luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

De ce se scumpește gunoiul

Noua taxă de salubritate pe care Consiliul Local Slatina urmează să o aprobe în şedinţa de astăzi reprezintă alinierea municipiului şi judeţului la normele europene privind managementul deşeurilor.

Reprezentanţii Primăriei Slatina au explicat că noul preţ al gunoiului este de 11,57 lei, faţă de 7,8 lei cât este în prezent, iar noua taxă va intra în vigoare atunci când începe operarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din judeţul Olt.
Taxa este formată din preţurile percepute pentru colectare, transport şi depozitare. Municipalitatea precizează că, în prezent, cetăţenii plătesc doar pentru colectare pentru că halda de gunoi a Slatinei este în curs de autorizare.
Slatina a aderat în anul 2010 la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Olt-Eco”, entitatea care a accesat fonduri europene pentru implementarea proiectului ce a vizat, printre altele, construcţia unei gropi de gunoi ecologice la Bălteni. Totodată, municipiul reşedinţă de judeţ a beneficiat de investiţii directe de două milioane de euro pentru ecologizarea gropii de gunoi neconforme care exista la ieşirea spre comuna Milcov. Nerespectarea prevederilor asumate în urmă cu aproape un deceniu ar atrage sancţionarea Slatinei, scoaterea din asociaţie şi returnarea banilor.
Consiliul Judeţean Olt a acordat un nou termen pentru mobilizare societăţii care a câştigat licitaţia pentru colectarea gunoiului, în cadrul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor. Potrivit noului acord, Rosal Grup trebuie să se mobilizeze până la 15 martie, astfel ca până la 1 aprilie să şi înceapă colectarea propriu-zisă a deşeurilor din judeţ.
Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).
Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De menţionat este şi faptul că, în primăvara anului 2017, Comisia Europeană trimitea România în fața Curții de Justiție a UE din cauză că a întârziat cu cel puțin patru ani aplicarea unui program mai avansat de gestionare a deșeurilor.

Politica