Un iubitor al sportului, vicecampion național în proba de 100 m și 200 m, campion internațional în proba de 100 m, medaliat cu bronz în proba de 60 m – sală, campion balcanic în proba de 4×100 m ștafetă, cu 4 participări la Campionatul European pe echipe, unde cel mai bun loc a fost 6 cu ștafeta de 4×100 m, Paul Dănuț Ceici a obținut toate aceste medalii la categoria de Seniori. „Prima mea medalie a fost după 15 ani de sport”, a ținut să precizeze cel mai rapid dintre olteni.
Rezistent. Rapid. Motivat. Acestea sunt cuvintele care-l descriu pe Dănuț Ceici, cel ce a făcut cunoștință cu sportul în 1993, la vârsta de 9 ani.
„În ’93 la vârsta de 9 ani am văzut un anunț în ziar cu selecție la fotbal. Am mers împreună cu tatăl meu la grupa domnului Bădele. Am stat doar 2 săptămâni. Chiar dacă îmi plăcea fotbalul, nu prea se lipea mingea de mine, așa că am abandonat și am mers la atletism la grupa domnului Chelariu”, a spus fostul atlet de performanță.
Reporter: Ai întâlnit vreun obstacol în activitatea ta sportivă?
Dănuț Ceici: Lipsa condițiilor. Nu tot timpul am avut tot ce era necesar. De exemplu, pentru sezonul de iarnă, făceam pregătire în aer liber la -15 grade, dar asta nu m-a împiedicat să îmi desfășor activitatea și să fiu acolo în primele 3 rezultate naționale.
Reporter: Ce te motivează să faci sport?
Dănuț Ceici: Am vrut să fac sport, să nu rămân un golan de la colțul blocului. Mi-a plăcut foarte mult atletismul, nu pot să zic că am fost un sportiv serios de la început. La foarte multe antrenamente nu făceam tot ce spunea domnul antrenor, apoi vedeam pe pielea mea la concurs că nu reușeam să ajung la primele locuri din față. Aici vreau să îi mulțumesc antrenorului meu pentru că a avut răbdare cu mine. Am încercat foarte multe probe până să descoperim că cel mai bine mi se potrivesc probele de sprint.
Când am luat prima medalie, am sunat acasă și am început să plâng
„Nu am abandonat niciodată lupta și am încercat să mă motivez singur. În 2012 în finala de la proba de 100 m, am furat startul și am fost descalificat. Eram în tribună și primesc un mesaj de la tatăl meu cu textul: „Dintr-un campion, ai ajuns un ilustru anonim”. Probabil a fost să mă motiveze, doar că eu eram distrus. Anul următor am obținut cea mai bună clasare (locul 2). I-am dat mesaj și i-am zis: Acum mai sunt anonim? Mi-a răspuns că a vrut doar să mă motiveze. Mereu la concursuri a fost mama mea, bunica și câteodată sora mea (fostă atletă și ea), fiind plecată din țară de mai mulți ani. Fugeam mereu în aceleași încălțări (pantofi cu cuie), același echipament, erau sfințite la biserică. Credeam eu că îmi poartă noroc”, a ținut să precizeze sportivul oltean.
În 2014, sprinterul din Bănie a suferit un accident rutier grav, în urma căruia un prieten de-al lui a decedat. Planurile sale au fost date peste cap, după ce a trebuit să stea la pat 48 de zile.
Reporter: Ce te motivează să faci sport după accident?
Dănuț Ceici: Pe 5 martie 2014 împreună cu încă 4 prieteni am vrut să mergem să vedem meciul România-Argentina. Din păcate, la pădurea Saru am avut un accident de mașină și un prieten, Alin Purecel a murit. Un mare suporter AC Milan și Craiova. Durerea cea mare este că eu l-am chemat la meci. Pentru mine erau ultimile 3 luni de sport. Vorba antrenorului meu: Te lași de sport după ce cobori din avionul de Zurrich (în 2014, în vară erau Europenele și puteam să mă calific cu ștafeta României de 4×100 m). În ziua accidentului am făcut și antrenament. A fost foarte greu după atâția ani de sport să stau la pat 48 de zile. Când am putut să merg în cârje eram zilnic la antrenament. Am fost și la concursuri. Fosta mea prietenă făcea atletism și mergeam să o susțin. Am mers și la cimitir la Alin de foarte multe ori și acum când se vor face 5 ani merg din nou.
După ce am scos tija mi s-a zis că pot să fac orice și am început pregătirea. Voiam să dau la armată, dar din păcate, au apărut problemele la genunchi și după un 1 an de zile am fost nevoit să mă operez din nou.
Reporter: Care este cea mai importantă competiție la care ai participat? Dar cel mai important premiu?
Dănuț Ceici: Campionatul European pe echipe și cel mai mare premiu, campion balcanic cu ștafeta de 4×100 m. La prima ediție a Campionatului European pe echipe de la Bergen am și o poveste veselă. Mi-am pierdut geanta. Din 60 de persoane, cu 60 de genți, care am ajuns în Norvegia, geanta mea a rămas în Olanda când am făcut escală. Toate gențile erau cu România, doar geanta mea era cu Dinamo (primită cadou de la părinții mei de ziua mea). Pe toată această durată a fost lângă mine familia, domnul Sorin Manda care atunci era director la CSM Craiova, Sorin Cotoi și Danciu Răzvan care m-au ajutat cu recuperarea și vreau să le mulțumesc public pe această cale pentru tot ce au făcut pentru mine.
Cifra 7. Ronaldo, tatuaj, cifră norocoasă, prima medalie pe culoarul 7
Reporter: De ce atletismul și nu fotbalul?
Dănuț Ceici: Prima dată am încercat cu fotbalul. Jucam fotbal de plăcere cu prietenii, sunt fan fotbal, susțin Dinamo, Juventus și îmi place foarte mult de Ronaldo (am și tatuaj cu cifra 7, datorită lui este și cifra mea norocoasă, prima mea medalie a fost pe culoarul 7).
Reporter: De ce Dinamo și nu Universitatea Craiova?
Dănuț Ceici: Am fost fan Craiova. Primul meu meci a fost cu tatăl meu, Craiova-Steaua. Apoi din ’98 la un amical la Craiova, mi-a plăcut echipamentul lor și am început să devin fan Dinamo. Toți din familia mea sunt fani Craiova și Rapid, nimeni nu ține cu Dinamo.
Reporter: Crezi că în România se fac bani din atletism?
Dănuț Ceici: Din păcate, este un sport slab plătit spre deosebire de fotbal sau tenis. Eu aveam 700 de lei indemnizație de efort și 400 de lei bani de vitamine, iar după campionatele naționale dacă ieșeam în primii 3 primeam premiere.
Reporter: Le recomanzi tinerilor să facă sport?
Dănuț Ceici: Le recomand să facă orice sport doresc ei, să fie serioși, să fie „flămânzi” de rezultate, să aibă grijă că „faima poate dăuna”. O spun din proprie experiență. Sportul te educă. Când zic faimă nu mă refer la campion mondial sau olimpic, poți să ți-o iei în cap, pe românește și după o medalie națională.
Reporter: Ce planuri de viitor ai?
Dănuț Ceici: Dacă visul meu ca sportiv a fost să ajung „Cel mai rapid din România”, acum aș vrea să ajung antrenor. Sunt absolvent al FEFS Craiova, masterat. Am carnet de antrenor, doar că nu am antrenat deocamdată. Din luna martie, împreună cu un prieten de la Cluj, fost sportiv de performanță și el, ne ocupăm de pregătire fizică pentru admitere la Poliție, Armată, Penitenciar. El face asta în alte 4 orașe din țară. Nu facem doar pregătire fizică, poți să faci un pachet complet cu meditații la engleză, română și istorie.
Reporter: Cine te-a inspirat să faci sport?
Dănuț Ceici: Idolul meu a fost Opri Florin. El a fost primul sportiv pe care l-am întâlnit când am ajuns pe stadion. Mereu am vrut să îl depășesc. Am reușit asta aproape de finalul carierei. Un sportiv care m-a motivat foarte mult a fost Marian Oprea (vicecampion olimpic la Atena). Am discutat de multe ori și mi-a dat sfaturi importante, un mare sportiv, un mare OM. Țin minte că după un concurs în care am ieșit pe locul 4 la 60 m, a venit la mine și mi-a zis: „Bă, ești șmecher, ai fost la Cupa Europei, nu mai ești serios acum, pune mâna să te antrenezi că la vară nu te mai califici”. Am muncit și în vară m-am calificat și am mers împreună.
Reporter: Ai avut vreun vis pe care nu l-ai putut îndeplini?
Dănuț Ceici: Acela de a deveni campion național în proba regină (100 m). În 2013 am fost foarte aproape, la 2 sutimi am pierdut locul 1. Dacă în 2010 la Barcelona puteam să merg la individual la proba de 200 m, în 2014 aveam șansa să merg la Zurich cu ștafeta de 4×100 m.
Sportivul oltean este pasionat de tatuaje. De la numele mamei în chineză, până la zodia lui. Nouă la număr, anul nașterii antrenorului Mihai Chelariu și al tatălui, inițiala surorii, o cruce celtică, cifra 7, un mesaj în engleză: „Only they are with me”, data când a câștigat prima medalie, dar și cele două menționate mai sus, numele mamei în limba chineză și zodia lui. Cel mai important tatuaj este cel cu DDB – Doar Dinamo București, echipa pe care o susține.
I se spune „cel mai rapid oltean” pentru că recordurile lui personale la 100 m – 10.62 și la 200 m – 21.31 sunt cei mai buni timpi din Craiova și speră că într-o zi, să fie depășiți.
