De la studentul care fuma Carpaţi în facultate, la avocat de succes, profesor universitar, decan al Baroului Dolj, deţinător al uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară la, cel mai probabil, candidat al dreptei la funcţia de primar al municipiului Craiova. Este vorba despre Lucian Săuleanu, candidatul propus de PLUS şi susţinut şi de USR, la primăria oraşului. Prin forţe proprii, muncă şi perseverenţă, a reuşit să aibă o carieră de succes, atât în învăţământul superior cât şi în mediul privat, iar experienţa acumulată îl recomandă pentru a dezvolta Craiova.
Prof. univ. dr. av. Lucian-Bernd Săuleanu s-a născut pe 16 iunie 1974 în Craiova. A urmat cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea din Craiova şi a obţinut doctoratul cu cu teza „Specificul obligaţiilor comerciale în comparaţie cu obligaţiile civile”, conducător ştiinţific Prof. univ. dr. Ion Dogaru. Se poate „lăuda” şi cu abilitare susținută la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române „Andrei Rădulescu” din București, Teza de abilitare: „Formarea voinței sociale și controlul judiciar al legalității hotărârii A.G.A.”, comisia formată din prof. univ. dr. Smaranda Angheni, prof. univ. dr. Mircea Duțu, prof. univ. dr. Gabriel Boroi.
Din 1997 este cadru universitar la Universitatea din Craiova, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi începând cu anul 2016 profesor universitar – disciplina „Societăţi comerciale”. A fost secretar ştiinţific al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova şi director al Şcolii doctorale din cadrul aceleiaşi facultăţi.
În avocatură profesează din 2003. Conform CV-ului său, în perioada 2003-2007 a fost avocat în cadrul Baroului Bucureşti, iar din 2007 este avocat în cadrul Baroului Dolj. Din 2003 este asociat în cadrul Societăţii profesionale de avocaţi „Săuleanu şi Asociaţii”.
În perioada 2011-2015 a fost membru al Consiliului Baroului Dolj. Începând cu 27 martie 2015 a fost ales, de două ori, decan al Baroului. Lucian Săuleanu este şi președinte al Curții de Arbitraj Profesional a Avocaților – Baroul Dolj şi este membru al Centrului de Cercetări Juridice Fundamentale din Craiova care îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică sub egida Academiei Române, Membru al Asociației Europeane de Drept Bancar și Financiar – România (A.E.D.B.F. – România), Membru al Asociaţiei Române de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE).
Deţine o listă impresionantă de studii şi volume publicate, axându-se pe drept comercial. Specializarea pe care o are poate reprezenta un atu în relaţia pe care Primăria Craiova ar putea să o aibă cu partenerii privaţi din municipiu, spun susţinătorii avocatului Lucian Săuleanu.
Are experienţă şi în atragerea de fonduri, făcând parte din echipele mai multor proiecte de cercetare finanţate de Banca Mondială, Guvernul României, ori proiecte derulate cu fonduri europene.
Lucian Săuleanu este implicat şi în viaţa civică şi politică. A organizat mai multe conferinţe cu tema liberalismului, ori despre integritate, implicare civică şi a derulat proiectul cultural „10 mari craioveni” desfăşurat sub egida ARC în parteneriat cu Colegiul Național „Frații Buzești”, Colegiul Național „Carol I”, Colegiul Național „Elena Cuza”, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național Economic „Gheorghe Chițu”.
ARC – Acţiunea pentru Renaşterea Craiovei – este o organizaţie, fondată de Lucian Săuleanu, care promovează valorile şi interesele craiovenilor pentru dezvoltarea economică şi socială a oraşului.
În 2017, prof. univ. dr. av. Lucian Bernd Săuleanu a candidat la Primăria Craiova, fără a fi susţinut de vreun partid politic, clasându-se pe a treia poziţie în preferinţele electoratului. Alegerile au fost câştigate atunci de Mihail Genoiu, primar în funcţie, candidat din partea PSD, acesta fiind urmat de senatorul liberal Mario Ovidiu Oprea.
Tot „dreapta” ni-l „oferă” drept posibil candidat la Primărie, ori, spun unele surse, la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj, pe deputatul Nicolae Giugea, şi el profesor universitar, la Agronomie.
Şi Nicolae Giugea a studiat Dreptul, fiind jurist, dar a ales doctoratul în Ştiinţe Agricole şi Silvice. S-a născut pe 6 noiembrie 1962, la Vulcan, Hunedoara. Cariera sa s-a legat mult de acest domeniu, între altele fiind şef al Staţiunii de cercetare „Banu Mărăcine” în perioada 1992-2004.
În ceea ce priveşte politica, Nicolae Giugea are în portofoliu funcţia de primar al comunei Poiana Mare şi al comunei Gherceşti. A fost membru fondator al PD, lider al organizaţiilor Craiova şi Dolj ale PD, apoi PDL şi PNL Dolj.
În perioada 2005-2007 a fost prefect al judeţului Dolj, iar între 2007 şi 2008 a fost inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului. Între 2009 şi 2011 a ocupat funcţia de preşedinte ADS Bucureşti, iar din martie 2011 şi până în mai 2012 a fost, din nou, prefect de Dolj. Din 2016 este deputat în Parlamentul României.