica Populară Chineză este un partener economic tradițional al României și o mare putere, din ce în ce mai prezentă în Europa, cu o economie de două ori mai mare ca a SUA în 2030 și al doilea buget alocat investițiilor militare, un lider în inteligența artificială; Federația Rusă se învecinează cu România prin zona economică exclusivă de la Marea Neagră, un fost aliat în Pactul de la Varșovia și aflată într-o relație de condiționalitate istorică și culturală reciprocă; Statele Unite ale Americii ramâne, deocamdată, principalul aliat al României în politica de apărare și securitate, în raport cu care România a dezvoltat un parteneriat strategic și cu care România împărtășește aceleași valori ale democrației pluripartitiste și ale economiei de piață și în cele mai multe dosare internaționale România este alături de SUA.
România nu poate fi ignorantă și indiferentă la transformările globale și în vecinătățile sale, gradual fiind necesar să-și ajusteze politica externă, de securitate și apărare. Din păcate acestea rămân dominate de o istorie selectivă și de o nepermisă sangvinitate în formularea pozițiilor publice.
Poate puțină întelepciune și instrucție în geopolitică nu ar strica și pentru decidenții noștri care ar trebui să se uite și la vecini, la modul cum își articulează și apară interesele naționale.
Pentru mulți, și pentru noi la CFPSS, ar fi de dorit ca primatul SUA în Europa să continue o veșnicie. Însă, politica externă și cea de apărare nu sunt despre ce ne-ar plăcea ci despre ce este necesar ca într-un mod prudent să proiectăm ca obiective pe termen mediu și lung.
State precum Germania și Franța insistă asupra necesității ca UE să-și dezvolte ‘autonomia strategică’ și ‘să-și recâștige suveranitatea’. Față de cine?! Că sunt lozinici pentru propriul lor electorat intern și mai puțin reorientări în politica externă și de apărare este astăzi fără echivoc o opțiune complexă și mixtă.
Pentru SUA, potrivit fostului secretar pentru apărare James Mattis, competiția strategică între state și nu terorismul reprezintă obiectivul principal al securității naționale.
Din păcate, puțini sunt cei care înțeleg că este necesar și este un semn de maturitate de stat să asumăm și scenariul în care SUA nu va mai domina Europa și RPC și Federația Rusă vor deveni principalii vectori pentru politica externă, securitate și apărare în Europa.
Ce ar face România într-o astfel de situație? Suntem pregătiți, ne pregătim și pentru un astfel de scenariu? Modul în care România înțelege să acționeze în politica externă, securitate și apărare este reflecție a cum ne privim pe noi înșine, ca neam și ca stat.
Și totuși, ca națiune, avem a aștepta mai mult de la oricare Guvern; mai mult decât să administreze afacerile interne și externe zi de zi, ca răspuns la evenimentele internaționale, urmărind să capitalizeze oportunitățile și prospectiv să dezvolte planuri de acțiune strategică pentru a orienta țara pentru generațiile viitoare.
A face abstracție de mega tendințele cu funcție transformativă la nivel global și regional, care reclamă o politică externă, de securitate și apărare nouă, este nu doar lipsă de competențe de specialitate ci și o atingere gravă la adresa securității de stat și a cetățenilor și pune sub semnul întrebării alianțele din care România face parte.
Poziția CFPSS față de relațiile bilaterale între România și Republica Populară Chineză și Federația Rusă a fost legitim și transparent articulată în ultimii ani; revenirea celor două state în politica globală este acum o certitudine. Dosare de relații internaționale dintre cele mai diverse ca geografie – Siria în Orientul Mijlociu, Cuba în nordul Americii Centrale, Afghanistan în Asia Centrala și de Sud, etc.- dar și ca tematică (încălzirea globală, armele pentru distrugere în masă, reforma OSCE și UN, etc.) obligă statele la o poziție mai atentă în privința managementului relațiilor bilaterale.
Este cel puțin suicidal ca într-o lume a relațiilor internaționale în care nu există un ‘paznic de noapte’, o ‘poliție globală’ la care să poți apela în cazul în care relațiile tale cu alte state ar putea să se deterioreze, ajungând chiar la stare de război și se mai întâmplă să fii și un stat mic, precum este România, politica externă și de securitate și aparare să fie una exclusivistă.
Competiția strategică și economică dintre marile puteri poate să conducă la razboi de tip clasic, caz în care opțiunea României este una foarte clară și justificativă pentru politica externă, de securitate și apărare prezentă; însă aceasta poate să rămână și în zona în care niciuna dintre marile puteri nu este în poziția de a declara război convențional celeilalte.
La CFPSS apreciem că un astfel de status quo între marile puteri va fi de lungă durată ceea ce are cel puțin două consecințe imediate: marile puteri vor găsi întotdeauna un mod de a-și regla favorabil relațiile bilaterale directe sau prin terți; în al doilea rând, relațiile bilaterale ale României cu RPC, Federația Rusă și alte mari puteri ar putea rămâne înghețate ceea ce ar fi categoric în defavoarea României.
Adeseori folosind retorica valorilor europene și trans-atlantice, în realitate, comportamentul ‘apărătorilor’ statului de drept și ai interesului național este dominat de un șovinism primitiv, de o formă de contradicații care nu demonstrează un proces minim de transcendendetalism derivat din apartenența la cele două structuri euro-atlantice, UE și NATO. Mimetismul și retorica ‘idioților utili’, ‘protectori ai valorilor Vestului’ țintuiesc încă România captivă abordărilor de tipul ‘a bate pasul pe loc’. Și România rămâne un participant marginal în procesul de integrare europeană în domeniile politică externă, securitate și apărare. Cât privește prezența noastră în dosarele de relații internaționale din regiune care ne afectează în mod direct, ‘supraveghetorii’ statului de drept se asigură să rămânem participanți activi dar nu la masa negocierilor.
Acuzațiile de propagandă pro- RPC și/sau pro-Federația Rusă rămân nefondate. Fără o minimă disciplină în cercetare și analiză, aceasta demonstrează contrariul și ridică semne de întrebare asupra adevaraților promotori ai dezinformării și propagandei.
Nu există până în prezent exemple punctuale de modificări în comportamentul psiho-social al cetățenilor, dar și la nivelul decidenților care să fie rezultate ca urmare a propagandei în favoarea RPC și/sau Federației Ruse, o campanie electorală în care tema Rusiei să fi fost abordată, să fi influențat votanții și/sau comportamentele lor la vot.
Politicile publice alternative
Deși elaborarea politicilor publice alternative a fost un obiectiv prioritar al tuturor guvernelor României prin care s-a vizat creșterea performanței actului de guvernare, temele legate de politica externă, securitate și apărare rămân departe de a fi obiectul dezbaterilor publice curente. Neinspirat și exemplu de practici mai puțin democratice, nivelul subnațional rămâne aproape exclus din ‘marile’ dezbateri la nivel central. Acuzații de tipul lipsei de competențe specifice și expertiză ‘în afara capitalei’ sunt cel puțin anacronice și nefondate în condițiile în care fiecare regiune a României are un centru academic puternic care formează și dezvoltă specialiști inclusiv în domeniile politică externă, securitate și apărare. Rămân însa lipsa de viziune și capacitate a experților și decidenților capitaliști (adică din capitală, sic!) să dezvolte programe specifice pentru resurse umane și planificare strategică în colaborare cu universitățile și ONG-urile locale.
Prin actualul Program operațional Capacitate Administrativă (POCA) sunt finanțate proiectele care fundamentează politici publice alternative. Domeniile politică externă, securitate și apărare rămân însă deloc abordate de către societatea civilă și mediul academic. Și aceasta reflectă nivelul de comunicare și coordonarea într-o zonă publică unde este necesar democratizarea actului de guvernare și planificare strategică în regim de urgență.
Un amplu program de optimizare a politicii externe, de securitate și apărare se impune printr-o largă consultare și co-optare a societății civile și a mediului academic. Cu cât se întârzie mai mult o astfel de abordare într-un format de parteneriat integrat, cu atât mai distructive rămân deficitul de expertiză și dezbaterile, facilitând indirect monopolul temelor publice spre detrimentului performanței României ca stat modern.
Nivelul local rămâne neexploatat ca locus pentru analiza și operationalizare de politică externă, de securitate și apărare. Și aceasta în condițiile în care diversitatea riscurilor include o dimensiune și agenție locală necesare pentru prevenire și răspunsuri integrate. Necesitatea de a monitoriza și interveni în timp real reclamă un complex proces de coordonare în care autoritățile publice sunt neputincioase mai ales din punctul de vedere al atributelor prevăzute prin lege, ambele politici, externă și de securitate și apărare având un puternic caracter centralizat.
Și aceasta reprezintă o provocare majoră în crearea unui management național integrat pentru politica externă, securitate și apărare, capabil să răspundă flexibil la situații emergente neprevăzute.
Actorii de la nivel subnațional, companiile private, ONG-urile și nu în ultimul rând municipalitățile sunt angajate în rețele complexe de cooperare externă și au acces la surse de colectare și prelucrare a informațiilor. Densitatea informației și dimensiunea competențelor organizaționale pot augmenta în suma totală performanța statului în ansamblul său pentru o poziționare mai dinamică a României în regiune și la nivel global. Este necesară o monitorizare a aplicării legislației în vigoare de către ministerele de resort pentru identificarea deficitelor în managementul politicilor publice.
Fie că discutăm despre acomodarea reflecțiilor dinspre comunitățile de experți din România, fie că discutăm despre transparență în fundamentarea și dezvoltarea politicii externe, de securitate și apărare este necesar ca ministerele de resort să asume standardele reglementate prin lege în privința respectării managementului de politică publică. Și aceasta, urmând cadrul normativ ce vizează îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonare și planificare a politicilor publice la nivelul administrației publice centrale. Căci, politica externă, de securitate și apărare trebuie să respecte rigorile statului de drept, indiferent de sensibiliatea și nivelul de clasificare a anumitor subiecte.
În termenii simpli ai rigorii managementului de politică publică într-un stat democrat, căci și politica externă, de securitate și apărare sunt tot politici publice, la fel cum este politica de sănătate, de educație, de transporturi, etc., ministerele de resort trebuie să-și democratizeze politicile!
Este necesar ca ambele procese, analitic și politic, să capete o valoare integratoare și participativă la nivelul ministerelor, asigurând astfel un cadru transparent și inclusiv pentru formularea rațională și în timp real a unor obiective, priorități și acțiuni în funcție de valorile și normele internaționale, și în acord cu interesele naționale.
CFPSS în parteneriat cu ONG-uri din România, RPC, Federația Rusă, SUA, UK, Italia, Israel, Pakistan, Nigeria, Africa de Sud, Cuba, etc. dezvoltă un program amplu de analize și publicații care au ca scop stimularea dezbaterilor publice informate și în baza datelor colectate din teren prin metode de cercetare academică specifică. Asumăm să păstrăm neutralitate și obiectivitate în cercetare, declinând practicile primitive de manipulare și propagandă.
Este nevoie însă de disciplină în metode și respect în comunicarea dintre părți pentru a putea face demonstrația unei comitologi de stat matur, funcție a regimului politic democratic și a apartenenței la valorile europene.
Din păcate, ca în fabula Copilul care a strigat ‘lupul’, minciuna reușește să ordoneze relațiile publice în România. Rămâne de văzut însă care va fi răsplata celor care o întrețin!
Florin Păsătoiu, director Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate (Romania)
Cristian Nițoiu, director adjunct Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate (Marea Britanie)
Jason Strakes, director cercetare Centrul pentru Politică Externă și Studii de Securitate (Statele Unite ale Americii)
