luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ce am mai găsit prin groapa de gunoi a Craiovei

În urma blocajului total al masterplanului județean pentru deșeuri din cauza refuzului Eco Sud, operatorul depozitului de la Mofleni, de a prelua gunoaiele din localitățile din județ dacă tarifele nu se majorează conform solicitărilor sale, a ieșit la iveală o informație pe care Primăria Craiova a ținut-o ascunsă de presă și public timp de cinci ani: un act adițional cheie, prin care operatorul gropii de gunoi se obliga să primească deșeurile din Dolj de la operatorii delegați de Ecodolj, nu a fost semnat de Eco Sud nici până în ziua de astăzi.

În demersurile de obținere a informațiilor publice cu privire la depozitul de la Mofleni, întâmplarea face că am transmis, în lunile septembrie-octombrie 2018, mai multe solicitări de documente către Primărie. Unul dintre acestea era contractul semnat în 2002, prin care Primăria punea la dispoziție terenul de la Mofleni pentru realizarea depozitului de deșeuri în intravilan, la 500 de metri de locuințe, prin derogare de la legea care prevede o distanță minimă de 1.000 de metri. Este actul care a marcat debutul poveștii catastrofale a gropii de gunoi din Craiova. Un alt document solicitat era contractul din 2010 prin care se realiza asocierea Eco Dolj pentru implementarea masterplanului de deșeuri, cel care a condamnat definitiv orașul la groapa de gunoi pe care autoritățile ar fi trebuit să o mute. În schimb, prin implicarea depozitului de la Mofleni în masterplan, Craiova a primit sentința de a rămâne cu această groapă de gunoi în oraș până la epuizarea capacității, adică 40 de ani.

sauleanu

Primăria a refuzat inițial să pună la dispoziție documentele în format electronic, deși Legea nr. 544/2001 pentru liberul acces la informații de interes public prevede posibilitatea de a furniza informațiile și în format electronic atunci când solicitantul face această precizare. Instituția m-a invitat, în schimb, să consult contractele care totalizau, împreună, zeci de pagini, la sediul său, la o anumită dată și oră, de parcă analiza unor contracte de zeci de pagini poate fi realizată în astfel de condiții. Ca urmare a insistențelor, am primit, într-un final, acces la documente, însă am observat că dintre actele adiționale ale contractului din 2002 lipsea exact actul adițional cu numărul 5, despre care abia acum s-a aflat că nu fusese semnat de Eco Sud. Am transmis o nouă solicitare, la care răspunsul a fost că respectivul act se regăsește pe pagina primăriei, la hotărârea Consiliului Local cu nr. 3 din anul 2013. Doar că pe site-ul primăriei actul adițional figura, desigur, nesemnat și fără ștampile, căci era vorba doar de documentul propus spre adoptare de către aleșii locali. După ce săptămâna trecută a ieșit la iveală că acest act nu este semnat de Eco Sud, putem înțelege acum de ce primăria a apelat la o manipulare grosolană, direcționându-ne către site când am solicitat respectivul act, în loc să transmită originalul scanat, la fel ca în cazul celorlalte. Pentru că ceva nu era în regulă. Este firesc să solicităm o anchetă în cazul acestui document, primăria trebuie să explice de ce lucrurile nu au fost duse până la capăt și încheierea unui act important a rămas în aer. Altfel, ne vedem nevoiți să căutăm alte soluții legale pentru verificarea situației.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se cuvine să subliniem: primăria stă de cinci ani cu un act-cheie nesemnat, un act prin care „Operatorul depozitului Ecologic Mofleni nu poate refuza preluarea deşeurilor de la operatorii cu care Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor ECODOLJ va încheia contracte de delegare a gestiunii pentru serviciile de colectare, transport, sortare şi compostare”. De ce nu au făcut publică această informație autoritățile până în acest moment? De ce lipsesc plasele de siguranță pentru autorități în timp ce Eco Sud le joacă pe degete, depune periodic presiuni asupra acestora solicitând majorări de tarife și blocând activitatea de colectare și depozitare a gunoiului? Autoritățile fac greșeli capitale și apoi le ascund sub preș. Nu ne putem mira, chiar gunoiul întregului județ au hotărât cu bună știință să îl ascundă sub propriul preș și sub propriul nas.

av. Lucian Săuleanu

Politica