marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Sursele de poluare, verificate de autorități

Problemele de mediu și agravarea parametrilor de calitatea aerului semnalate, în ultimul timp, la nivel național au condus la organizarea, la sediul Primăriei Craiova, mai multor întruniri pentru a găsi, la nivel local, cele mai bune soluții și pentru a contracara sursele depistate de poluare a aerului.

Așa cum am mai spus și în trecut, am demarat un amplu proces de verificare a cetățenilor, dar și societăților comerciale care nu respectă prevederile legale în vigoare în acest domeniu al mediului. În principal, au fost verificați dezvoltatorii imobiliari și persoanele care nu au contracte cu operatorul de colectare a deșeurilor și aruncă aceste deșeuri menajere pe terenurile abandonate din Craiova. Vom continua aceste controale și în perioada următoare”, a declarat Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.

După o perioadă intensă de desfășurare de acțiuni cu caracter preventiv pentru persoanele fizice, asociațiile de proprietari și societățile comerciale cu privire la obligativitatea respectării legii, s-a trecut la controale de verificare și sancționare. Astfel, polițiștii locali craioveni au executat, în primele două luni ale anului, mai multe acțiuni de verificări în domeniul protecției mediului și al salubrizării. Cu această ocazie, au fost amendate societățile comerciale și persoanele fizice care nu au respectat legea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma tuturor acțiunilor desfășurate, în perioada 15.01.2020 – 28.02.2020, au fost aplicate 255 sancțiuni contravenționale (178 amenzi contravenționale și 78 avertismente), în valoare totală de 107.700 lei.

Astfel, în urma verificării și sancționării persoanelor fizice/juridice care nu s-au conformat prevederilor legale, au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale (153 amenzi contravenționale și 56 avertismente), în valoare totală de 78.700 lei, după cum urmează:

– depozitare gunoi menajer – 10 sancțiuni contravenționale (6 amenzi și 4 avertismente).

– depozitare moloz – 49 sancțiuni (31 amenzi, 18 avertismente).

– ardere deşeuri – 51 sancțiuni (41 amenzi, 10 avertismente).

– dezmembrări auto – 5 sancțiuni (5 amenzi).

– murdărire domeniul public (nămol, pământ etc.) – 14 sancțiuni (10 amenzi, 4 avertismente).

– lipsă contracte salubritate – 10 sancțiuni (7 amenzi, 3 avertismente).

– căutare în pubele / recipienţi – 66 sancțiuni (51 amenzi, 15 avertismente).

– nesalubrizarea terenurilor deţinute cu orice titlu – 4 sancțiuni (2 amenzi, 2 avertismente).

De asemenea, în aceeași perioadă au fost verificate 62 șantiere deschise – unde se efectuează lucrări la construcții cu destinația de locuințe colective, spații comerciale sau alte destinații comerciale (puncte de lucru), acestea aflându-se în diferite stadii de execuţie (toate deținând autorizație de construire emisă în baza Legii nr. 50/1991 actualizată pentru construcția obiectivelor), fiind constatate și aplicate următoarele sancțiuni:

– şantiere neîmprejmuite (construcții în execuție) – 18 sancțiuni (13 amenzi, 5 avertismente).

– depozitare necontrolată resturi materiale din construcţii – 7 sancțiuni (7 amenzi).

– neîmprejmuire zonă șantiere (neizolată, conform organizării de șantier) – 7 sancțiuni (7 avertismente).

– distrugeri trotuare / carosabil – 5 sancțiuni (5 amenzi).

– lipsă sistem spălare /curățare roți vehicule – 9 sancțiuni (9 avertismente).

Au fost aplicate 46 sancțiuni contravenționale (25 amenzi contravenționale și 21 avertismente), în valoare totală de 29.000 lei.

Polițiștii locali din structurile disciplină în construcții, ordine publică și circulație pe drumurile publice au desfășurat acțiunile împreună cu lucrătorii S.C. Salubritate Craiova și au înștiințat comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Gărzii de Mediu Dolj cu privire la depozitarea de moloz în incinta proprietăților ce aparțin persoanelor juridice, precum și alte aspecte ce aparțin în competență acestei instituții, în vederea analizării și aplicării măsurilor legale.

Astfel de acțiuni specifice punctuale și verificări vor fi efectuate și în perioada următoare.

Primăria Craiova

Politica