Investitorii în modernizarea şi dezvoltarea staţiunilor balneare sau balneoclimaterice vor primi un ajutor de minimis de maximum 200.000 de euro, respectiv până la 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, însă vor fi obligaţi să menţină investiţiile cel puţin 10 ani de la accesarea sumelor, se arată într-un proiect de Hotărâre publicat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP).
Potrivit Agerpres, schema pentru acordarea de ajutoare de minimis este valabilă pentru încheierea angajamentelor legale până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2022, cu respectarea prevederilor naţionale şi europene în domeniul ajutorului de stat.
Plăţile vor fi acordate până la 31 decembrie 2022, respectiv 31 decembrie 2024, în cazul prelungirii valabilităţii schemei.
Bugetul anual al schemei de minimis este de 130 milioane de euro, echivalent în lei. Alocarea bugetară pentru schema de minimis în anul bugetar 2019 este de 400 milioane de lei credite de angajament şi 80 milioane de lei credite bugetare pentru realizarea de plăţi în baza angajamentelor legale emise.
Prin implementarea Programului se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de minimum 650 de beneficiari.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea dezvoltării infrastructurii în localităţile şi arealele definite ca staţiuni balneare sau balneoclimaterice în vederea implementării de soluţii terapeutice inovatoare pentru un spectru larg de afecţiuni, încurajarea autorităţilor locale şi operatorilor economici de a investi în unităţile medico-balneare şi de recuperare, indiferent de statutul juridic şi de subordonare a acestora, crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe de utilitate publică, crearea de noi locuri de muncă, calificarea şi profesionalizarea personalului ce activează în domeniu.
Ajutoarele de minimis pot fi cumulate cu ajutoare de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, echivalent în lei.
Pentru a beneficia de ajutor de stat, întreprinderea solicitantă trebuie să obţină un Acord de finanţare din partea CNSP.