Ultima săptămână din Postul Mare este cunoscută de creştini ca Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. Fiecare zi, începând de luni, după Florii, şi până sâmbătă, are o anumită semnificaţie, potrivit Adevărul.
Săptămâna Mare este perioada în care creştinii retrăiesc ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului. De aceea, postul devine mai aspru, iar slujbele care se ţin în biserici au o semnificaţie aparte. Conform Sinaxarului din Triod (carte de cult folosită în această perioadă), în fiecare zi din Săptămâna Mare „ne reamintim şi retrăim ultimele zile din viaţa Mântuitorului”:
Luni – ne aduce în faţă icoana tânărului Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt. Istorisirea vieţii sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.
Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul.
Marţi – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne ţină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
Credincioșii sunt îndemnați la priveghere, să fie, cu alte cuvinte, pregătiți, în orice clipă să-l întâmpine pe Iisus.
De asemenea, în Marțea Seacă, există superstiția conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalente, ce utilizează atât magia negativă (interdicții pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul), cât și pe cea pozitivă (scăldatul ritualic, pentru a seca bolile).
Miercuri – se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului – simbol al pocăinţei adevărate şi al îndreptării omului păcătos.
În anumite zone, există obiceiul ca miercuri seara, când soarele asfințește, copiii să meargă cu colindul, la sfârșit primind ouă pentru a le vopsi.
Joi – este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se roșesc ouăle. Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit se împărtăşesc.
În Joia Mare, există superstiția conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul.
Vineri – se prăznuiesc „Sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Seara, rememorând momentul aşezării Mântuitorului în mormânt, în biserici se oficiază Denia Prohodului, cortegiul de credincioşi, în frunte cu preoţii, dă ocol bisericii de trei ori, după care, cu toții, trec pe sub Sfântul Aer (Epitaf), o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării. Totodată, conform datinii, credincioșii care se întorc de la Biserică, aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă.
În ziua Vinerii Mari, tradiția ne mai spune ca este bine să se țină post negru. În același timp credincioșii, care nu pot, totuși, posti negru, nu trebuie să mănânce urzici, iar în mâncare nu se pune oțet, deoarce lui Iisus i s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit.
Alte superstiții ale Vinerii Mari ar fi următoarele: dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos; dacă te scufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul; femeile nu au voie să coase, să țese, nu coc pâine sau altele asemenea, fiindcă este mare pericol de boală și spirite rele.
Sâmbătă – prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea Sa la iad.
Potrivit tradiției, în această zi credincioșii se pregătesc pentru marea veghe. Seara, în bisericile ortodoxe se aprind luminile, anunţând că se apropie Învierea.
În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti. Sunt sfinţite pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, pentru că postul a luat sfârşit. Credincioşii iau Lumină din Lumină, spun „Hristos a înviat!“ şi răspund „Adevărat a înviat!“, formule cu care se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălţare.
În ziua Sâmbetei Mari, conform tradiției străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit. Pot termina, însă, toate treburile casei. Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel pot apărea necazuri în anul care urmează.
În toată această perioadă, în biserici se ţin slujbe speciale, numite „denii”. Denia este o slujbă de dimineaţă care în aceste zile se face seara deoarece ar avea rolul transformării întunericului în lumină.
În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, la slujba deniei se cântă un tropar (imn liturgic) anume: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui”.
Mai cunoscute sunt deniile din Joia Mare şi Vinerea Mare. Denia celor 12 Evanghelii este slujba din ziua de joi, iar cele 12 citiri din Noul testament vorbesc despre prinderea, judecata şi răstignirea lui Iisus Hristos.
A doua zi, în vinerea mare, în toate bisericile ortodoxe se desfăşoară denia Prohodului Domnului, o slujbă în care sunt cântate în imnuri, împărţite în trei „stări”, patimile, răstignirea, moartea şi îngroparea Mântuitorului.
