,,Cultivat la izvoarele latinităţii poetice, parcimonios şi risipitor cu propriul său talent şi generos, ca interpret, cu al altora, George Popescu surprinde în poezia sa de început prin euritmia cvasi-lucreţiană a versului şi un simţ captivant al realului filtrat prin grilele unei ironii temperate.”
Marin Sorescu
Născut la 20 februarie 1948, Bratovoieşti, Georocu-Mare, Dolj.
A debutat publicistic în 1965 în revista „Ramuri”, în a cărei redacție va activa din 1985 până în 1991.
Debut editorial cu volumul „Desprinderea de brumă”, Craiova, Scrisul Românesc, 1984.
Ca poet a publicat volumele:
-Desprinderea de brumă, Craiova, Ed. Scrisul românesc, 1984.
-Ştiinţa veselă, Constanţa, Editura Pontica, 1993, col. Euridice.
-Magna Impuritas, Constanţa, Editura Pontica, 1997, col. Euridice.
-Scrisori către lady Di, Craiova, Aius, 2003. Col. Genesis.
-Sine nomine. Fluturi orbi / Farfalle cieche. Poeme. Ediţie bilingvă.
Ca eseist și critic literar a publicat:
-Tensiunea esenţială. Metaforă şi revelaţie în opera lui Lucian Blaga. Constanţa, Pontica, 1997.
-Mecanica formei. Eseuri. Constanţa, Pontica, 1999.
-Pier Paolo Pasolini. Ereticul corsar. Studiu monografic. Constanţa, Pontica, 2000.
-Marin Mincu. Eseu despre autenticitatea scriituri. Buc., Editura Eminescu, 2000. (Colecţia Eseuri).
-Povara orfanităţii. Eseu despre poezia lui Mario Luzi. Constanţa, Pontica, 2005 (ediție revăzută în 2007).
-Poesis vs Krisis: le aporie dell’indicibile. Cesare Pavese, Pier Paolo Pasolini, Claudio Magris, Vincenzo Consolo, Gunther Grass. Con una addenda su quattro artisti abruzzesi. Craiova, Ed. Sitech, 2006.
-Da Giovanni Verga ai nostri giorni. Percorsi didattici di letteratura italiana. Craiova, Ed. Sitech, 2007.
-Provocarea indicibilului. Craiova, AIUS, 2007.
-Derogări critice. Prospecte dissociative în literatura română. Buc., Editura Niculescu, 2013.
-Lucian Blaga și paradigma gândirii europene. Craiova, Aius, 2013.
-Marin Mincu. Narcis între oglinzi paralele. Buc., Editura Muzeului Literaturii Române.
În 2015 i-a apărut volumul de versuri Caligrafia silenciosa, în colecția „Espelho do mundo” a editurii „Rocco” din Rio de Janeiro, în traducerea poetului și acad. Marco Lucchesi.
A colaborat la diverse publicații literare din țară și din străinătate.
A fost fondator și redactor-șef al revistei „Paradigma”, fondator și redactor-șef al revistei „Autograf”.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990.
Poet, eseist, traducător, a fost în perioada 1991-2015 conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, titular al cursului de Literatură italiană modernă, din care a tradus peste 30 de cărți, de la Giovanni Verga la Umberto Eco, Leonardo Sciascia, Maria Corti, Vittorio Sereni și alții.
Premii:
-Premiul pentru traducere al Filialei Craiova a USR, în 2003.
-Premiul revistei „Ramuri” pentru cartea de eseistică ”Provocarea indicibilului”, 2007.
– Premiul „Petre Pandrea” al Fundației „AIUS”, în 2015.
Are sub tipar antalogia creației sale poetice cu titlul „Casă singură așteptând în picioare”, la editura „Eikon”.
,,Opera poetică a lui George Popescu, zice Marco Lucchesi, este neîndoielnic de anvergură europeană, nutrită de un dialog neliniştit, spre a o spune numaidecât, între Geneză şi Apocalipsă, cu craniul Elenei între mâini, încoronată de un frumuseţe pierdută, de care cu toţii ne simţim orfani. Poezia lui George Popescu traduce o astfel de sintonie, deloc coincidentă, între lume şi cuvânt, care totuşi se hrăneşte dintr-o adecvată interlingua de putere utopică: uneori minerală, precum poezia lui Trakl, alteori disonantă, precum cea a lui Hölderlin, plină de fascinaţia lucrurilor pe cale de a se întâmpla, limbă suspendată, întreruptă, ca dialog neîmplinit, cu acel diapazon al lui Celan. Cu toate acestea, se cuvine spus fără rezerve că poezia lui George Popescu trăieşte dintr-o pură contaminare, din digitaţia ei inconfundabilă, precum degetele lui El Greco ori urmele liniare ale lui Brâncuşi. Este poetul vremurilor întunecate, al naufragiului lucrezian, care nu pierde totuşi acel sens tainic de lumină ce îşi are originea poate în acel „Mare Anonim”, de-ar fi, cel puţin unul, invizibil, în orbitoarea sa waste land. George Popescu e un poet al poeziei, aşa cum puţini mai sunt, sedus de solicitările tangibile ale lumii, care a pierdut acel primar limbaj adamic capabil să numească cognoscibilul. Şi prin aceasta poetul face apel la o superbă interlingua, şlefuită în corpul cuvântului. Iată de ce opera sa prezintă atât de plină de intensitate şi în acelaşi timp actuală, văduvă de compromisuri, sensibilă ca o mare orbită (mă gândesc la cea a lui Lorenz) în raport cu lumea. Poezia sa a fost apreciată de cititori fideli, nu doar în România, ci şi în Serbia, Italia şi în Brazilia. Opera sa marchează o întreagă lume în devenire, ca şi bloggul său „Mondo/Texte”. Şi prin urmare, după naufragiul de unul singur se prezintă, un spectator care dezlănţuie un nou cânt.”