Maestrul Ion Crețeanu, unul dintre puținii cobzari ai țării noastre, este un iubitor al creației tradiționale, care și-a dedicat întreaga viață studierii cântecelor din vatra satului românesc și le-a interpretat cu dedicare, pentru a păstra vie zestrea neamului nostru.
Un
artist care a reușit să ducă versurile din străbuni în întreaga Europă,
dar și în Orientul Mijlociu, în Canada și chiar în China, unde turneele
realizate „pot constitui subiectul unei cărți”, după cum susține însuși
maestrul.
Pe lângă concertele din străinătate, cobzarul a acceptat
invitația de a cânta în biserici și catedrale românești cu mare bucurie.
Credința în Dumnezeu a jucat un rol foarte important în viața sa, după
cum ne-a mărturisit într-un interviu acordat Jurnalul Olteniei. Artistul
consideră că fără credință nu s-ar mai fi aflat astăzi printre noi.
Reporter (Rep.): Cine este Ion Crețeanu?
Ion
Crețeanu (I.C.): Parafrazându-l pe Nichita Stănescu, aș spune că sunt o
picătură de sânge care cântă. Iar creația tradițională m-a ajutat să nu
mă rostogolesc în infern. Am convingerea că-i ajută și pe semenii mei
să nu pice în deznădejde, în groapa de potențial.
Pentru mine, Înalta
Poartă este privitorul imediat, viu, căruia să-i simt pulsul – o
picătură de sânge care ascultă, care vibrează odată cu mine
Detest playback-ul! N-am dat și nu dau năvală în studiourile de televiziune. Ador cântarea live.
Maestrul Crețeanu consideră că numai publicul care îl ascultă „pe viu” poate judeca talentul și mesajul transmis. Cântarea live este modul ales de acesta pentru a păstra folclorul autentic (creația tradițională) în viață.
Rep.: Deși folclorul autentic și cobza v-au consacrat, dumneavoastră ați fost omul bun la toate – în liceu ați fost olimpic la română, în facultate meditați alți studenți la matematică și pentru mulți ani ați lucrat ca inginer energetic, cum reușeați să îmbinați științele exacte cu latura artistică?
I.C.: Aritmetica, algebra, analiza matematică, geometria, geometria analitică mi-au fost sprijin întru înțelegerea multor fenomene din lumea asta, uneori complicată, alteori neînchipuit de simplă. Gândiți-vă la numărul de aur, la simetria întâlnită în armonia muzicală. Gândiți-vă la frumusețea figurilor geometrice des invocate în educația noastră: cercul, sfera, pătratul, cubul, conul, trunchiul de piramidă și de con. Vedeți matematica din formarea acordurilor minore și majore!
Pe la șaisprezece ani, citeam cu însuflețire caietele de folclor ale lui Eminescu, mă înfruptam cu nesaț din mireasma cărților de căpătâi, consacrate: „Doine și mărgăritărele” (Vasile Alecsandri), „Nașterea, Nunta și Moartea” (Simion Florea Marian), „Poezii populare române” (G. Dem. Teodorescu). Un om de mare anvergură mi-a adus la Caracal, pe scenă, această din urmă culegere, ediția 1885. Ediție valoroasă, pe care ar fi obținut mulți bani, dusă la un anticariat. M-a rugat să nu-i pomenesc numele nicăieri. I-am respectat rugămintea, dar mă rog la Cel-de-Sus să-l aibă în pază.
Cântul tradițional s-a constituit într-o alifie utilă fondului meu
Rep.: Aceste cărți v-au ajutat să prindeți drag de folclorul românesc?
I.C.:
Iubind literatura, m-am apropiat de marii scriitori ai lumii: Ovidiu,
Shakespeare, Goethe, Schiller, Heine, Hugo, Tolstoi, Dostoievski,
Esenin, Lermontov, Eminescu, Dumas etc. Ei bine, având acest „așternut”
solid (zic eu), mi-a fost lesne să pătrund texte și vibrații adânci ale
creației românești tradiționale. Blaga m-a învățat să înțeleg, „săpând”,
că Miorița este mai mult decât fatalismul despre care sporovăie
neaveniți și vrăjmași ai neamului românesc. Inși care nu văd pădurea de
răul copacilor.
Cât timp am fost inginer energetic de șantier la
Porțile de Fier 2, am avut urechea „ciulită” la viersul venit de la
frații noștri români de peste Dunăre, din Valea Timocului. Într-o seară
de Sf. Ion, înainte de 1989, electricianul Prună Gheorghe mi-a cântat
Sergentul Jan, al cărui erou se întorcea din Războiul de Independență
(1877 – 1878). Cântul tradițional s-a constituit într-o alifie utilă
fondului meu, deschis frumosului, ca un altar al sufletului. Farmecul
creației din vatra satului m-a fascinat permanent.
Dumnezeu mi-a
scos în cale mari intelectuali, faruri ce mi-au luminat direcția pe care
am decis să merg. Ei m-au încredințat că sunt pe drumul bun, curat.
Cultura, educația și vocația m-au ajutat în demersul ales, acela de
culegător, păstrător și interpret. O pace greu de transpus în cuvinte,
un fior înalt mă cuprindea și încă mă cuprinde ori de câte ori intru în
posesia unui text adânc, ce-mi învederează imagini luminoase. Cosmos
constructiv, lucrător. Lecturile și culegerile acelor ani m-au
determinat sa fiu din ce în ce mai exigent cu mine, m-au ajutat să urc.
Rep.: Cine sunt cei care v-au îndrumat în carieră? Este cineva care v-a ajutat în mod special?
I.C.:
După primele culegeri în matricea mea spirituală, aflată pe malul stâng
al Oltețului inferior, am avut șansa întâlnirii cu profesoara Paula
Dogăroiu, specialist valoros, care m-a îndrumat în întreprinderea mea
temerară. De la dânsa am priceput că sunt pe drumul cel bun. Eram în
primii ani de studenție. Dânsa m-a învățat să frazez, să respir, să nu
cânt din gât, ci din diafragmă. Mi-a sugerat să-mi aleg cu mare grijă
textele culese și să-mi alcătuiesc un repertoriu cu piese inedite, să nu
imit pe nimeni.
Apoi, l-am cunoscut pe poetul, jurnalistul,
profesorul universitar George Popescu. Acesta mi-a ridicat ștafeta
calității după fiecare succes și m-a determinat să intru în competiție
cu mine însumi. Astfel, am conștientizat că automulțumirea detestă
progresul.
În scurt timp l-am cunoscut pe Constantin Arvinte,
etnomuzicolog, compozitor, dirijor al Ansamblului „Ciocârlia” al
Ministerului de Interne. O somitate în materie. Aceasta este tripleta de
aur a începuturilor mele în descifrarea creației tradiționale.
În
ultimii ani, o înrâurire foarte puternică asupra evoluției mele au avut
ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: ÎPS Teofan, Arhiepiscop al
Iașilor, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei; ÎPS Acad. Dr. Irineu Popa,
Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolit al Craiovei; PS Nicodin
Nicolăescu, Episcopul Severinului și Strehaei. Toți trei, membri ai
Bisericii Ortodoxe Române.
Mă onorează cu prietenia sa Felicia
Filip, marea soprană gratulându-mă cu numele ION al COBZEI. Cu Felicia
Filip am concertat la Roma, în august 2011.
Nu în ultimul rând, îl
menționez aici pe poetul, jurnalistul, scriitorul, gazetarul Miron
Manega. Manega m-a ajutat să găsesc textul integral al cântecului Mihai
Viteazul. Despre mine, Manega a scris articole, care, adunate, pot
alcătui o carte. Mi-a fost alături într-un moment cumplit al vieții.
Rep.: Ați lucrat ca inginer pentru mulți ani, v-a plăcut această profesie?
I.C.:
Mult. Nu-mi închipuiam, în facultate, ca voi trăi atâtea satisfacții ca
inginer. Am terminat electrotehnica. Vă mărturisesc că aceasta mi-a
oferit clipe de mare satisfacție profesională. La Porție de Fier 2, am
avut și contribuții tehnice la utilajele de excavat și ridicat, cu mari
consecințe economice.
N-am pus glasul pe orice făcătură de prost gust
Rep.: În ce moment ați realizat că talentul dumneavoastră și iubirea pentru folclor trebuie să fie pe primul plan?
I.C.:
Nulla dies sine linea (Nicio zi fără o linie), cum spuneau romanii. În
focul pasiunii am pus vreascuri zilnic. Am citit, am analizat, am
descifrat partituri, vocal și instrumental. Pe stativ, în camera mea și
în birou, totdeauna am avut o partitură în studiu. Focul despre care vă
vorbesc a ars permanent și s-a accentuat de la an la an.
N-am pus
glasul pe orice făcătură de prost gust, n-am căutat succesul facil,
ieftin. Am dorit să redau lăzii de zestre a neamului românesc valori
risipite, necunoscute, amenințate cu dispariția.
Cânt din copilărie,
culeg de la șaisprezece ani, prima piesă descoperită („Balada fetei
fugite”, Roșieni, Olt) încă nu și-a găsit loc în imprimările mele.
Trebuie să vă mărturisesc că, din momentul în care mi-ați adresat prima
întrebare, un noian de amintiri a năvălit asupra gândurilor mele. Motiv
pentru care va trebui să fac un pic de efort pentru a selecta ceea ce
este demn de curiozitatea cititorilor dumneavoastră. Sper să reușesc!
N-aș
putea să vă precizez în ce moment s-a produs trecerea pe primul plan a
talentului și iubirii pentru creația tradițională. Observați că insist
pe conceptul creație tradițională. Să nu facem confuzia între folclor și
creația tradițională, creația din vatra satului. Trecerea despre care
vorbiți s-a petrecut lent, în timp îndelungat, poate în zeci de ani, așa
cum creștinismul românesc nu are un act, un document de naștere, cu
dată precisă. Cum este Edictul de la Milano, din anul 313, emis de
împăratul Constantin cel Mare.
Rep.: De unde și cum v-ați cules repertoriul?
I.C.:
De pe întreaga arie de formare a poporului și a limbii. Potrivit
specialiștilor în etnogeneză, aria de formare a poporului și a limbii
române se întinde din Carpații Păduroși până la Munții Hemus (Balcani),
de la Nistru până la Capo D’Istria, în vestul Peninsulei Balcanice.
Mânat
de vorbele lui Iorga, am parcurs mii și mii de kilometri, în interiorul
și exteriorul actualelor granițe ale României. Foarte multe drumuri, cu
bicicleta, ori pe picioare, în Romanațiul meu drag, de la Morunglav și
Șopârlița, până la Roșieni și Cezieni. Am făcut cercetare, cu Grigore
Leșe, la Grecești și Cezieni. Muzeul Național al Satului „Dimitrie
Gusti” m-a avut ca invitat la simpozioane, mese rotunde, recitaluri.
Ocazii la care am învățat enorm. Am culegeri din Bucovina, Basarabia,
Bulgaria, Serbia, Macedonia (Ohrid). Pe scurt, am adunat cântări din
toate ținuturile locuite de români de-a lungul veacurilor. Cu
magnetofonul, cu casetofonul, cu reportofonul, cu memoria. În tren, în
sate izolate de lume, la chermeze, la serbări și în tabere școlare, la
nunți și botezuri. Am cules și descântece, colinde…
Rep.: Când v-ați simțit cel mai împlinit în carieră?
I.C.:
Grea întrebare. Pentru un student, cel mai greu moment este acela în
care profesorul examinator îl invită să-și aleagă un subiect (N-am
cunoscut o astfel de experiență). Am cântat la Varșovia, Teheran,
Valencia, Beijing, Istanbul, Montreal, Toronto. Am cântat în marile
capitale ale Europei: Paris, Roma, Londra, Madrid, Budapesta, Viena,
Stockholm, Bruxelles.
Recitaluri am susținut în biserica Mănăstirii
Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, unde m-am întâlnit cu duhul
voievodului martir și cu sceptrul de tribun al lui Arsenie Boca. Mai pot
adăuga concerte la: Chișinău, Sofia, Pescara, Munchen, Zaragoza,
Torino, Milano, Bergamo, Veneția, Luxemburg, Bor și Negotin (Serbia). Am
cântat în catedrale episcopale, la Severin, Caransebeș și Miercurea
Ciuc.
A fost o mare bucurie să evoluez în biserici ortodoxe, la
Sfânta Liturghie, pe întreg teritoriul locuit de români. Am cântat în
bisericile mănăstirilor Hurezi, Brâncoveni, Căluiu, Malainița (Serbia),
Coșuna (Craiova), Almăj Putna (Caraș – Severin), Vodița, Sf. Ana,
Cerneți (Mehedinți).
Unde m-am simțit împlinit, fericit? În Catedrala
Episcopală de la Drobeta Turnu Severin, invitat de Preasfințitul
părinte episcop Nicodim. Episcopul Severinului și Strehaiei este un
sfânt printre noi, înțelept și mobilizator, luminător și blând.
Rep.: Cât de importantă este credința în viața dumneavoastră?
I.C.: Credința m-a salvat în cele mai grele momente ale vieții. Credința m-a salvat din ghearele morții. Fără credință aș fi murit în 2010.
Rep.: Copiii dumneavoastră nu au urmat o carieră în muzică, v-ați fi dorit să o facă?
I.C.:
Să nu faci, Doamne voia mea! Să faci voia ta în inima mea! Copiii mei
au primit talanți în alt domeniu. Sunt intelectuali respectabili,
consumatori de muzică. Apreciază și respectă drumul meu. Mă bucur plenar
pentru ce fac ei și-I mulțumesc Celui-de-Sus că performează! Vocea, o
ai sau nu o ai. Nu poate fi dobândită. Fără acel cinci sau zece la sută
talent, nu se poate. Copiii mei au talent în alt tărâm. Punct!
Rep.:
Ați coordonat tarafuri precum cele din Grecești și Albotina, dar și
ansambluri ca „Doina Oltului” din Slatina, considerați că acestea
reușesc să transmită generațiilor următoare pasiunea pentru folclorul
românesc?
I.C.: De fapt, sunt trei tarafuri și un ansamblu
profesionist. Tarafurile de la Morunglav (Olt), Grecești (Dolj) și
Albotina (Valea Timocului, Bulgaria). Cu instrumentiști din aceste patru
grupări artistice am cântat în Bulgaria, Basarabia, Serbia, Italia și
China. Plus recitalurile din România: București, Sibiu, Iași, Giurgiu,
Brașov, Baia Mare, Vatra Dornei, Baia de Aramă, Brăila. Valorile
tradiționale prind la tineret pentru că au mesaj, esență, valoare
perenă. Turneele din China pot constitui subiectul unei cărți.
