Nu doar locurile de parcare pentru mașinile craiovenilor sunt o problemă în Craiova, ci și parcările pentru autovehiculele societăților comerciale. Până și aleile cartierelor sunt împânzite de autoutilitare și dube, iar bulevardele principale sunt mereu pline de vehicule aparținând societăților. Acestea nu doar că ocupă locurile de parcare din zona blocurilor ale craiovenilor, și așa insuficiente, dar blochează vizibilitatea și îngreunează traficul.
Administrația trebuie să identifice rapid soluții la aceste probleme fără a afecta, însă, activitatea comercială. Una dintre măsurile care se impun este un regulament pentru stabilirea accesului autovehiculelor care asigură aprovizionarea cu marfă la orele zilei când traficul este scăzut, îndeosebi dimineața devreme. Este necesară, mai ales, amenajarea de parcări cu costuri reduse pentru mașinile de distribuție la periferie, la intrările în oraș și la parcul industrial. S-ar impune și instituirea unor restricții suplimentare privind vehiculele de transport marfă în zona centrală.
Dacă Primăria Craiova tot vrea să schimbe normele privind parcările, ar trebui să trateze unitar toate problemele legate de acest subiect: atât parcările pentru rezidenți, cât și cele pentru vehiculele societăților comerciale, dar și diminuarea traficului prin crearea de piste pentru biciclete și a unui sistem de transport public atractiv.
Experiența altor orașe este o lecție importantă pentru autorități, care pot preveni problemele în loc să încerce să le repare după ce apar. În Suceava, de pildă, o decizie de Consiliu Local impunea o serie de restricţii celor care deţin autovehicule de mari dimensiuni. HCL 155/2011 prevedea interzicerea parcării autovehiculelor destinate transportului de mărfuri pe spaţiile dintre blocuri sau pe arterele de circulaţie din oraș. Parcarea acestora se face numai în incinte sau spaţii aflate în proprietate sau închiriate, pe bază de contract, precum şi în parcări special amenajate. Și în Târgu Mureș, din cauza „invaziei” mașinilor societăților în parcările dintre blocuri, au fost propuse norme cu caracter restrictiv referitoare la spațiile pentru parcările de domiciliu, precum interdicția de a parca în zonele de domiciliu situate între blocurile de locuințe a autoturismelor de masă mare – peste 3,5 tone sau 5 metri lungime – autoturismele destinate transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri, rulote, remorci, platforme de tractare și autovehicule înregistrate pe societăți comerciale. Varianta propusă a fost amenajarea unor spații speciale pentru aceste autovehicule, care să poată fi parcate contra unei taxe zilnice sau prin achiziționarea unui abonament.
Societățile ar trebui să aibă posibilitatea să își amenajeze propriile spații sau să ofere spre închiriere astfel de spații de parcare, centura Craiovei oferind alternative în acest sens.
Un proiect viabil pentru parcarea în municipiu trebuie pornit de la o strategie coerentă. Ani de zile de pasivitate și lipsă a reglementărilor au condus la o situație din ce în ce mai greu de gestionat. Soluția trebuie să fie un plan complex, care să vizeze transportul în ansamblu: nu doar parcări de reședință, ci și pentru societăți, construirea subterană sau etajată de locuri noi de parcare, coroborate cu măsuri pentru transportul alternativ, precum amenajarea de piste de biciclete și un sistem public de transport în comun eficient.
av. Lucian Săuleanu