Subiectul parcărilor de reședință a încins spiritele la începutul acestui an. Noul regulament privind parcările din Craiova, care include o taxă suplimentară pentru parcările de reședință, a fost adoptat în luna februarie, într-o ședință de consiliu care a semănat mai mult a scandal de mahala decât a întâlnire de lucru a aleșilor locali. Dar noul regulament nu doar că nu a fost conceput pe baza unei analize clare a locurilor de parcare existente, ci a omis și alte aspecte importante, precum locurile de parcare pentru societățile comerciale.
În problema parcărilor, Primăria a greșit de la bun început, sărind peste etapele firești. A propus parcările de reședință înainte de a inventaria locurile de parcare existente ca să poată stabili, astfel, dacă măsura e oportună și realizabilă. De altfel, saltul peste etape e o caracteristică împământenită a guvernării. În expunerea de motive privind modificarea prin completare a actului privind aplicarea taxei pentru parcarea pe domeniul public, Primăria a menționat negru pe alb că nu există o estimare oficială pentru cele aproximativ 29000 de locuri de parcare existente la nivelul Craiovei. Edilul a precizat în ședința de consiliu că tocmai în baza regulamentului modificat se va face și această inventariere! Dar chiar aici este hiba: nu poți propune introducerea unei taxe pentru parcarea de reședință atâta timp cât nu faci lucrurile pas cu pas. În mod normal, Primăria ar fi trebuit să facă mai întâi inventarierea locurilor de parcare și să confrunte rezultatul cu numărul de autoturisme existente la nivelul municipiului. Așa și dădea de înțeles că va proceda anul trecut, în luna ianuarie, după cum declara consilierul Primarului, dar iată că lucrurile nu s-au întâmplat astfel. Inventarierea nu a fost făcută, în schimb decizia a fost luată deja. Iar felul în care Primăria profită că are confortul majorității în Consiliul Local pentru adoptarea oricărei hotărâri aduce foarte mult cu ceea ce vedem că se întâmplă și în Parlament, la nivel național, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.
Așadar, nu avem date care să ne spună dacă proiectul care include instituirea de taxe pentru parcarea de reședință și organizarea de licitații pentru adjudecarea unui loc pentru mașina personală între blocuri este realist. Există riscul ca războaiele dintre locatari pentru un loc de parcare, cele care au stat la baza solicitării acestei variante de către unii cetățeni, să se perpetueze sub altă formă și vom aluneca spre cazuri similare cu cele din Oradea și Brașov, unde s-a ajuns la sume record de 2000 lei pentru un loc de parcare pe o perioadă de un an, iar polițiștii nu fac față numărului de reclamații. Or, mă îndoiesc că scopul acestei taxe este să transforme frustrările din prezent în frustrări cu plată. Dacă locurile din oraș sunt vădit insuficiente, instituirea unei taxe pentru parcarea lângă domiciliu nu va atinge rezultatul dorit.
Strategia ar fi trebuit să debuteze cu inventarierea locurilor de parcare, urmată de soluții concrete pentru apariția unor locuri noi, care să răspundă necesităților, și abia apoi se putea ajunge la subiectul parcărilor de reședință.
av. Lucian Săuleanu
