O bătaie de joc de neiertat în privința situației Liceului „Voltaire”. Vrem educație de calitate, iar când se conturează proiecte de perspectivă, în loc să fie încurajată, excelența este pusă la colț. Cu numai câteva zile înainte de începerea anului școlar, la fel ca anul trecut, elevii de la liceele Odobleja și Voltaire trec din nou printr-o inadmisibilă perioadă de stres și incertitudine din cauza lipsei de fermitate a autorităților locale în tranșarea situației spațiilor alocate către cele două unități de învățământ pentru desfășurarea activității. În ciuda unei hotărâri de consiliu executorie și valabilă, un grup de profesori de la „Odobleja” continuă să exercite presiuni asupra autorităților pentru a primi înapoi spațiul cedat Liceului „Voltaire”. Este de neînțeles cum se invocă acest drept asupra unei clădiri care aparține municipalității, fără niciun temei legal. Iată, însă, trista realitate. În loc să încurajăm excelența și înflorirea unor licee la standarde europene, care aduc cinste orașului, reaua voință și manipularea iau locul unor soluții realiste și afectează niște copii care au demonstrat, prin rezultate, că merită măcar un spațiu în care să poată învăța!
Prin HCL 282/2018 Liceul „Voltaire” a preluat în administrare corpul Pavilion Școală de la Liceul „Ștefan Odobleja”, clădire aflată în proprietatea UAT. Decizia a fost luată după verificări și evaluări făcute de Inspectoratul Școlar Județean Dolj, care a confirmat că numărul elevilor de la Liceul „Odobleja” a scăzut. În plus, există dovezi că Liceul „Odobleja” solicitase darea în închiriere a unor spații excedentare. Ținând cont de spațiile existente și verificate la sediul unității de către toți reprezentanții, inclusiv ai Colegiului „Odobleja”, s-a apreciat că procesul educativ se poate desfășura în condiții optime, fără a fi afectat. Cu toate acestea și deși nu a existat o opoziție oficială din partea conducerii „Odobleja”, profesorii liceului și-au menținut atitudinea ostilă față de decizia autorităților și continuă și astăzi să facă presiuni pentru a lua înapoi clădirea cedată „Voltaire”, deși nu există o acoperire juridică pentru aceste revendicări. Aceștia au organizat recent un protest și, în urma unei audiențe la Primarul Craiovei, au transmis că au promisiunea autorităților de a primi înapoi corpul în care își desfășoară activitatea elevii de la Voltaire, aruncând în aer liniștea elevilor, părinților și profesorilor de la „Voltaire”. Situația este la fel de revoltătoare ca și anul trecut, tulburând din nou apele exact înaintea debutului anului școlar. Liceenii, profesorii și părinții trăiesc în aceeași anxietate continuă, sub amenințarea constantă a mutării de colo-colo.
„Nu putem continua așa, așteptând să fim mutați întruna, fără niciun fel de stabilitate. Este o traumă pentru copiii noștri, care ar trebui să se concentreze pe studiu, nu pe astfel de probleme. Părinții au investit în aceste spații, după preluare a fost o muncă enormă de amenajare din partea tuturor. Au pus umărul la treabă părinți, profesori, copii. Am văzut într-o zi un copil cu o dizabilitate dând cu pensula pe perete. Nu îmi pot șterge din memorie această imagine! Iar acum, după ce am investit financiar, fizic și emoțional în acest spațiu, ne temem că ni se va spune să o luăm iar de la capăt. Nu putem face asta la nesfârșit. Trebuie să se găsească o soluție definitivă”, ne-a povestit, cu amărăciune, Constantin Crăciun, președintele Asociației Părinților de la Liceul Voltaire.
În urmă cu 20 de ani, aceeași clădire din strada Electroputere, nr. 21, primea nu mai puțin de 2.500 de elevi. Cum se face că, în prezent, nu este spațiu, în aceleași imobile pentru 1.800 de elevi de la aceste două licee, așa cum pretinde partea ostilă hotărârii în vigoare?
Primăria este responsabilă de a tranșa o dată pentru totdeauna această situație, oferindu-le copiilor siguranța că nu vor fi plimbați ca niște nomazi la nesfârșit. Altfel ce facem? Vrem performanță, dar nu o susținem? Vrem respectarea drepturilor, dar nu pentru toți în egală măsură?!
Av. Lucian Săuleanu