luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Coronavirus. Măsuri radicale în Craiova

Pentru a preveni o eventuală răspândire a cazurilor de coronavirus în Craiova şi judeţ, autorităţile doljene aplică planul de măsuri prevăzut la nivel naţional, dar iau în calcul şi măsuri proprii. Astfel, toate spitalele din Craiova, inclusiv cel judeţean, au intrat în carantină. Zborurile către şi dinspre Italia de pe Aeroportul din Craiova au fost anulate, iar şcolile din Bănie ar putea fi închise dacă apare vreun caz de coronavirus în oraş.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a intrat în carantină. Cel puţin până la 31 martie, pacienţii nu mai pot fi vizitaţi.

Directorul SCJU Craiova, Teodor Sas, a anunţat că decizia a fost luată duminică, imediat după ce a fost dat ordinul la nivel național în privința măsurilor ce se impun pentru a preveni infectarea cu noul virus.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Da, în spital nu mai pot intra aparținătorii. Aceștia din urmă țin legătura cu pacientul, iar dacă bolnavul nu poate comunica, se păstrează legătura cu personalul medical. Măsura este luată până pe data de 31 martie când se face o nouă evaluare”, a explicat Sas. În această perioadă, se sistează total și stagiile de practică ale elevilor școlilor sanitare sau ale studenților. Voluntarii pot merge în continuare la spitale.

Şi celelalte spitale din Craiova, inclusiv maternitatea Filantropia, au intrat în carantină până la 31 martie.

Avioanele care ajung pe Aeroportul Craiova, dezinfectate

Toate avioanele care aterizează pe Aeroportul Internațional Craiova urmează să fie dezinfectate corespunzător cu un aparat cu raze infraroșii, potrivit declarațiilor date luni, de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

„În această dimineaţă am vorbit cu directorul aeroportului și din acest moment nu mai pleacă niciun avion de la noi, nu mai vine niciun avion din Italia. S-a luat hotărârea că toate avioanele care vin, indiferent cu ce scop, la Craiova și aterizează pe aeroportul din Craiova, să fie dezinfectate și să avem și un aparat special, o lampă de aceasta cu raze infraroșii pe care nu o au celelalte aeroporturi, noi am cumpărat-o mai demult, și cu această lampă intrăm în avion și dezinfectăm peste tot pe unde se poate și în felul acesta să avem această siguranță că nici nu ne aduce cineva ceva, nici nu pleacă cu ceva de aici”, a afirmat Prioteasa.

După anularea curselor dinspre și către Italia, Prioteasa a semnalat și faptul că activitatea și salariile personalului vor fi afectate.

„Zboruri mai puţine înseamă şi indicatori mai slabi ai aeroportului. Asta înseamnă că afectează şi personalul de acolo, salariile şi alte lucruri. Va trebui să fim alături de ei pentru că, în acest moment, chiar trebuie să le mulţumim pentru modul în care s-au comportat în această perioadă de timp şi pentru faptul că au fost în prima linie alături de ceilalţi”, a explicat Prioteasa.

Președintele CJ a vorbit și despre situația piloților și stewardeselor intrați în carantină, care s-au plâns de condițiile din locul în care au fost duși, fapt pentru care s-a decis mutarea lor într-un spațiu adecvat.

„Aţi văzut că am avut şi un caz unde întreg echipajul unui avion, piloţii şi stewardesele au trebuit să intre în carantină. Poate că acum vă putem spune mai multe. În momentul în care au fost duşi la carantină nu au fost foarte mulţumiţi de ce au văzut pe acolo. Au şi trimis nişte mesaje şi fotografii la Geneva sau Budapesta, şi atunci am luat măsura să-i mutăm într-un alt spaţiu şi să le asigurăm acolo şi confort şi intimitate. Şi, în ultimă instanţă, firma care operează pe Aeroportul Craiova, de altfel singura, suntem în stare să facem multe lucruri pentru ei, numai să-i ţinem aici, să nu plece în alte părţi”, a adăugat președintele.

Genoiu: Sunt adeptul măsurilor radicale

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat, luni, că este adeptul măsurilor radicale când vine vorba despre prevenirea răspândirii coronavirus şi că dacă situaţia o impune va acţiona în consecinţă. Evenimentele care ar trebui să aibă loc în perioada următoare în Craiova ar putea fi anulate.

“Noi o să facem adrese cu manifestările noastre, cu Zilele Oteniei, eventual şi cu evenimentele instituțiilor de cultură, de la Operă, de la Filarmonică, și se va hotărî. Nu avem niciun caz de coronavirus înregistrat la noi, însă și eu sunt adeptul măsurilor radicale, adică atunci când apare primul semnal, va trebui să luăm măsuri foarte energice, așa cum s-a hotărât la nivel național. (…) Dacă riscăm să avem o amploare a suspiciunilor sau un caz confirmat, atunci trebuie luate toate măsurile radicale. Din punctul meu de vedere, tot ce s-a hotărât, inclusiv legat de evenimentele mari, inclusiv sportive, este binevenit, indiferent cine și ce spune”, a spus Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

El s-a referit şi la închiderea şcolilor şi grădiniţelor, afirmând că dacă în oraş apare un singur caz de coronavirus va cere închiderea unităţilor de învăţământ. De altfel, autorităţile centrale urmau să decidă, luni, dacă elevii din toată ţara intră sau nu în vacanţă forţată până după Paşti. Până la închiderea ediţiei nu s-a anunţat decizia oficială.

Grupul de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, condus de secretarul de stat Raed Arafat, a propus oficial Comitetului pentru Situaţii Speciale de Urgenţă închiderea şcolilor până pe data 21 aprilie 2020.


Politica