Aurel Țicleanu, născut pe 20 ianuarie 1959 la Teliuc, jud. Hunedoara, a absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității din Craiova și Școala de antrenori de pe lânga IEFS București. A jucat la Corvinul Hunedoara (junior), Metalurgistul Sadu, Universitatea Craiova, Sportul Studențesc, Olympiakos Nicosia/Cipru. A debutat în prima ligă (Divizia A) sub culorile Universității Craiova în meciul Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova 1-0 (15 mai 1977, antrenor la Universitatea, Constantin Teașcă). Primul debut a fost la Universitatea (pe fals) în echipa de tineret, într-un meci contra celor de la Jiul Petroșani (1976). A urmat debutul la Universitatea în Cupa României, la București, 27 februarie 1977, în meciul din optimile Cupei României, Universitatea – Jiul 3-0, unde l-a înlocuit pe „tunarul” Științei, Ion Oblemenco (în min. 85). În echipa națională, Țicleanu a debutat în partida Polonia- România 3-0 (28 august 1979, selecționer fiind Ștefan Kovacs).
Cifrele carierei fotbalistice: Țicleanu are 338 de meciuri și 21 de goluri în prima ligă (la Universitatea Craiova și Sportul Studențesc), 54 de meciuri și 14 goluri în străinătate (Olympiakos Nicosia/Cipru); în echipa națională: 42 de meciuri / 2 goluri (potrivit volumului II al cărții-document „Istoria Fotbalului Românesc” / FRF 2009). În cupele europene: 52 de meciuri / 3 goluri, din care: 42 de meciuri / 2 goluri cu Universitatea Craiova și 10 meciuri / un gol cu Sportul Studențesc (golul a fost înscris dintr-o lovitură de departajare de la 11 m celebrului portar Schmeichel/Brondby).
Performanțe: campion al României cu Universitatea Craiova (1980, 1981), câștigător al Cupei României cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1981, 1983), sfertfinalist Cupa Campionilor Europeni, ediția 1981/1982, semifinalist Cupa UEFA, ediția 1982/1983 – cu Universitatea Craiova.
Cariera de antrenor
În România a antrenat următoarele echipe: UTA Arad, Oțelul Galați (de două ori), Universitatea Craiova (de două ori), Rocar, Tractorul Brașov, Corona și FC Brașov, Astra, naționala U21 și România B; în străinătate: U20 (Bangladesh), MAS Fes (Maroc, de trei ori), Olympiakos Nicosia (Cipru), Dinamo Tirana, Lushnja (ambele din Albania), Hassania Agadir (Maroc), Al Jahra (Kuweit), Al Sahel (Kuweit, de două ori), Al Shabab (Arabia Saudită), Ohod Medina (Arabia Saudită), Al Tadhamon (Kuweit), Qatar SC (Qatar). Ca performanțe: câștigător al Cupei Albaniei în 2003 cu Dinamo Tirana (Albania), a pomovat pe MAS Fes (1997) și s-a calificat în două finale ale Regelui / 2002, 2003, promovare cu Al Sahel în 2010, cu Corona Brașov în 2013 și cu Qatar SC în 2017.
În prezent este manager la FRF. Cetățean de Onoare al municipiului Craiova și al orașului Bumbești-Jiu. La ceas aniversar, Consiliul Local al Orașului Sadu intenționează să denumească stadionul din localitate cu numele marelui fotbalist al Craiovei Maxima.
Reporter: Domnule Aurel Țicleanu, vineri, Consiliul Local al orașului Sadu intenționează să denumească stadionul din localitate – acolo unde, înainte de a ajunge la Universitatea/Craiova Maxima, ați jucat fotbal la Metalurgistul Sadu – cu numele dumneavoastră. Presupun că este cel mai frumos cadou de ziua dumneavoastră de duminică, 20 ianuarie, când veți împlini 60 de ani!
Aurel Țicleanu: Orașul Bumbești-Jiu este orașul copilăriei mele, orașul la a cărei echipă am obținut prima legitimare, unde am făcut primii pași pe terenul de fotbal într-un meci oficial, orașul care m-a făcut „Cetățean de Onoare” în 2001, care mă onorează acum din nou, orașul în care s-au stins părinții mei și orașul în care mă voi retrage și eu atunci când va veni vremea! Le mulțumesc inițiatorilor proiectului, domnului primar Constantin Bobaru și domnului director Ion Călinoiu, precum și întregii comunități locale!
Nu știu dacă acesta este cel mai frumos cadou, dar cu siguranță este unul de referință, îmi voi aminti toată viața de acest eveniment și va fi un mesaj totodată pentru toți copiii din regiune că dacă eu am reușit, atunci s-ar putea să reușească și ei dacă își doresc cu adevărat!
Pentru mine partea frumoasă este constituită din faptul că voi fi înconjurat de oameni dragi, rude, familie, vechii colegi de la Sadu și nu numai, iar la loc de cinste legendele „Craiovei Maxima”.
Reporter: Ați fost recent în Craiova pentru diverse evenimente: decesul marelui Ilie Balaci, prelegere despre fotbal la Facultatea de Educație Fizică și Sport, 36 de ani de la eliminarea echipei Bordeaux din UEFA 1982/1983 (Zaibărul a învins Bordeaux-ul, cum a scris Fănuș Neagu). Cum ați regăsit Craiova, sufletul patimilor fotbalului românesc? Mai unită, mai dezbinată…?
Aurel Țicleanu: Am fost la Craiova pentru diferite evenimente și m-am întâlnit cu foarte multă lume, pe unii nu i-am mai întâlnit de vreo 30 de ani!
Eu, subliniez încă o dată, m-am întâlnit cu prieteni, oameni minunați, pe care îi respect foarte mult și cărora le respect toate opțiunile, inclusiv politice!
Mi-aș dori să văd o Craiova unită și puternică și cu respect pentru toată suflarea orașului, cu atât mai mult cu cât avem un stadion care, poate, este cel mai bun din țară! Multumesc și un an bun tuturor!
Aurel Țicleanu vs. Maradona:
M-am impus în fața lui Maradona!
În volumul „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima, ediția a II-a” (autor: Ion Jianu), Țicleanu rememorează două episoade din duelurile fotbalistice cu mari fotbaliști ai vremii, printre care și cu Diego Maradona: „Am avut șansa să joc împotriva celor mai buni fotbaliști din acea vreme: Platini, Deyna, Bettega, Dobrin, Cerezo, Breitner, Robson, Gordillo, Maradona, Giresse, Antognoni s.a. Satisfacțiile au fost enorme, cu atât mai mult cu cât n-am fost niște simpli sparringpartneri pentru acești monștri sacri ai fotbalului mondial, ba chiar am ieșit învingători din majoritatea întâlnirilor. Asta ne-a dat o mare mândrie (atât nouă, cât mai ales suporterilor), dar am câștigat mai ales respectul adversarilor noștri. Îmi amintesc că dupa meciul de la Rosario contra Argentinei, mai 1982 (Argentina-România 1-0), când toată presa locală m-a elogiat ca fiind singurul jucător de până atunci care a reușit să se impună în fața lui Maradona, cu mijloace corecte, la meciul următor de la Vigo din Spania, când am jucat contra selecționatei străinilor ce activau acolo, starul argentinian (Maradona) a venit la mine și m-a salutat. Aceste gesturi se constituie în mari satisfacții personale cu valoare de trofee. De altfel, cu mulți dintre ei am rămas în relații bune (Giresse, Battiston, Briegel, Lacombe), iar atunci când viața ne-a adus iar unul lângă altul ne-am ajutat reciproc, neuitând să ne tachinăm în amintirea frumoaselor vremuri din tinerețe”.
