Nu sunt deloc un nostalgic (un romantic, da) însă, mărturisesc cu sinceritate că ieri, când am primit câteva cărţi, scrise pentru copii de doamna Marieta Marancea, am căzut, pentru puţină vreme, în capcana nostalgiei, amintindu-mi (sincer, uitasem), că, acum multă vreme, domnii Ilarie Hinoveanu şi Gabriel Bratu mi-au cerut să las un pic scrisul la ,,marile” mele cărţi poezie şi să le dau repede două cărţi de poezii pentru copii, ilustrate, bineînteles, de Gabriel Bratu. M-am conformat, încântat de tirajele propuse şi, zic eu, au ieşit două cărţi, bunicele, din moment ce s-au vândut în câteva mii de exemplare fiecare. Atunci încă se mai vindeau/cumpărau cărţile, iar cele de/pentru copii erau la mare căutare. Trebuie să spun că Marieta Marancea îşi scrie cărţile pentru copii, nu din cauză de tiraj, ca mine, ci, pentru că, stând o viaţă aproape de copii, a ajuns lângă sufletul lor, care e mai important decât sufletul celor mari. Scrierile pentru copii, fie ele în versuri ori proză, sunt ,,formative”, bazându-se pe nevoia de cunoaştere a copilului, şi e de apreciat efortul scriitorului de gen care, deşi ştie că nu va primi elogii critice la vreuna din cărţi (cărţile de literatură pentru copii nu au critici şi critică) le scrie ,,pentru copii”. Aşa că, eu nu scriu despre cărţile Marietei Marancea decât pentru a vă spune că există, din moment ce scriu despre Marieta Marancea, scriitoare de cărţi pentru copii. Dar cărţile de copii se scriu greu, pentru că aici, la copii, nu poţi să ,,chinuieşti cuvinte”, trebuie să vii cu ,,cuvinte potrivite” sufletelor lor. Poate şi din această cauză, cei care nu sunt copii, sau nu mai sunt copii, nu citesc aceste cărţi, poate şi din această cauză, nici criticii (care sunt oameni mari) n-au cum să ,,coboare la mintea copiilor” şi să scrie. Dar nici copii care să citească ce scriu criticii despre cărţile lor nu vom găsi, aşa că rămân, fiecare, copii şi critici, în universul lor. Asta face şi Marieta Marancea, creează un univers al sufletelor în universul copilăriei.
Marieta Marancea s-a născut în 4 aprilie 1949, în satul Ursa, comuna Gârcov, judeţul Olt, pe undeva pe lângă Corabia dunăreană, oraş în care a absolvit cursurile Liceului Teoretic, apoi pe cele ale Institutului pedagogic de învăţători şi educatoare, din Câmpulung-Muscel, judetul Argeş. Debutează, ca tânără poetă pentru copii, la revista ,,Bucuria copiilor” şi la suplimentul literar ,,Lumea copiilor”. Apare în mai multe antologii de gen. Îi apare, în 1995, prima carte, ,,Ce ne spune o fetiţă”, la editura bucureşteană ,,Europartener”, cu o postfaţă de scriitorul (eu îi vorbeam de rău pe critici) Viniciu Gafiţa şi o prefaţă de prof. Silvia Dima.
Urmează, concomitent cu colaborarea la diverse reviste, tv, cenacluri şi selecţii pentru ,,programa şcolară” apariţia altor cărţi, toate, pentru copii şi din lumea copiilor:
-Hai la serbare, editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002; -Pupăza din tei, editura MJM, Craiova, 2005; -Unde eşti copilărie?, editura Alutus, Slatina, 2006; -Ghicitori pentru pitici si pentru şcolarii mici, editura Ghe. Alexandru, Craiova, 2007;
-O poveste cu albine-carte de colorat versificată, editura Agora, Craiova, 2008; -Ce visaşi tu, îngeraş?, editura Contrafort, Craiova, 2011; -Povestiri din Cilienii Oltului, editura MJM, Craiova, 2013; -Legende și povestiri de pe Alutus, prefaţă Jean Baileşteanu, ed. MJM, Craiova, 2013;
-Scenete şi dramatizări pentru copii, editura MJM, Craiova, 2014;
Este ,,Cetăţean de onoare” al comunei Cilieni şi membru USR.