„Într-o lume în care asistăm neputincioşi la marginalizarea obiectelor culturale numite cărţi, o apariţie editorială – şi încă cu temă sportivă! – nu face decât să ne surprindă şi să ne încânte. „O iubire alb-albastră” îl are ca autor pe veteranul ziarist craiovean Ştefan Tunsoiu şi a apărut la Editura Autograf MJM. Cartea conţine o primă parte din articolele publicate de autor în presa craioveană din perioada 1974-1985, în speranţa completării unei posibile istorii a fotbalului din Bănie” – Viorel Pîrligras.
Risipitorul de mărgăritare poartă prenume de voievod. Şi nume de haiduc.
Mehedinţean, pare-mi-se. Haiducul. Dar el a văzut lumina zilei în coasta gării feroviare a Craiovei, pe acolo pe unde amurgea, până acum vreo patru decenii, Brazda lui Novac. Arcul rocadei de nord a Băniei s-a aşternut molcom, însă necruţător, acum 43 de ani, şi peste casa-i părintească. Micuţă casă. Frumoasă şi murmurând armonia divină a unei icoane. Luminată, căsuţa, de trestia fremătătoare a mamei sale. Care nu-şi mai văzuse bărbatul dintr-un octombrie 1942, venit de pe front, într-o permisie de două săptămâni – pentru a-şi vedea pruncul dintâi, Bebe, în vârstă de doi ani, şi pentru a răsădi plămada fragedă a celui de-al doilea fiu.
Reîntors pe câmpul de luptă, bravul oştean nu avea să mai revină vreodată acasă. Singuri pe lume, copiii şi mama aveau să-l aştepte mereu, cu speranţa neostoită, niciodată domolită. Din apele învolburate ale războiului. Tatăl nu a mai răsărit, însă (aceeaşi poveste adevărată o știu şi despre profesorul, poetul şi prietenul meu de-o viaţă, Dumitru Grama-Goiceanu). De la prenumele de voievod, copilul şi adolescentul şi, mai apoi, bărbatul avea să preia ochiul de vultur, spiritul mereu treaz şi o anume mândrie seniorială, nicicând afişată ostentativ. De la numele de haiduc – spiritul pandur, gustul libertăţii şi, din când în când, ispita gestului rebel, iconoclast.
S-a înhămat la ricşa vieţii şi, alergând fără încetare prin labirintul ei, s-a dăruit unor profesii înmugurind sub semnul de lumină al rigorii şi fineţei de bijutier. Mai întâi, matriţer la „Electroputere”, pontonier, operator de cinema şi artist fotograf în anii stagiului militar, redactor şi secretar de redacţie – sub îndrumarea Elenei Oprişiu – la jurnalul marii citadele electrotehnice din Craiova, redactor la ziarul Înainte, grafician al revistei Ramuri, din nou la Înainte – secretar de redacţie, apoi la cel dintâi cotidian al Olteniei, Cuvântul Libertăţii, secretar general de redacţie, ca şi la revista Raţiunea.
În tot acest răstimp – în a cărui acoladă s-au rotunjit patru-cinci decenii –, protagonistul nostru s-a împlinit nu doar ca un profesionist al scrisului jurnalier, ca un arhitect mereu inspirat şi proaspăt de ziare şi de reviste, ci şi ca un poet de incontestabil talent ori ca un grafician în care filonul liric, gheizerul de foc al meditaţiei şi vibraţiei umane de cea mai pură esenţă a ţâşnit convingător, a rodit în expresii de indubitabilă originalitate.
… Poartă prenume de voievod: ŞTEFAN. Şi nume de haiduc: TUNSOIU. Născut în Bănie, la 10 august 1943. Leat cu nemuritorul poet ADRIAN PĂUNESCU.
Acum ceva timp – și prin cele două noi cărți publicate și dedicate Campioanei unei Mari Iubiri: echipa de fotbal Universitatea Craiova, din anii 1975-1995 -, probează din plin că a trecut, încă din amurgul mileniului trecut, la prefixul deplinei împliniri şi maturităţi creatoare. În plan profesional, realizarea sa cu adevărat de referinţă, de până acum, veritabilă operă de artă şi capodoperă poligrafică rămâne Almanahul RAMURI ’75 dar, Daniela-Maria, fiica sa, germanistă de excepţie, constituie, însă, poemul antologic cel mai de preţ, căruia i-a dăltuit aripi de lumină Ştefan Tunsoiu.
P.S.: Joi, 14 martie 2019, Biblioteca Județeană „Aman” – Dolj a găzduit lansarea volumelor dedicate de Ștefan Tunsoiu echipei de fotbal Universitatea Craiova. Au vorbit: Nicolae Pârvulescu, Mihai Firică, Dan Lupescu, prof. univ. dr. Florea Radu, Ion Jianu, Nicolae Marinescu, Emil Lăzărescu și Mircea Pospai, care a exersat și rolul de moderator.
