sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Anchete, amânări şi acuzaţii de sedare a Sorinei

Deşi luni se aştepta ca Judecătoria Slatina să se pronunţe cu privire la emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru ca Sorina, fetiţa de 8 ani din Baia de Aramă, să nu părăsească ţara împreună cu familia adoptivă, magistraţii au amânat cauza până pe 18 iulie. Între timp, se fac anchete la DGASPC Mehedinţi, existând suspiciuni de falsificare de documente.

Solicitarea procurorului general privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să fie interzisă părăsirea teritoriului României de către Sorina, fetiţa din judeţul Mehedinţi adoptată de o familie de craioveni care trăieşte în SUA, va fi luată în discuţie la Judecătoria Slatina joi, 18 iulie.
Avocatul familiei Şaramăt, familia care a crescut-o pe Sorina, spune că amânarea a fost decisă din motive de procedură.
„Din cauza unor aspecte de procedură (a fost amânată cauza – n.r.). S-a formulat o cerere convenţională de către soţii Săcărin care nu a fost timbrată pe fiecare capăt de cerere şi instanţa a făcut această regularizare în sensul ca ei să-şi timbreze fiecare capăt de cerere. Este chestiunea aceea cu pretenţiile în bani, în sensul că dacă se va admite ordonanţa preşedinţială, să fie obligat statul român şi procurorul general să le plătească contravaloarea şederii în ţară şi beneficiul nerealizat, venituri nerealizate, în SUA. Undeva la 30.000 de dolari pe lună. Oricum cererea asta nu are ce căuta în dosarul de ordonanţă preşedinţială. Ordonanţa preşedinţială are caracter de urgenţă. Cererea asta trebuia disjunsă, nu trebuia lăsată într-o ordonanţă preşedinţială ca să mai cauzeze o amânare. Numai caracter urgent n-a avut ordonanţa preşedinţială, o bătaie de joc (…). Nu s-a admis nimic, s-a făcut o regularizare în sala de şedinţă. (…) Joi ar trebui soluţionată această ordonanţă preşedinţială, să nu se mai amâne”, a afirmat avocatul familiei Şaramăt.
Acesta a mai precizat că va formula o cerere de disjungere a solicitării privind pretenţiile în bani astfel încât dosarul privind solicitarea procurorului general să se judece cu celeritate.
Luni, după ce instanţa a amânat judecarea cauzei, soţul fostei asistente maternale, Vasile Şaramăt, a afirmat că fata ar fi sedată pentru că altfel nu îşi explică cum de este pozitivă în imaginile prezentate de soţii Săcărin, cei care au adoptat-o.
„Această fetiţă este sechestrată de trei săptămâni şi nimeni nu ştie nimic de ea, pur şi simplu. Se zice că o plimbă două zile dintr-o parte în alta. Domnule, nu se poate, avem o justiţie! Ca să nu vedem o fetiţă de trei săptămâni de zile?! Toată lumea zice că e bine. De ce n-o vedem, fetiţa? De ce o ţin ascunsă şi nu o scot la o televiziune, n-o scot să fie audiată? Se spune că fetiţa nu vrea să ne sune. Mint, fetiţa şi-a dorit, a spus avocata lor că fetiţa, după a doua, a treia zi, a vrut să vorbească cu familia noastră şi ei nu o lasă sub nicio formă să vorbească cu familia noastră. Au zis că au încercat să ne sune. Noi am stat, am aşteptat săptămâni întregi lângă telefon. (…) Să creşti un copil 9 ani de zile şi să nu dorească să vorbească cu familia ei după câteva săptămâni… Numai dacă e sedată, deşi, cum se vede la televizor, întreaga ţară, unde sunt sedative, pastile… Eu cred că aşa i s-a dat şi la fetiţa noastră. Cerem la IML să i se facă o expertiză, să nu fie sedată”, a spus bărbatul.
Acesta a acuzat că familia care a adoptat-o pe Sorina ar fi dat şpagă pentru adopţie.
„Au dat şpagă 30.000 dolari, au apelat la doamna Gabriela Coman, nu se poate, trebuie să ia cineva măsuri, trebuie să-şi depună demisia! Nu se poate, 30% din banii de la Direcţie (DGASPC) sunt daţi pe pastile, cu care sunt sedaţi copiii ca să fie afectaţi psihic”, a mai spus Vasile Şaramăt.

Paşaportul fetei, obţinut „prin metode nu tocmai legale”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Există suspiciuni de comiterea unor ilegalităţi şi cu privire la paşaportul Sorinei.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a declarat că din acest motiv paşaportul fetei a fost oprit de către un procuror al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
„Cu privire la paşaport, în momentul în care a fost retras paşaportul au existat anumite indicii că ar fi fost obţinut prin mijloace nu tocmai legale. Mai multe nu pot să vă spun. În momentul de faţă s-au rezolvat mai multe dintre aceste aspecte. În perioada următoare veţi vedea rezultatul. Nu a fost nimeni pus sub învinuire sub acest aspect, dar atunci au existat date şi indicii privind nereguli existente la momentul eliberării paşaportului”, a spus Bogdan Licu.
Între timp, un procuror de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie a mers la Direcţia pentru Protecţia Copilului Mehedinţi pentru a ridica mai multe documente legate de adopţia Sorinei. Aceasta întrucât există suspiciunea că funcţionarii DGASPC Mehedinţi care s-au ocupat de caz ar fi falsificat documente.
Sorina a fost luată cu mascaţii, la sfârșitul lunii trecute, din casa din Baia de Aramă în care locuia. Scenele, filmate de familie, sunt greu de privit. Adulţi care ţipă, adulţi care trag de fata de 8 ani, copii speriaţi. Sorina se zbate în mânile procurorului Maria Piţurcă, de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care a mers la faţa locului pentru a o lua pe fată şi a o preda familiei care a adoptat-o. Fata este târâtă până la o maşină în care este băgată cu forţa. Procurorul Maria Pițurcă a susținut că a acţionat legal şi că a încercat să nu o bruscheze.
Inspecția Judiciară a anunțat, pe 2 iulie, că a început cercetarea disciplinară față de procurorul Maria Pițurcă, pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiției, și a cerut suspendarea sa din funcție până la finalizarea anchetei
Numai că Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, la finele săptămânii trecute, ca Maria Piţurcă să rămână în funcţie.

Politica