Paștele este, alături de Nașterea Domnului, Crăciunul, una dintre cele mai importante sărbători creștine, plină de tradiții și semnificații străvechi, mult mai vechi decât sărbătoarea în sine.
Ziua de Sâmbătă Mare este un moment tensionat în fiecare casă, momentul în care toate gospodinele au multe de pregătit pentru că pe masă din prima zi de Paște să se găsească toate preparatele tradiționale: ouă roșii, pască și carne de miel. Dacă nu au avut timp, gospodinele vor trebui să se trezească sâmbătă dis de dimineață și pregătească, după obicei, cele necesare.
Pe masă de Paște trebuie neapărat să existe ouă roșii, obicei transmis din timpuri străvechi, cu 2000 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos. Una dintre legendele ajunse până la noi spune că, însăși Maică Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaților că să-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieții, care a curs peste ouăle din coș, le-a înroșit.
Ouăle de pe masă de Paște, cu semnificație religioasă, cele care simbolizează jertfă Mântuitorului, sângele vărsat și bucuria Învierii, trebuie să fie, așadar, întotdeauna roșii. Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paște până la Înălțare și se rostește cu bucurie formulă tradițională „Hristos a înviat!” la care cealaltă persoană răspunde, cu sufletul pătruns de dragoste și respect față de evenimentul sărbătorit, „Adevărat a înviat!”
Se crede că mielul de Paște este bine să fie sacrificat în Vinerea Mare făcându-se, în acest fel, o apropiere între sacrificiul lui Hristos, care este răstignit, și cel al mielului, care este unul din simbolurile sub care, înainte de instituirea oficială a religiei creștine, era reprezentat Domnul Iisus Hristos. Friptură de miel și dropul sunt feluri de mâncare care trebuie să se găsească pe masă de Paște a tuturor creștinilor.
Pasca, alt simbol al Paștelui și Învierii, vorbește prin formă ei și prin ingredientele folosite, de ceea ce înseamnă trupului lui Hristos. Pasca are întotdeauna formă rotundă, care o leagă de discul solar, cel ce este menit să crească și să dea vigoare întregii vegetații și oamenilor. De jur împrejur se face din aluat o funie, o împletitură în două care întruchipează neamurile care se succed. Pe mijloc se află crucea răstignirii, făcută din două șuvițe de aluat, iar în cele patru locuri se pune brânză.
Sâmbătă seară, în ținută de sărbătoare, îmbrăcați cu haine noi, așa cum cere tradiția, oamenii merg la slujba de Înviere, unii din credință, alții din obișnuință.
Lumânarea, poate cel mai important simbol al Învierii, reprezintă biruință vieții asupra morții și a binelui asupra răului. Tradiția spune că, după slujba, lumânarea trebuie adusă acasă aprinsă. Lumânarea de la Înviere nu se aruncă, ci este păstrată cu sfințenie pentru a fi aprinsă la necazuri. Conform credinței populare, lumânarea de Înviere se aprinde în față unei icoane în caz de primejdie sau necazuri mari, la cutremure și vreme rea.
Dimineața, în ziua de Paște, toți ai casei, ca să fie sănătoși și să aibă spor în tot ceea ce fac, trebuie să se spele pe față cu apă dintr-o cană în care s-au pus un ou roșu și un ban de argint. De regulă, cel mai mic al casei sau cel care se spală ultimul ia banul și oul după ce se spală.
Povestea Iepurașului de Paște
Un moment deosebit de important așteptat, mai ales de copii, este venirea Iepurașului. Se crede că Iepurașul de Paște își are originea în credințele pre-cristiane ale fertilității. Iepurele, cel mai fertil animal, era văzut că un simbol al renașterii întregii naturi în această perioada a primăverii. Pentru că Iepurașul are obiceiul să lase cadourile pe unde nici nu gândești, copiii sunt trimiși să le caute pe afară, în grădină.
