Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că, la această dată, pe teritoriul judeţului Olt sunt confirmate 123 de focare de pestă porcină africană în 27 localităţi, însă numai 59 sunt active, 64 de focare fiind stinse între timp. Cazuri noi au fost depistate în localitatea Poboru, unde au fost depistate două focare, scrie olt-alert.ro
Vestea bună este că, dintre cele 121 de focare, numai 59 sunt active la această oră, 64 de focare fiind stinse între timp. Nu mai prezintă pericol focarele din Sprîncenata (localităţile Sprîncenata şi Uria), Dăneasa (localităţile Dăneasa şi Zănoaga), Brebeni, Ipoteşti, Vîrtopu, Drăgăneşti Olt (localităţile Drăgăneşti Olt şi Comani), Şerbăneşti, Crîmpoia, Ghimpeţeni, Cilieni, Slăveni (Gostavăţu), Stoeneşti, Văleni, Fărcaşele, Colonești, Perieți și Potcoava (Fălcoeni și Sinești).
Cazuri noi au fost depistate în localitatea Poboru, unde au fost depistate două focare.
Totodată, se menţin restricţiile pentru localităţile Curtişoara, Teslui, Oporelu, Strejeşti, Grădinari, Pleşoiu, Găneasa, Slătioara, Slatina, Valea Mare, Priseaca, Ipoteşti, Coteana, Brebeni, Milcov, Brancoveni, Falcoiu, Osica de Sus, Maruntei, Izvoarele, Vâlcele, Schitu.
De asemenea, ca urmare a suprapuneii focarelor în zona de sud a judeţului Olt se menţin restricţiile în localităţile Vlădila, Rotunda, Bucinişu, Studina, Grădinile, Brastavăţu, Obîrşia, Vişina Nouă, Vădastra, Vişina, Urzica, Vădăstriţa, Ştefan cel Mare, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Corabia, Gîrcov, Izbiceni, Giuvărăşti, Tia Mare.
Până la această dată, au fost achitate desăpăgubiri în valoare de 2.284.250 lei pentru un număr de 2839 capete de porci din 527 de exploataţii afectate de pestă porcină africană (focare de boală şi ucidere preventivă) din localităţile Cilieni, Slăveni(Gostavăţu), Stoeneşti, Gura Padinii, Drăgăneşti Olt, Ianca, Văleni, Ipoteşti, Gârcov, Vârtopu, Crîmpoia, Sprâncenata, Orlea, Dăneasa, Grojdibodu, Fărcașele, Studina, Brebeni, Șerbănești, Ghimpețeni, Perieți, Gădinile, Obîrşia Nouă.
DSVSA Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.
Specialiștii fac precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
ATENȚIE:
ESTE INTERZISĂ COMERCIALIZAREA, ÎNSTRĂINAREA SAU MIȘCAREA SUB ORICE FORMĂ A PORCILOR VII, A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE DE PORC PROVENITE DIN ZONELE DE RESTRICȚIE, CA URMARE A EVOLUȚIEI VIRUSULUI PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA).
SE MENŢIN RESTRICŢIILE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ORGANIZAREA AGLOMERĂRILOR DE ANIMALE VII ÎN SCOPUL COMERCIALIZĂRII ACESTORA – INTERDICŢIE DE FUNCŢIONARE A TÂRGURILOR DE ANIMALE VII.